Contraceptiva conceptiva

Nu îmi stă în stil să abordez subiecte legate de sex, însă am primit o leapșă interesanta de la Miruna si nu pot decât să o onorez. Pânț la urmă mă poate prinde și pe mine subiectul, pentru că, sincer, înainte de a citit articolul ei eram lipsită de informații vitale de genul – există mai multe tipuri de contracepție decât am crezut eu.

Adică eu una, personal și pe persoană fizică, nu știam decât de existența pilulei, a prezervativului, a inelulul vaginal și a pilulei de a doua zi. Cât despre părerile despre acestea …

De ce? Pentru că:

prezervativul – cea mai simplă dar și cea mai proastă invenție. Nu te poți baza pe el într-o relație serioasă și dacă îl folosești din când în când anulezi tot farmecul și tot nu scapi de statul ”cu frica în sân”. Da știu, salvează vieți și înlătură boli. Dar nu și când se rupe. Și se rupe.

pilula de a doua zi – nu se poate folosi decât odată pe lună. Asta dacă trăiești călugărește. Vorba vine, căci călugarește nu implică trairi și acțiuni de acest fel.

pilula – o folosesc cu încredere, nu are efecte negative asupra mea, însă acesta e doar cazul meu. Îmi place pentru că înlătură din durerea lunară și te poți programa. Deși programatul daunează în timp. Am auzit însă și povești de la prietene care au serioase probleme cu pilula. Diferă de la caz la caz. Și dacă uiâi să o iei îți dereglează puțin sistemul. Puțin mai mult. Diferă de la caz la caz

injecțiile hormonale – poate pentru mame și casnice care au mai mult timp la dispoziție. Timp pentru deplasat la doctor etc. Din păcate nu știu mai nimic despre subiectul acesta pentru că l-am exclus din start. O fi mai bine, o fi mai rău?

plasturele hormonal – la fel, sunt pe dinafara subiectului și nici nu știam că există așa ceva. Din câte am înțeles se administrează odată la 7 zile. Nu am înțeles cum de ce nu cade când faci duș. Sau cade? Și de cade ce se întâmplă doctore?

inelul vaginal – personal mă sperie conceptul de convețuire cu un obiect străin. Dar din câte am înțeles e cea mai sigură metodă contraceptivă, se administrează (fizic) odată pe lună și nu îi simți prezența. Subiectul e delicat și din nou mă întreb, de cade ce se întâmplă doctore?

Și nu știu, mai există și alte metode, obiecte și/sau moduri de a întârzia sau anula sarcina? Și până la urmă care e cea mai sigură metodă?

Dau leapșa mai departe lui Sana, Iyli, cui mai poftește și de ce nu și băieților, sperând la un raspuns la multiplele mele întrebări. Ocserver, Naicu, Blegoo, ce părere aveți?