Refugiul Grind şi munţii Piatra Craiului

Refugiul Grind l-am luat ca obiectiv pentru ce avea să devină o tură de o zi în Piatra Craiului. Munţii. Spun avea să devină pentru că atunci când l-am ales ca obiectiv (de pe o hartă veche din 1986 de la colegul de tură Ivan) eram prea cuprinsă de evenimentul din jurul meu (RFB “Creezi sau Donezi” editia de Paste) şi nu îmi imaginam că voi ajunge la el, obiectivul, în condiţiile în care urma să plecăm din Bucureşti la 10 seara. Dar iată-mă azi în faţa calculatorului, cu faţa roşie de la bronzat la 1700 metri altitudine şi încercând să leg câteva cuvinte despre cum a fost în RAI.

Flori de munte

Deci: plecat din Bucureşti sâmbătă seara înainte de ora 10. Ajuns în Cheile Dâmbovicioarei în jur de 01 noaptea. Găsit cu greu cazare însă în cele din urmă am reuşit ceva ore de somn într-un pat comfortabil de la Caminul Alpin. Duminică dimineaţa la 9 eram deja pe traseu, în Cheile Dâmbovicioarei. Zăpadă, gheaţă şi eu cu parazăpezile uitate acasă.

Cheile Dâmbovicioarei

Cu noi au venit Augusta şi Leu, doua personaje extrem de fascinante. Ne-au călăuzit tot drumul şi ne-au aşteptat cuminţi şi înţelegători la fiecare popas. Augusta, mereu agilă şi atentă la cel mai mic sunet, şi-a lăsat puiul acasă la Caminul Alpin şi ne-a devenit mamă pentru o zi.

Augusta

Leu, puternic, impunător şi leneş ca mine pentru că nu rata moţăiala la fiecare popas. Cei drept cei 8 ani ai săi îşi spuneau cuvântul.

Leu

Urcarea spre Refugiul Grind am abordat-o pe traseul mai greu, prin pădure, pe linia albastră, de la cabana Brustureţ. Mă rog, greu pentru mai puţin experimentaţi ca mine deşi după două ture de munte prin zăpadă până la genunchi mă aşteptam să urc mai cu viteză. Cei drept traseul pornea cu o urcare abruptă printre stînci şi pe la 1000 şi ceva altitudine.

Urcare prin pădure spre Poiana Funduri

În pădure mi-am îmbătat simţurile cu o linişte divină, un aer ameţitor de primăvară, ciripitul păsărelelor şi hârjoneala timidă dintre crengile brazilor şi razele soarelui.

Toate astea au culminat cu Poiana Funduri de unde am început să mă simt ca în Paradis. Zău nu am cuvinte să descriu cam ce frumoasă era poiana, dar până şi ghizii noştri scurtau admirativ zarea:

Augusta şi Poiana Funduri

A urmat o plimbare de duminică în compania crestelor înzăpezite din Piatra Craiului. Visam la munţii aştia din ianuarie dar nici în vise nu mi-am imaginat asemenea frumuseţi. Plimbarea asta cred că bate până şi pe cea din deşertul din Dubai. Cer senin, zapadă, soare, căldură, cărări nebatute, nici un urmă de oameni în jur … da, eram din nou în Paradis.

Din Poiana Funduri am delirat în mers, şi eu şi Bleaga, care săraca nici poze calitative nu mai era în stare să scoată, din cauza minunăţiilor din jur, printre Stânele din Funduri înspre şaua La Table.

Printre Stanele din Funduri

Şi cand aveam impresia că Poiana Funduri e cea mai frumoasă pe care am vazut-o vreodată am ajuns în Poiana Grind … iar extaz, iar exclamaţii de vaiii şi aaa. Să fi fost acolo nu m-ai fi suportat uşor dragă cititorule.

Poiana Grind.

Din Poiana Grind am ajuns am tăiat-o din greşeală spre La Table, şaua,  şi cu un ultim efort bocancii mei plini de apă de la zapada uşor topită prin care am mers mai tot traseul, mi-au livrat picioarele la culmile paradisului: priveliştea de la refugiul Grind.

Şaua La Table

Refugiul Grind

Privelistea de la Refugiul Grind, muntii Bucegi

Da, recunosc cu aroganţă, am servit servit prânzul la 1700 altitudine, cu Vf. La Om la masa din spate, crestele Pietrii Craciului în jur şi munţii Bucegi la mesele din faţă. Şi da, pranzul asta bate toate cinele fiţoase pe care le-am servit în restaurante cu peste 3 stele. Da, încă nu îmi vine să cred unde am ajuns în doar  5 ore şi într-o simplă zi de duminică de martie.

Spre Vf. La OM

Vf. Grindu

Vf. Coama Lungă

Creste înzăpezite din muntii Bucegi

Aş fi luat şi cina pentru restul vieţii în brâul de sub Grindu însă din păcate a trebuit să ne întoarcem în acceaşi zi acasă, în gălăcioasa capitală. După ce am pierdut traseul şi am rătacit aproape o jumătate de oră am ieşit pe triunghiul roşu înapoi La Table, salutând din mers totemul şi sărutând din mers preafrumoasa Poiana Grindu.

Totem din Poiana La Table

La întoarcere am ales crucea galbenă şi traseul pe drumul forestier ce se transformă într-o potecă mai amplă prin  Valea Seacă a Pietrelor.

Valea Seacă a Pietrelor

La 6 fără un sfert eram înapoi la Cabana Brustureţ şi la puţin timp în celebrele Chei ale Brustureţului. Cu tot cu pauze, un traseu de 9 ore şi ceva, o simplă zi de duminică. Şi ce ore. Şi ce zi … Mai multe imagini în albumul de … aici …