De la Timișoara la Cluj

La Timișoara au fost brățările, prietenele mele cele mai bune …

După Timișoara a urmat câmpul și iar câmpul, mult si verde, încadrat perfect de un albastru senin …

Între câmpie și câmpie am găsit sate cu multe, prea multe și frumoase biserici …

Pe urmă câmpie a devenit mai galbenă și au început să apară munții …

Prin pasul Piatra Craiului m-am pierdut complet din cauza frumuseții acestuia și am uitat să mai declanșez Bleaga, și într-un final, pe seară am ajuns la Cluj. Anul trecut l-am admirat pe lumină, anul asta pe întuneric nu mi-a ieșit mare lucru …

Finalul l-am decis într-un restaurant unde nu m-am simțit deloc ca în România și unde am devorat o delicioasă porție de wok cu legume și orez, din acelea gătite în fața ta …

Asta e una din calitățile Clujului, te face să te simți că ești în Cluj nu în România. Adio Cluj, pe curând.



2 thoughts on “De la Timișoara la Cluj”