Dubrovnik, Croatia

Înainte de a pleca din țară mi s-a spus că Dubrovnik e frumos. Am refuzat să cred că poate fi atât de frumos, mai ales câ nici nu am auzit de el. Nu e celebru. Și ce păcat. Își merită pe deplin celebritatea.

“Dubrovnik a fost fondat prin unirea a două mici orășele: Ragusa, inițial Laus (numele vine de la cuvântul latin pentru stâncă) care era doar o mică insulă inatacabilă pe coasta de sud a Dalmației, ce oferea adăpost pentru refugiații italieni din orașul Epidaurum; șiDubrava (denumit după cuvântul slavic dub care înseamnă stejar), o așezare târzie a migratorilor slavi creată la poalele dealului Srđ.”

“Strâmtoarea de mare dintre fortăreața Ragusa fost ștearsă treptat prin umplerea cu pământ de către croații dornici să fie acceptați în cetate: astfel orașul croat Dubrava de sub pădure s-a extins spre poarta nordică a fortăreței Ragusa, cea care se continua cu Stradone și Piazza (astăzi Stradun și Placa). Folosirea glagoliticului durează până la sfârșitul secolului al XV-lea, iar în unele regiuni de pe litoral, până la începutul secolului al XIX-lea.”


Orașul a fost fortificat, urmând să fie construite două porturi de fiecare parte a istmului. Comerțul său maritim a crescut, devenind singurul oraș-stat pe coasta de est a Mării Adriatice, care rivaliza cu Veneția. În Evul Mediu Republica Ragusa era punctul de constituire și plecare a Cruciadelor, inclusiv ultima cruciada (nefinalizată), a cărei tabere de grupare a fost la Timișoara.”

Plimbându-mă pe micile străzi din cetate am avut la un moment dat sentimentul că sunt în Veneția.

Defapt stradă e mult spus, mai degrabă alee. Cu un farmec aparte și greu de descris.

Nu am reușit să aflu de ce localnicii își decorează intrările cu lauri. Sau ce par a fi lauri.

 

Și dacă ajungi vreodată în Dubrovnik, pe care trebuie să îl pui pe lista “locurilor de văzut într-o viață” încearcă și prăjitura locală – prikle – o mini gogoașă umplută cu stafide, coji de portocală sau struguri.



4 thoughts on “Dubrovnik, Croatia”