Munții Bucegi, o peşteră şi nişte noroaie

Amurg în Bucegi

Artistu zice “…  in viata reala iubirea pentru munte e una reala, nu una “literara”. Eu tot visez să scriu literatură de călătorie şi asta ar fi singurul meu exerciţiu, să scriu despre drumeţiile de la sfârşitul săptămânii. Poate ar trebui să păstrez pentru mine minunăţiile care îmi încântă toate simţurile şi poate da, iubirea pentru munte ar trebui să fie una reală, fără fotografii şi fără povestiri amatoriceşti. Însă aroganţa şi egoismul au pus stăpânire pe mine şi mi-au ucis până şi modestia. În plus mă gândesc că poate sunt de folos cu ceva.

Apus în Bucegi

Vineri am planificat din senin din iarbă verde o ieşire ce avea să sărbătorească revenirea D.D-ului pe plaiurile patriei chiriaşe. Nu de alta dar ruginise în parcare sărmanul. Am vrut Bucegi, munţii, să pot închide frumos luna martie, după Retezat, Parâng şi Piatra Craiului. Defapt în Bucegi am mai fost, dar nu iarna şi nu şi la picior. Am ales ca obiectiv cabana  Padina, punct ochit punct lovit de echipă: D.D, Mitshul Danielului, Fido, Eros, Zdeto şi Costin.

Ceaţă în Bucegi

Sâmbătă dimineaţa, cu elan şi voie bună, în compania unui cer senin, a unor grade plăcute şi a tiriştilor de pe canalul 22, am călărit monştrii 4×4 (eu şi Danielul pe post de piloţi) spre Târgovişte, Moroieni şi Peştera. Blindaţi cu hărţi, GPS şi busole, am reuşit să greşim drumul spre cabana, cu folos însă, căci am nimerit pe lângă o carieră în care se lucra cu expolziv şi am apucat să admirăm tunelul şi frumoasele Chei ale Brăteiului.

Cheile Brateiului

Cu folos şi tehnoligia însă, mulţumită telefonului mobil am reuşit să aflăm traseul corect, instruiţi bine de cabanier. Ca să ajungi la Padina, virezi stânga în satul Glod, urmărind indicatoarele spre hotelul Peştera. Au urmat vreo 30 de kilomteri de drum … forestier cu gropi. Bucuria lui D.D.

Crestele Bucegilor

D.D-ul ca D.D-ul însă Mitshul ia luat-o înainte prin padure şi o mică troliere, combinată cu legat la şufă,  mai târziu ne-am trezit şi lângă lacul Bolboci. Tot în drum spre Peştera.

Lacul Bolboci

Lângă telecabina din Peştera (pe care am gasit-o închisă, în ciuda ştirilor eronate cum că ar fi deschisă) am devorat nişte slănină cu ceapă, pe post de prânz şi pe ultima sută de metri am bifat şi preafrumoasa peşteră a Ialomiţei şi exteriorul mănăstirii Peştera Ialomiţei. Pe ultima sută de metri pentru călugărul paznic, căci programul de vizitare se închide la 17.00.

Peştera Ialomiţa

Mănăstirea Peştera Ialomiţei

Între apus şi amurg ne-am cazat la cabana Padina şi la insistenţele lui Fido am purces şi la o scurtă plimbare sub clar de lună. Nu am cuvinte pentru cât de magic e jocul noriilor, înainte de culcare, printre crestele Bucegilor. Şi dacă aveam impresia că am reuşit prea multe pentru o zi de sâmbătă, duminică s-a dovedit şi mai productivă, în ciuda ploii de la 7 dimineaţa. Defapt ploaia ne-a trimis înapoi la somn şi abia la 12 dimineaţa am luat-o la picior spre Vf. Omu, Cascada Obârşia Ialomiţei mai exact, pentru că nu avem nicio şansă să ajungem la Omu.

De la Peştera spre Vf. Omu

Nici până la cascadă nu am reuşit să ajungem, ninsoarea şi viscolul ne-au pus piedică.

Traseu mai dificil pentru cei cu mai puţină experienţă …

Dar au meritat şi cele câteva ore prin ninsoare şi viscol domol. Astaîmi doream. Să urc pe munte şi să mă joc prin noroaie.

În ceaţă prin Bucegi

Din seria “toate se întâmplă pentru un motiv” ne-am întors la Peştera şi în Moroieni pentru a ne alătura în Fieni, câtorva acarete 4×4, ieşite la o scurtă plimbare de duminică sub conducerea Părăguşului. Plimbare prin noroaie. Şi spre surpinderea mea după urcat pe munte am avut timp şi de offrodeală prin pârârie, noroaie. Am avut timp şi de o troliere mai serioasă pe sistem scriepete, care la cam umflat în pene pe D.D, mândru că a salvat un Patrol. Am avut timp şi pentru o mini împotmolire. Defapt am ajuns la concluzia că ai timp pentru mult mai multe decât îţi imaginezi. Trebuie doar să ieşi din casă.