RamboRoxi

Am promis o relatare a incidentului de ieri. Şeful Blegoo mi-a făcut PR şi ales RamboRoxi, ca denumire a incidentului. Îmi place cum sună, mai ales că de când locuiesc în Bucureşti, şi din nou în România, am luptat de multe ori, la modul cel serios şi ca în filme, pentru bunurile sau drepturile mele de cetăţean român. Nu ţin să fac gălăgie de fiecare dată doar că episodul asta chiar merită.

Bunul meu prieten, mentorul, şeful şi bloggerul pe care îl reprezint ca PR, respectiv Blegoo, s-a gândit că mi s-ar cuveni o ustensilă de lucru serioasă şi o bleagă pentru campanii blogosferice mai altfel. Acestea fiind bunuri materiale, le-a împachetat frumos şi le-a trimis prin Poştă, de la marea depărtare unde îşi află el, Blegoo, sediul.

Depărtarea fiind departe, aceste bunuri împachetate frumos, eu ajuns în România, Bucureşti, pe data de 19 noiembrie, eu primind înştiintarea abia 24 noiembrie. Când am cerut explicaţii la Poştă mi-au răspuns delicat – dacă nu îţi convine fă reclamaţie.

În prima zi când m-am dus la Poştă să îmi ridic pachetele venite de la marea depărtate, o doamnă prost coafată şi cu multă lâmâie la bord, că altfel nu îmi explic greaţa cu care m-a tratat, mi-a explicat la modul cel mai lipsit de bun simţ, cum că îmi trebuie nişte foi doveditoare, pentru simplul motiv că nu am domiciliul permanent de Bucureşti. Am făcut cale întoarsă evident, nu înainte de a întreba vameşul, căci pentru a-mi ridica bunurile trebuia să trec prin vamă, cam cât am de plătit. Domnul vameş, cu nişte gesturi tragice şi epileptice, mi-a calculat TVA pe bunuri, respectiv 2 pachete mari, mai exact 19 la sută din asigurarea fiecărui pachet. Suma – undeva la 1500 RON.

A doua zi, m-am întors la prietenii mei de la Poştă – doamna prost coafată şi lămâită şi domnul vameş cu gesturi tragice şi epileptice –  cu legea tipărită pe hartie reciclată. Le-am explicat frumos, cum că în lege scrie clar, trebuie să plătesc TVA pe valoarea bunurilor şi nu pe asigurare. Asigurarea era mai mare decăt valoarea bunurilor. Evident prietenilor mei le convenea mai mult să îmi mă capsese cu TVA din suma mai mare. Le-am arătat şi facturile pentru fiecare pachet, le-am explicat frumos şi:

– Auzi donşoară, nu îmi spui tu mie cum să îmi fac meseria şi cum e cu legea. E aşa cum îţi zic eu.

– Domnule vameş, dar nu e corect, scrie în paragraful asta clar, dacă aduc chitanţă şi factura pentru bunuri trebui să o luaţi în considerare pe aceasta şi nu ce scrie pe biletul de intrare în vamă.

– Nu iau în considerare nimic, scrie pe biletul asta o sumă? Pe aia o consider. Nu mă interesează facturile tale.

– Bine atunci dacă nu ne putem înţelege sunt nevoită să îmi sun avocatul

– Sună-l da îl suni degeaba.

Şi a început războiul RamboRoxi. Domnul vameş şi-a sunat şeful de vamă, eu fratele care devenise avocatul meu. Mi-am mai sunat şi vărul şi amicii şi unchiul care se întâmplă să fie şef de vamă.După vreo jumătate de oră de certuri, telefoane şi epilepsii tragice închid cu:

– Domnule vameş dacă nu ne putem înţelege nu îmi rămâne decât să merg să vă fac reclamaţie la Autoritatea Naţională a Vămilor.

Atins în punctul asta, domnul meu vameş s-a liniştit subit şi mi-a cedat pachetele, cu TVA pe factură nu asigurare.

Toată lupta asta a durat mai mult de o oră, a avut mai multe puncte culminante dar nu te mai plictisesc cu detalii,  însă îţi mărturisesc sincer dragă cititorule, când am ieşit din Poşta nr 67, am avut o aşa satisfacţie, de parcă m-aş fi luptat şi aş fi învins un leu în junglă.

Şi uite pentru ce am făcut eu pe RamboRoxi:

În stânga pozează glorios Bleaga, în dreapta Mactoapa. Pentru ele merită sincer să faci pe RamboRoxi.

Sfârşit.