Castelul Brukenthal din Avrig

Castelul Brukenthal din Avrig

  ”Reședința de vară a Baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei în perioada 1777-1787, este unul dintre cele mai de seamă monumente din perioada barocului transilvănean iar parcul și clădirile sale sunt printre puținele elemente de arhitectură de acest tip care au dăinuit de-a 

Cetatea Argedava

Cetatea Argedava

Argedava sau Sargedava era o așezare getică, reședință începând cu o căpetenie dinainte de Burebista. Cetatea Argedava este situată în localitatea actuală Popești, lângă orașul Mihăilești, Giurgiu, și a fost declarată rezervație arheologică. Cercetările arheologice au descoperit acropola cetății dacice Argedava, cea mai importantă așezare din Câmpia Munteniei, în care se presupune că și-a 

Cetatea Giurgiu

Cetatea Giurgiu

Se presupune că a fost ridicată în secolul XIV de catre genovezi. Conform unor date cât de cât oficiale de pe site-ul Direcției Județene pentru Cultură Giurgiu – www.giurgiu.djc.ro – datarea exactă a cetății Giurgiu este imposibilă. Conform lucrării lui Valentin Sălăgeanu – Cetatea de la Giurgiu: ”Se presupune că efortul constructiv 

Conacul Zarifopol

Conacul Zarifopol

Am mers aseară de la Bucureşti până la Bacău pe o ceaţă de nevăzut. Până şi Luminiţa (camera foto, deşi am impresia că nu prea îi convine numele ăsta căci îmi cam strâmbă din obiectiv la auzul lui) abia vedea să facă poze: Sfat prietenesc, 

Cetatea Rákóczi

Cetatea Rákóczi

Pe un vârf de deal, pe-o coamă de cal, respectiv D.D, am găsit, îndrumaţi de un soare blând de toamnă, ce-a mai rămas din cetatea Rákóczi … “Situata pe vechea linia de demarcatie a granitei dintre Moldova si Transilvania, in imediata apropiere a mormantului lui 

Curtea Domnească de la Târgoviște

Curtea Domnească de la Târgoviște

Mi-am dorit de ceva vreme să adulmec un documentar și din spatele ecranului, din culise și producție. Mulțumită bunului prieten Dragoș Boldea am ajuns să și figurez în documentarul filmat recent la Curtea Domnească de la Târgoviște și regizat de Martha Marmeliuc. “Filmul face parte 

Castelul Cantacuzino din Bușteni

Castelul Cantacuzino din Bușteni

E deja relativ celebru, bine păzit și aranjat. Castelul Cantacuzino din Bușteni. Clădirea castelului, ale cărei lucrări de construcție s-au finalizat în 1911, a fost realizată de arhitectul Grigore Cerchez la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino. Clădirea a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, ea devenind apoi 

Castelul Văcărescu Calimachi

Castelul Văcărescu Calimachi

Pot spune că l-am bifat de pe listă, însă nu am aflat și nici nu știu mai nimic despre el. Doar că se află în satul Mănești, Prahova și că este proprietate privată și din cauza unor 7 paznici fideli nu am reușit să găsesc 

Castelul Filipescu Kretzulescu

Castelul Filipescu Kretzulescu

Ce poți face într-o zi de desăvârșită de adevarată primăvară? Poți ieși la o plimbare, la doar 100 de kilometri de București și poți vizita Castelul Filipescu Kretzulescu și Moara de Apă din comuna Drajna. Ambele proprietăți aparțin familiei Filipescu Kretzulescu. Castelul, proaspăt renovat și 

Cetatea Cherven

Cetatea Cherven

Una dintre cele mai frumoase cetăți din ”colecția mea de ruine”. Un fost oraș medieval cu o amplasare geografică demnă de poveste. Cetatea Cherven, din sătucul cu același nume, o vei regăsi la doar 3o de kilometri de Ruse și foarte aproape de București. Merită 

Cetatea Prejmer

Cetatea Prejmer

Deși nu e pe lista mea de ruine, la propunerea Ocserverului am bifat într-o zi complet senină de octombrie și celebra cetate Prejmer, mai demult Prajmar, Preșmer. Data fondării și originea așezării nu sunt cunoscute. Originea slavă a numelui românesc și maghiar al localității permite 

Palatul Ghika din Comănești

Palatul Ghika din Comănești

”Fosta resedinta de vara a familiei Ghika – Comanesti a fost ridicata în 1890 si poarta semnatura arhitectului Albert Galleron (cel care a proiectat Ateneul Român). Palatul este construit pe doua nivele apartinând eclectismului vremii care domina spiritul Europei Occidentale la sfîrsitul secolului XIX. Palatul este asezat 

3, conace, și toate 3 …

3, conace, și toate 3 …

Defapt una dintre ele e un el, un castel. Dar tot aspect de conac are. Și ca orice alte monumente cu valoare istorică din România, sunt într-un stadiu deplorabil. Toate 3 le-am localizat în Ozun, județul Covasna. Localizat cu greu, pentru că localnicii habar nu au 

Castelul Mikes-Szentkereszty din Zagon

Castelul Mikes-Szentkereszty din Zagon

Un Mikes la fel de inabordabil ca și fratele său din Zăbala, despre care evident nu am găsit informații pe internet. La fața locului am aflat că servește pe post de muzeu. Cum am ajuns după închiderea programului nu am reușit decât să fur niște