Castele, bâlci şi alte arome

Când am plecat ieri dimineaţă din Bucureşti era ceaţă şi se anunţa o zi posomorâtă. Împreună cu ErosIyli, Florin şi evident Fido am pornit călare pe al meu cal negru Dark Dude spre singura comună din România cu 4 castele: Budila, Braşov. Ceaţa din Bucureşti ne-a ţinut companie până aproape de Săcele unde a dispărut fără urmă. Ajunşi în Budila am intrat  cu oarecare tupeu în incinta  primăriei şi am întrebat primul cetăţean – unde sunt cele 4 castele. Cetăţeanul s-a dovedit a fi viceprimarul comunei, care nu numai că ne-a îndrumat înspre castele dar ne-a şi invitat să luam parte la parada şi serbarea ce avea să înceapă în câteva minute. Se sărbătorea ziua comunei Budila. Cam cât noroc să ai să nimereşti fix când trebuie şi unde trebuie?

Am avut parte de o după amiază de duminică cu castele, ruine, bâlci, dansuri, oameni frumoşi şi toate aromele unei zile perfecte.

Iar copiii din Budila parcă s-au născut pentru a deveni modele, atât de natural pozează. Deşi pe drept, copii sunt frumoşi prin simplul fapt că sunt copii.

Revenind la cele patru castele, scopul călătoriei noastre de la Bucureşti, Ploieşti, Predeal, Săcele şi apoi Budila, nu pot spune că am găsit multe informaţii pe internet şi o să încerc să le ghicesc corect. În Budila există doar 3 indicatoare spre castele şi nici o informaţie oficială. Evident castelele sunt abandonate, folosite pe post de grajd şi cine mai ştie pentru ce.

Doar castelul Beldy Lászlo este renovat şi folosit drept sediu pentru primaria comunei Budila.

Citez:

“Castelul Beldy Lászlo a fost construit în 1730, potrivit inscripţiei de pe frontispiciu. Acesta este structurat pe două etaje în partea centrală, cu 25 de camere, şi prezintă două faţade. Prima are o loggie din piatră cu ornamente, susţinută de patru coloane cilindrice, iar a doua prezintă două statuete în lateral, un pridvor la parter şi un balcon interior la etaj. Iniţial castelul a fost înconjurat de ziduri exterioare de apărare, astăzi în ruine, care cuprindeau şi o casă a portarului. În prezent intrarea în castel se face pe sub o boltă aflată la parter. În acest edificiu se află primăria comunei Budila.”

Castelul Beldy Pál a fost construit în 1751 şi sper să îl fi ghicit corect.

“Castelul Nemes a fost ridicat în aceeaşi perioadă cu Castelul Beldy Lászlo, în apropierea sa. Prezintă un etaj în partea sa centrală. În apropiere se găseşte o construcţie din aceeaşi perioadă, cu un pod pentru cereale şi beciuri întinse”

La Nemes ne-au întâmpinat câţiva cai curioşi şi ne-a ţinut la respect paznicul feroce de mai jos:

Castelul Mikes datează tot din secolul al XVIII-lea. Contele Kelemen Mikes a fost căpitan în comitatul Trei Scaune, dar şi scriitor şi un amator de artă şi vânători. În centrul satului Budila se află un monument din lemn ridicat în amintirea eroilor din cele două Războaie Mondiale”

La întoarcere în apropiere de Săcele ne-a aşteptat un prea frumos apus de soare:

Şi un traseu la fel de preafrumos, la peste 1200 metri altitudine, de la Săcele spre Cheia şi Vălenii de Munte.

12 ore şi aproapre 400 de kilometri. O simplă zi de duminică.



9 thoughts on “Castele, bâlci şi alte arome”