Printre nori, noroaie și pe Baiul Mare
Ca să ajungi printre nori trebuie să treci prin noroaie. Sau drumul spre rai este presărat cu obstacole. Cel puțin asta am făcut noi și ale noastre 7 giuvaere 4×4, când am plecat sâmbăta ce a trecut, din Comarnic spre Bușteni, via împărăția norilor.
Spre nori …
Dis de dimineață, unii mai întârziați precum subsemnata, au gonit pe DN, să prindă coloana. La ieșirea din Comarnic am virat brusc dreapta, pentru câteva curbe de asfalt și direct în teren, pe o urcare cu scări de piatră urmată de noroi, mult noroi. Și o ceață ca din de poveste.
Agale prin ceață și noroi
Dacă avem noroaie avem și troliere. Pentru unii cu cauciucuri de stradă și alții aroganți, precum subsemnata, care au tratat cu ignoranță o banală băltoacă. Mulțumiri G-ului și lui Vlad pentru ajutor.
De aroganțe și trolieri nu am scăpat nici mai târziu. Unii, Mihai și al său LR Discovery3 cu cauciucuri de stradă, urcau cu spatele porțiunile grele cu noroi sănătos, alții, tot subsemnata, faceau tot posibilul să rămână în poziții excelent de propice pentru răsturnare. Însă punctul pe I l-am pus la o stână, unde am arat și cultivat urme serioase de cauciuc.
La arat
După muncă și răsplată, au venit peisajele … și ce peisaje …
Ș într-un final am ajuns și printre nori și pe lângă vârful Baiul Mare…
Pe vârful Baiul Mare
Ca apoi să coborâm agale spre Bușteni, prin poenițe din cu totul alt peisaj.
Mulțumiri copilotului Claudiu și colegilor din 4x4FUN pentru o plimbare pe un picior de plai și printr-o gură de Rai.
P.S – una bucată video excelent executată de Hammy
13 thoughts on “Printre nori, noroaie și pe Baiul Mare”
You must be logged in to post a comment.
Ce frumosss
2.05 – :))) cum a putut sa ramana!! frumos…
He he. Efectul cauciucurilor de strada :)))
pasiune murdara :))) dar lasa ca-i frumos si asa
He he ce fain suna pasiune murdara.
Mai copii numai prostioare faceti! Roxanel, dreapta stanga??? Cand?
Dreapta, stanga?
mi-ai taiat respiratia cu fotografiile astea. la propriu si in sens pozitiv!
PS: trebuie sa te aduc in Balcani, odata si-odata, cu sau fara pretextul modei 😀 presimt ca o sa-ti placa tare-tare!
Eee de cand visez la Balcani … da ajung eu si acolo in viata asta. Sper. Sar mana frumos Carola.
dreapta – stanga cand e nasol… :))
Soferita, soferita! 🙂
Am mai dat si in gropi dar am mers :)))