Ruine, memorial şi Guiness

Călătoria pe care am făcut-o duminica asta a fost una diferită, pe altfel de coclauri decât cele cu care m-am obişnuit. Motive temeinice m-au ţinut departe de  DD şi aproape de acasă, nu AcasăTV ci casa din Bucureşti. Deşi nu e casă e apartament.

Cu “Poets of the fall” la volum maxim de Ipod şi visând la ochi albaştri am plecat la pas de metrou spre punctul de întâlnire cu gaşca mare, care până la urmă s-a dovedit mică, la număr.

Asta a fost primul obiectiv, ruine ce altceva. Încă nu am reuşit să aflu cui aparţin ruinele şi ce au fost ele înainte de a fi ruine. Raiden, Radu ajutor?

Din ruine am luat-o la picior pe străzi, încercând să îmi intru în noul rol – cel de turist de Bucureşti. Şi crede-mă, nu e uşor să fii turist în oraşul în care locuieşti sau într-unul precum Bucureşti. Dar la un moment dat am reuşit, cred eu, după ce am şezut efectiv şi inactiv, câteva minute bune, pe un pod pietonal de pe Dâmboviţa, la taclale cu Iyli, Zdeto, un bătrân şi o bătrână, care ne-a urat sănătate, fericire şi bani … că fără ei nu se prea poate. Ăsta ultim moment, cu urările bătrânei, e genul de moment prea frumos şi prea greu de descris, pe care e bine să îl ţii doar pentru tine şi care îţi aduce un strop de bucurie inexplicabilă. Oamenii. Sunt aşa frumoşi şi uneori îmi sunt aşa dragi …

Pe urmă totul a venit de la sine. Ca turist am admirat noul Memorial la Holocaustului, bine realizat dealtfel:

Memorial la Holocaustului

Mai multe fotografii … aici …

Prea frumoasa biserică Creţulescu. “Ridicată în anii 17201722 prin grija marelui logofăt Iordache Creţulescu şi a soţiei sale Safta, una din fiicele domnitorului Constantin Brâncoveanu.”

biserica

Frumoasa asta clădire de pe strada George Vraca unde am avut un deja vu de Barcelona care a trecut repede după ce am dat colţul străzii. Dar mi-am întins gâtul după balcoane pentru noua serie la care mă gândesc să adaug şi poveşti după “succesul” cu Sexul Oraşelor.

cladire de pe George vraca

Păcat că uneori, când te plimbi turistic prin Bucureşti, ochiul îţi mai fuge şi unde nu trebuie şi îţi poţi pierde uşor entuziasmul din cauze de mix prost:

bucurestiul

Revenind la spiritul iniţial, am trecut apoi şi pe lângă Univers:

universul

Şi Teatrul de Vară:

teatrul de vara

Ca într-un final să îmi înec setea de turist cu o bere guiness, devorată domol, la un “irish pub” de pe Lipscani.

Am închis călătoria tot cu metroul, “Poets of the fall” şi visatul cu ochii deschişi la ochii albaştri. Tot ăia. Ochii.

8 ore şi aproapre 10 kilometri. O simplă zi de duminică