Uneori NU totul se întâmplă pentru un motiv
Şi asta pentru că acum câteva săptămâni am asistant la un episod trist şi până acum câteva minute mă tot întrebam de ce … de ce eu? Acum câteva minute am citit utimul post al lui Krossfire … post la care – comments are closed …
Într-o dimineaţă am ieşit cu câinele la plimbare. În faţa blocului un cuplu ( ea cerşeşte în fiecare zi în faţa bisericii de la colţul blocului, el pare beţiv de meserie) cu un copil mic, se certau penibil de urât. Când am trecut pe langă ei, nu am putut să nu ignor copilul de câteva luni, cu hainele rupte, faţa murdară şi privirea pierdută. Mi-am continuat plimbarea etc. La întoarcere, câinele meu s-a speriat de maşinile care treceau cu viteză exagerată pe bulevard şi l-am luat în braţe, e fragil, bolnăvicios etc. Ajung în faţa blocului, cuplul era tot acolo, se certau şi mai violent, probabil el se pregatea să o bucure cu ceva pumni pe ea. Copilul nu mai era în carucior. Ei nu observaseră. Copilul se strecurase sub privirile lor (nu stiu cum naiba nu l-au vazut trecătorii, şi nu ştiu de ce naiba nu a facut nimeni nimic) şi se oprise la câţiva centimetri de stradă … bulevard … unde maşinile circulau cu viteză … Nu ştiu ce urma să se întâmple … Am fugit spre copil şi am încercat să îl iau şi pe el în braţe, al meu câine se agita cumplit în braţele mele (sper, pentru că simţea pericolul), maşinile treceau în continuare, la câţiva centimentri de noi, cu viteză MARE … Am ţipat la ei, cuplul, mama şi tatal copilului … se certau în continuare …
După câteva secunde s-a trezit la realitate mama … Nici un trecător nu m-a ajutat.
Nu cred că am să uit vreodată cum m-a privit copilul în acele secunde …
Ce vină are el? Era doar la câţiva centimetri de moarte. Şi dacă nu eram eu? Era altcineva? Cine? Trecătorii?
Oare mai trăieşte? Pentru ce s-a nascut dacă toate se întâmplă pentru un motiv? Dacă data viitoare chiar îl calcă maşina? Sau în beţia lui, tatal îl confundă cu un obiect de decor şi …
Toate se întâmplă pentru un motiv, chiar şi naşterea acestui copil a cărui viaţă este permanent în pericol datorită modului de viaţă al părinţilor?
Pentru asta s-a născut? Să fie salvat de străini?
Nu ar fi fost mai bine ca naşterea lui să fie controlată? NU, e mai bine că s-a nascut şi viaţa îi este ameninţată zilnic datorită neglijenţei şi imbecilitaţii parinţilor.
12 thoughts on “Uneori NU totul se întâmplă pentru un motiv”
You must be logged in to post a comment.
Da, deja-vu…
Ma intreb daca sesizarea autoritatilor nu l-ar ajuta. Intotdeauna culpabilizam orfelinatele, dar uitam cata mizerie e uneori in viata de familie..cate umilinte indura unii copii. Foamea e printre ultimele de pe lista.
Nu sunt closed, pur si simplu nu se poate comenta dintr-o eroare a blogului.
uoff krossfire … si eu care credeam ca e destinul e la mijloc …
Sunt porcariile mele de plug-inuri la mijloc.
Bravo Krossfire! Ai facut ceea ce multi oameni nu ar face. Si asta pentru ca suntem ignoranti iar ignoranta ucide, ca si in cazul de fata, asta daca nu erai tu.
Poate e putin off-topic dar cu ceva vreme in urma am vazut un documentar despre diferenta intre sexe: in Londra, la un colt de strada, niste psihologi au lasat o fetita oarecum bine imbracata pentru a vedea reactia oamenilor. din cei foarte multi trecatori, bineinteles ca nu s-au oprit prea multi ca sa o intrebe pe fetita daca e ok. Partea interesanta e ca din acei oameni care s-au oprit, majoritatea erau femei (intr-o proportie foarte mare)…
Cat de greu ne este sa deschidem un ochi si sa facem un gest ca al tau?
@ favit nu e deloc offtopic … deopotriva …
@ krossfire … poate plug-unurile sunt destinul … …
@ maria – crezi ca autoritatile ajuta? Nu cred ca legile sunt bine sustinute pe partea asta. Nu stiu, repet, urmeaza sa ma documentez.
Cum poate un copil de cateva luni sa aiba privirea pierduta si mai ales sa coboare din carucior si sa aiba sentimentul de vointa de a se sinucide?
@ coco chanel … sub nici o forma vointa de a se sinucide, si nu a coborat din carucior ci mai mult ca sigur s-a tarat precum bebelusii … sau cum s-o zice … dar privire pierduta avea, crede-ma, cel putin asa am analizat eu … poate sunt naiva, dar clar pierduta. Altfel cum, cand esti langa mama si tatal tau care urla unul la altul si sunt pe punctul de a aplica si violenta
Bravo, Superman! (var. fem.)