Cum să scapi de un urmăritor neplăcut

Ieri citeam despre sfaturi pentru femei care călătoresc singure (vezi … aici … sunt extrem de utile) aşa, din întâmplare şi pentru că pun în calcul şi cântăresc şi ideea de a pleca singură cu maşina în mare expediţie la care tot visez. În seara asta, visând la cai verzi pe pereţi, expediţii şi alte fantezii, am greşit staţia de metrou şi a trebuit să cobor la 1 decembrie. Toate bune şi frumoase, am traversat calm pe partea cealaltă şi am luat-o de la capăt. Trebuia să ajung la Costin Georgian.

Pendulând pe peron, am schimbat o privire cu un bărbat deloc interesant, îmbrăcat în pantalon şi geacă cu imprimeu uniformă militară şi vestă bej cu multe buzunare. Da, ştiu, reţin detalii de astea inutile din cauza meseriei.

A venit metroul, m-am urcat ca să cobor din nou pentru că am greşit staţia şi bunul mers. Încă mai visam la la cai verzi pe pereţi, expediţii şi alte fantezii. Am luat-o de la capăt. 1 Decembrie, Nicolae Grigorescu. Din nou schimb privirea cu acelaşi bărbat. Mi s-a părut dubios. Eu mă învârt în cerc pentru că sunt dudă şi neantentă dar el?

M-am mai învârtit odată în cerc, aşa, să mă conving că nu sunt eu paranoia la 9 seara. Bărbatul neinteresant se ţinea după mine. Dar subtil. De data asta m-am aşezat pe banca ;i am renunţat la pendulat. Mi-am zis că poate omul vrea un autograf, vrea să îmi comunice vreun secret de stat, ceva, orice. S-a aşezat şi el şi nimic. Iar mi s-a părut dubios. M-am ridicat şi am început să mă plimb în lung şi-n lat pe peron. A venit din nou metroul, m-am urcat şi am coborât la Nicolae Grigorescu.

Nu mai ştiu a câta oară pentru că deja aveam prea multe filme poliţiste în cap şi încercam tot felul de metode de a verifica fără să fiu observată, dacă mă urmăreşte. Din nou, individul după mine. M-am oprit, am scos frumos telefonul, şi am început să fac poze. La zid, la metrou, la orice. Trăiască el telefonul Samsung, că e mare şi pare aşa evident cameră foto datorită celor 8 megapixeli. Şi trăiască cei de la Samsung că mi l-au dat în teste, după asta jur că nu îl mai dau înapoi.

Se pare că asta l-a speriat pentru că a încetat să mă urmărească. Am ajuns acasă cu bine, deşi pe drum, am făcut nu ştiu câte piruiete, pretinzând că admir frunzele, copacii şi cerul. Am văzut prea multe filme, clar.

Se poate să fiu eu paranoia, însă la o atentă analiză zic eu că l-am speriat. Sau cel puţin ar fi trebuit. Cum reise şi din sfaturile de mai sus, pe care insist să le citeşti dacă eşti fată, astfel de urmăritori, dacă au intenţii rele, dau înapoi dacă nu te simt o pradă uşoară.

Un material interesant cu tehnici de auto aparare mai gaseşti şi … aici … via Ecristian Cristian.

Şi gata povestea.