Probabil și mai mult ca sigur nu va mai rămâne sălbatică și virgină mult timp. I-am făcut o poză. Amintire.

Pănă și valurile erau sălbatice și virgine. Apa mării la fel. Pănă și pescărușii erau sălbatici și nici nu au observat când mi-am impins teleobiectivul la un metru în fața lor. Mă rog, doi metri. Cred.

Mă întorc la amintirile poveștii mele. Prea frumoase de altfel. Și deja mi-e prea dor de marea sălbatică.

Un Mikes la fel de inabordabil ca și fratele său din Zăbala, despre care evident nu am găsit informații pe internet.

La fața locului am aflat că servește pe post de muzeu. Cum am ajuns după închiderea programului nu am reușit decât să fur niște imagini pe care le-am depozitat în albumul de …aici …

Un adevărat ”A fost odată ca niciodată”. Pentru că nu poate fi vizitat, a fost odată loc de petrecere și obiectiv turistic și are și un site pe măsură – Zabola. Pentru că aparține unui prinț și prințesei sale nu mai poate fi vizitat. Doar am furat câteva imagini pe care le-am aruncat în albumul de … aici …

În Tamașfalău nu vorbește nimeni limba română. Decât la nevoie. Interes material cum ar zice unii. Cu toate astea am găsit un tânăr amabil care ne-a îndrumat spre castelul Thury-Bányai. Castel despre care nu am găsit absolut nicio informație oficială, doar că este folosit, uneori, drept casă de cultură. Mai multe imagini în albumul de … aici …

I se mai spune și Muntele Sfânt. Pentru mine Ceahlăul e muntele meu preferat. La cât am scris despre el ai zice ca am facut o obsesie pentru celebrul masiv. Se prea poate, am și de ce. Cred.

Vârful Toaca la răsărit

Mai nou (și mai mult spre rușinea mea pentru că îl vizitez, deși cel mai des cu privirea, de aproape 30 de ani) am aflat că ascunde și o piramidă, una holografică ce-i drept, însă destul de fascinantă. Și în teorie și în practică. Între timp a aflat mai toată lumea de ea, mai ales cei de la Observator. Fiecare în superficialitatea sa a pornit în cautarea piramidei. Și să nu cumva să crezi că ne-a fost ușor. Mie cel puțin mi-a luat ceva să-mi urc corpul și încă vreo 20 de kilograme, până sus pe platoul de pe lângă vârful Toaca.

Curcubeu matinal

Vara e mai greu ce-i drept, prefer iarna. Sunt și mai puțini turiști iarna. Și e mai liniște. Nu că m-ar fi deranjat prea mult zecile de pelerini care urcau și ei sus pentru a sărbători hramul mănăstirii de la 1700 și ceva altitudine. Nu m-au deranjat că urcau muntele în fustă și sandale, adidași și cu plasa de plastic în mână. M-a deranjat că foloseau natura pe post de toaletă. Dar fie, asta e altă poveste. De fapt și de drept m-au șocat bâtrânele de peste 60 de ani, care urcau muntele cu mai multă vlagă ca mine. Și eu am dat nu știu câte milioane pe echipament și toate cele. Voința nu o poți cumpăra ce-i drept.

De pe balconul Ceahlăului vedere

Mă abat de la subiect. Vorbeam despre piramidă. Pentru ea am urcat și deși s-a lăsat așteptată, în prima dimineață masivul dormea leneș într-un mare nor de ceață și la a doua încercare era cât pe ce să o pierdem din cauza unei furtuni serioase, în cele din urmă s-a lăsat descoperită. Și nu oricum. Încadrată de un perfect curcubeu. Cineva acolo sus mă iubește pentru că deși nu am reușit să surpind în fotografie măreția piramidei încadrată de curcubeu, ce mi-a fost dat să văd în acea dimineață cu greu voi putea șterge din memorie. Cuvintele sunt de prisos.

Holograma, piramida, Ceahlăul și un curcubeu

Mai multe fotografii vei găsi în albumul de … aici … Eu nu mă pot abține să nu îți mai arăt încă o dată piramida. Nu-i așa că-i frumoasă?

Holograma din Ceahlău

Am mai descoperit și altele noi. Florile muntelui mai exact. Mai de aproape arată prea minunat.

Campanula alpina

Gentiana

De floarea de colț nu mai spun. S-a ascuns bine însă și când am găsit-o … s-a lăsat cu o ședință foto de aproape o oră. Doar am fotografiat-o, nu am rupt-o și nu am luat-o acasă să o pun în ramă. E o specie rară și prea frumoasă și arată locul ei sus pe munte.

Leontopodium alpinum

De altfel toate florile de munte ar trebui lăsate pe munte. Însă noi lăsăm deșeurile proprii pe munte. Vorba vine – dacă te respecți pe tine, nu respecți muntele și natura. Dar închei aici și te las să descoperi în albumul foto și alte minunății ascunse de masivul Ceahlău.

Bonus – montaniarzii de duminică. Îmi cer iertare anticipat, nu m-am putut abține.

Nu sunt religioasă de fel sau cum zicea Florentino Ariza în Love in the Time of Cholera – ”nu cred în Dumnezeu dar mi-e frică de EL”. Însă îmi plac prea mult mănăstirile. Câteodată. Am crescut cu ele și prin ele, mai mult în vizită. Calmul și liniștea divină din perimetrul unei mănăstiri sunt stări pe care nu le găsești nicăieri în altă parte. Calmul și liniștea din natură sunt chestiuni diferite.

Satul măicuțelor de la mănăstirea Agapia mi-a lăsat un gust prea plăcut. Defapt gusturi. Case mici din lemn vopsite complet  în alb, cerdac împânzit de ghivece de flori, multe flori, flori colorate și prea plăcut mirositoare, culorii vii și îndrăznețe într-un peisaj de un calm prea cuminte. Am încercat să surpind câteva imagini în albumul de … aici … Nu prea mi-a ieșit.

În casa memorială a lui Alexandru Vlahuță m-a izbit un val de inspirație atât de plăcut încât îmi venea atunci și acolo, să mă lepăd de tot și să mă instalez într-una din camere, să stau toată ziua să citesc și să scriu. Nu că aș avea eu talent scriitoricesc. Ideea în sine mi-a surâs.

Văratec mi-a apărut mai rezervat, el, spațiul mănăstirii. Și mai masculin. Și cu mai puține flori. Deși e mănăstire de maici. Albumul complet … aici …

Dintre coasă, furcă și greblă am ales furca. Dintre împăștiat, adunat polog pentru căpiță, clădit și greblat urma, am ales adunat polog pentru căpiță. Cum ar veni prefer furca. Nostim.

E frumos la fân. Te bronzezi a la munte, bronz care ține mai mult, faci sport mai ceva ca la sală, și faci sport în natură și în aer pur, detaliu esențial de altfel, și mai apuci să fotografiezi și vipere de munte.

După mai bine de 10 ani de pauză, am dat și eu bunicului o mână de ajutor la fân. Mă simt mai bine ca după ce am semnat contractul cu Mercedes Benz. Greu de explicat. Și nici măcar nu sunt corporatistă de fire. Deși uneori tind spre corporatism. Nostim.

O fost frumos la fân. Prea frumos. Recomand sincer. Nu de alta dar obiceiurile astea or să dispară în curând și o să le ducem dorul. Unii dintre noi. Cei care înțeleg cu adevărat naivitatea și puritatea lor.

Albumul complet … aici …