R.R în turul României – Centrul ep.2

Ziua 7- 15 august 2009

In ziua a şasea am reuşit să ne rătăcim din nou şi în loc să ajungem la Timişoara pentru prezentarea de modă a Dianei Bobar a trebuit să deviem traseul şi să înnoptăm în Cluj. Din greşeală am ajuns să ne cazăm la o vilă şi dimineaţa ne-am trezit cu o astfel de vedere:

Superb, nu?

12.40 – plecăm în cercetarea Clujului şi a castelelor părăsite din zonă.

Ziua 8 – 16 august 2009

10.43 – am început să mă trezesc şi eu la prânz, dacă tot sunt în concediu. Mi-a fost lene să scriu ieri, prin urmare trec în jurnal azi, ce am văzut ieri.

Castelul Bánffy de la Bonţida, fostă reşedinţă de vară, cum era la modă prin secolul 18, a baronului Banffy:

S-a început o restaurare a lui, de către fundaţia Transilvania parcă, însă nu cum se cuvine. Păcat. Dacă eram în altă ţara …

Mi-a făcut plăcere să mă pierd printre ruine şi am descoperit (la sugestia copilotului, vara mea, arhitect de meserie) o nouă pasiune:

De la Bonţida am deviat prin Luna de Sus şi la Dăbâca am făcut plajă pe zidurile restaurate ale cetăţii lui Gelou:

Alţii cultivă porumb pe astfel de meleaguri cu o aşa însemnătate istorică, deci nu, nu mi-a fost jenă să mă întind la soare pe ziduri din secolul 9:

Ne-am întors apoi prin municipiul Gherla şi am oprit în comuna Mica, satul Mănăstirea, unde am căutat în zadar urme ale unui castru roman, însă am admirat o biserică gotică din secolul 16 şi una ortodoxă, din piatră din secolul 13:

Tot la Mănăstirea se află şi ruinele castelului Kornis:

Clădirea principală a castelului a fost construită de către Kristóf Keresztúri intre anii 1573-1593, în stilul renascentist:

Din păcate castelul se află în deplină paragină, unii îşi depozitează deşeurile, alţii joacă fotbal în curte, porţile originale sunt abandonate incoştient de valoarea şi însemnătatea lor istorică:

Iar inorogii, simbolul familiei, fac concurenţa căpiţelor de fân:

Doar suntem în România, de ce naiba ne-ar păsa …

Ce au în comun ruinele pe care le-am văzut în zonă – piatră verde – interesant de aflat de unde provine şi dacă original era verde:

Şi aşa am dezvoltat o nouă pasiune – ruinele, care se îmbină de minune cu cealaltă – coclaurile.

11.16 – plecăm în cercetarea oraşului Cluj şi apoi, după ce mă despart de copilot, înspre Moldova. Sper.

Ziua 9 – 17 august 2009

10.00 – târziu în noapte am ajuns în Moldova şi la mine acasă în Bacău. Iar mi-o fost lene să scriu aşa că reiau azi.

Admirat ieri preafrumosul oraş Cluj, greu de ales o imagine reprezentativă sau un “cel mai frumos”. Totul e prea frumos. Însă, pe lângă catedrala gotică din centru:

Ce ar mai surprinde esenţa oraşului, în umila mea părere, sunt aleile precum aceasta:

Oraşul merită mai mult decât două zile cât i-am acordat eu, însă timpul e mereu marea mea problemă.

De la Cluj trebuia să ajung la Bacău şi am ales un alt traseu decât cel clasic prin Braşov.

Cluj, Turda, Ungheni, Bălăuşeri, Sângeorgiu de Pădure, Cristuru Secuiesc. Şi între Sângeorgiu de Pădure şi Cristuru Secuiesc – din nou aventură. Deşi drumul e trecut pe hartă şi atlas ca drum judeţean 136, adică drum asfaltat şi în siguranţă, pe porţiunea Sângeorgiu de Pădure – Goagiu, e mai întâi drum comunal, până după coada lacului Bezid:

Peisajele din jur merită gropile drumului comunal. Iar între satul Bezid şi Goagiu, judeţeanul 136 devine potecă şi forestier în toată regula:

Asta nu ar fi problema, doar că în zonă nu se prea vorbeşte româneşte, sau am avut eu ghinion să întreb pe cine nu trebuie, şi prin pădure, judeţeanul se intersectează cu câteva forestiere şi rişti să te pierzi serios. Personal am avut noroc cu busola de pe bordul maşinii. Dar nu e de glumit cu astfel de drumuri, mai ales la 7 seara.

E a treia oară cand harta şi atlasul îmi indică judeţean, dar drumul e defapt forestier sau comunal. Şi culmea, de la Goagiu la Cristuru Secuiesc, acelaşi drum, 136, arată excelent şi cum trebuie:

Nu mai înţeleg nimic, dar fie.

De la Cristuru Secuiesc am continuat spre Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Comaneşti, Bacău. Între Odorheiu Secuiesc şi Luna de Sus am descoperit unul dintre cele mai frumoase trasee prin munţi, din ţară. E prea frumos şi inutil de descris un astfel de traseu, la 1000 şi ceva metri altitudine:

11.01 – acu dacă tot am ajuns în Bacău, , să ne rezolvăm problemele şi să descoperim ce nu am descoperit încă în oraşul natal. Eventual ruine.