Vârful Moldoveanu – 2544 m

Duminică, 17 noiembrie 2013, dimineața la 07.42 am atins Vârful Moldoveanu. După Musala, cel mai înalt vârf din Munții Balcani, mi-am pus dorință să ajung și pe cel mai înalt vârf din România. Vis împlinit și într-una dintre cele mai frumoase experiențe pe care am trăit-o anul acesta. Am înțeles pentru a nu știu câta oară că pentru vise trebuie să muncești și că experiențele frumoase și de neuitat solicită efort și sacrificiu.

Tura a fost organizată de Mytzi (Mihai Mitescu de la ATGR), căruia țin să îi mulțumesc sincer, pe traseul: Cascada Capra – Fereastra Zmeilor – La trei paşi de moarte – Monumentul Nerlinger – Vf. Mircii – Lacul Podu Giurgiului – Şaua Podragului – Şaua Orzănelei – Vf. Viştea Mare – Refugiul Vistea –  Vf. Viştea Mare – Vârful Moldoveanu. Între două răsărituri și un apus ne-am cățărat și am cărat rucsacii grei peste munți și văi și în a doua zi am atins 2544 de metri – cel mai înalt punct din România.

Vineri seara plecat-am din București 20 de fete și băieți și după miezul nopții am lăsat bruma să pună stăpânire peste corturile noastre așezate tactic pe lângă celebrul Transfăgărășan. Sâmbătă după răsărit am început ascensiunea de lângă Cascada Capra în timp ce Soarele se juca cum știe el mai bine cu formele de relief.

Floare, splendoare, iarbă și brumă, forme în umbră.

După Fereastra Zmeilor am lăsat triunghiul galben, am luat traseul cu linia roșie și am traversat prima porțiune dificilă – La trei paşi de moarte.

Ne-am oprit pentru un ceai cald și plajă la minus grade sub privirea curioasă a caprelor negre.

Ajunși lângă Monumentul Nerlinger am admirat Lacul Buda (2.055m) după care am continuat traseul prin Șaua Vârtopului spre Vf. Mircii.

Ne-am cățărat apoi spre Vârful Mircii și am coborât spre lacul glaciar Podul Giurgiului.

Am continuat pe curbe de nivel admirând splendoarea munților Făgărași și trapezul Viștea Mare – Moldoveanu.

Și în timp ce urcam pe Vârful Viștea Mare a început spectacolul Apusului.

După ultima rază de lumină am început să coborâm spre refugiul Viștea unde am rămas peste noapte.

Mi-am devorat cina – mămăligă, brânză de oaie, slană și ceapă roșie – și am stins-o cu niște țuică veche de 20 de ani. La 8 și ceva seara eram cu toții în sacul de dormit și gata de culcare. La 4 și ceva dimineața am avut trezirea și după ce ne-am cățărat din nou pe Vârful Viștea Mare la 7.42 a.m țipam de fericire in interioru-mi de pe Vârful Moldoveanu.

Mi-am făcut poză de profil, am lăsat o amintire, mi-am pus o dorință, am făcut poza de grup și am mai țipat o dată.

Ne-am întors pe același traseu, peste munți și văi, cu rucsacul în spate și cu gândul departe.