REA, cortul și noroaiele
M-am întors în civilizație după o săptămână de stat la cort în munții Buzăului și am impresia că m-am întors de pe Marte. Serios. Și mai am și impresia că a trecut o lună și nu o săptămână. Ciudat.
A fost o săptămână de REA, celebra REA, cea mai dură competiție de off road din campionatul național. Sau cum spun organizatorii: ”cei mai buni rezistă până la final”. Am fost de partea organizatorilor, mulțumită celor de la Adventure Ride. Nici eu nici D.D nu suntem pregătiți pentru o astfel de competiție. Dar visăm și noi ca într-o bună zi să parcurgem integral cele 4 zile de concurs și cele 2 zile de trial.
Noi ne-am făcut datoria și am semnat condica în CP. Noi adică eu și D.D. CP, check point, este un punct de verificare. Concurenții se opresc și arbitrii verifică timpul. Cam asta am făcut noi toată săptămâna. Am făcut pe arbitrul. Și am mai ajutat pe ici pe colo.
Pe lângă astea ne-am minunat în fiecare zi de voința concurenților. Fie că erau la clasa moto, fie la cea auto. Sau ATV. Traseele nu au fost ușoare deloc. Mult noroi, mult prea mult. Și multă caniculă.
Off roadul nu e un sport ușor. Deloc. Îți trebuie multă voință, condiție fizică și curaj. Am văzut și auzit mult prea multe într-o săptămână.
Cuvintele sunt de prisos. Eu una am învâțat ce înseamnă cu adevărat competiție sportivă. D.D și acum tremură de frică. Nu ar fi făcut față traseelor de la REA. Nu întreg și nu până la final. Mai avem foarte multe de învățat.
19 thoughts on “REA, cortul și noroaiele”
You must be logged in to post a comment.
bine ai venit bre! 🙂
bine ai venit bre! 🙂
Bine-ai revenit, om bun! auzi, intrebare de bun-simt: nenea in portocaliu din ultima poza e sinucigas sau doar incet la minte?
Multumesc oamenilor.Eros, care nene din care ultima poza? De aici sau de pe flickr?
ei, cel de-aici, clar! cel care are atat de putina minte incat sa se tina de un cablu metalic tensionat care poate oricand sa-i faca o surpriza mutilanta daca nu mai rau. exista cazuri de oameni mutilati de o coarda de vioara / chitara plesnita, imagineaza-ti ce poate insemna un cablu d-ala plesnit, sau macar un fir rebel din el desfasurat la viteza mare…
Aoleu Erose vezi ca vorbesti de pilotul meu :))))) Nu ai ce face copilotul tre sa isi riste viata. In trolierea din imagine trebea ajutat cablul pentru ca presiunea era prea mare si se bloca …
lasa breh ca nu e rau, daca e lafel de nebun ca tine, e ok :))
din poza nu-ti dai seama ca ajuta cablul, ai impresia ca sta proptit in el tensionat
Nu, nu ajuta cablul. E de obligatia copilotului. Troliul si el saracul nu poate de toate. Sa-l fi vazut pe D.D al meu cum a troliat un Range Rover si o rulota imensa. Nici mai mult nici mai putin de 5 tone, Sa traiasca troliul lui D.D. Si D.D -ul.
Pai da, acum ma face lumea nebun, dar acea casca ce sta pe capul nostru sa stii Eros ca nu e degeaba, nu odata a plesnit cablul si ne-a tras una peste casca. Ce nu vezi tu acolo este ca pe acel cablu se afla o contragreutate care in cazul in care se rupe tine cablul pe pamant.
Acel ajutor dat de copilot este vital pentru troliu, alminteri se blocheaza.
Vezi si tu in ce pozitie e masina? Ea trebuie directionata unde vrei tu nu unde vrea ea
Numai de bine sa auzim….
Bre Mirceo, bre R.R-ule, nu-mi sariti in cap, fratilor, ca n-am zis-o cu rautate, am zis-o cu mirare maxima 🙂 Eu n-am cine stie ce experienta la troliere, dar am apucat sa vad ca, atunci cand masina vrea s-o ia la vale cu 3 tone de forta, cam degeaba ii mai aplici tu 50 de kile de forta ca s-o deviezi, chiar si daca pui la socoteala parghiile rezultate. Am vazut si tu ca fara ajutor de la cineva din fata troliului, se cam face matza ghem si n-o mai descalcesti neam, e doar ca in poza aia dai impresia mai mult ca vrei sa urnesti masina din loc decat sa directionezi firul pe cabestan 😉
p.s. 1 Am vazut eu*
p.s. 2 hmm greutate pe fir? ma intreb cum functioneaza asta…
Cum bre Erose nu ai experienta? Pai cine a manevrat troliul lui D.D cand am scos dihania de Patrol a Paragusului. Aia dihanie simpatica de 3 tone :)))
Nici nu iti dai seama Erose cat conteaza un impuls dat cablului de la troliu.
Cand acesta da de greu, cele 100 de KG nu 50 ii redau cablului o noua traectorie si ii lasa troliului 0,5 sec de libertate. Plasate atent aceste kg pot directiona masina pe traiectoria dorita. Nu e mare lucru, doar un pic de experienta
Cand RR tracta 5 tone (RR Discovery+rulota 2,5 tone) impulsurile au ajutat-o tare mult. Felicitari pentru curaj si incredere RR
@Mircea, si mai ales @R.R: deci ai retinut, R.R-ule, imi trebuie mai multa experienta, da? :p
Pai Erose te pun maica la munci cum sa nu. Multam fain Mirceo.
Cu placere esti binevenit in masina mea, problema e ca la mine se sta in STANGA
Si oamenilor le e cam greu sa se obisnuiasca… le trebuie un covrig acolo
Pentru???
Pai Mirceo ai zis felicitari pentru curaj, care curaj?