Rider Cozia MTB 2017

In septembrie 2015 am participat ultima oara la concurs de mtb, in iunie 2016 am iesit ultima oara la un atrenament pe mtb, pe urma s-au intamplat chestii si am pus o mare pauza. Asa ca am decis ca ar fi cazul sa ma intorc la prima dragoste, mountain biking, si sa deschid sezonul 2017 cu un prim antrenament / concurs de mtb. N-am ales cea mai avantajoasa cursa, Rider Cozia 2017 – Editia I a fost in fapt o catarare de 26 de km cu 1200 diferenta de nivel. Adica urci, si urc ca melcul (cum se vede si in filmarea parca special facuta cu mine de Brasoveanu din Craiova, caruia ii multumesc), pana pe Masivul Cozia. Unde ce-i drept te asteapta iarna si peisaje de vis (cum se vad si in poze). Mai cu chin (zapada de pe ultimii 4 km mi-a dat de furca si peste nas, uitasem complet cum e cu tehnica pe mtb) mai cu vai (ghinioane tipice unei curse si fete duse la trena de baieti cu care te lupti cu doza dubla), mai cu sprint final (nu stiu, zau, de unde am mai avut forta, probabil de la dulceata fabuloasa de la mama) am ajuns pe locul 3 la general. Multumesc Catalin Verigeanu pentru apa, multumesc Alex si Alexievici Andreea pentru sustinere si suport tehnic de dupa, multumesc si sotului Marc pentru programul de forta de peste iarna (picioare si forta am avut si mai aveam dar suflul, vai de el si de mine, mult de lucru mai avem). Felicitari organizatorilor, o cursa pe care vi-o recomand cu drag! Multumesc pentru foto – Biciclistul Vesel

Continue reading Rider Cozia MTB 2017

Cantonament in Sardinia

O saptamana in Sardinia, prima saptamana din februarie 2017, 6 antrenamente pentru ca intr-una din zile a plouat, 500 de km, 7400 m diferenta de nivel (adica in fiecare zi am avut urcari, urcari si urcari), o medie HR intre 50 – 60% (pentru ca nu mai facusem antrenamente pe cursiera/mtb de 2 luni si eram in perioada de acumulare) si in mod fabulos nicio paguba la nivel muscular (pun asta clar pe seama noilor mele cunostiinte in nutritie sportiva). In mod normal nu as fi fost in stare de o astfel de performanta in cei 3 ani de cand practic ciclism. O pun pe seama antrenamentelor de forta cu Marc, pe seama experientei si a nutritiei sportive. Cumva am inceput sezonul ca la carte. Redau mai jos relatarile la cald si povestea adevarata o puteti citi la sotu-mi, adica …. aici …  Continue reading Cantonament in Sardinia

O saptamana de ciclism in Sardinia

2

In Sardinia am fost in 2014 si pe unde am pedalat si ce minunatii am descoperit pe insula poti vedea aici ... pe blog. In 2017 ne intoarcem in Alghero insa in februarie, cand in tara e prea frig si prea nepotrivit pentru caratari, peisaje superbe si echipament lejer de ciclism. Sincera sa fiu dupa 3 ani de cand practic sportul asta, ciclismul, m-am cam saturat sa pedalez iarna la minus sau prea putine grade. Asa ca Marc propune ”operaţiunea „Cantonament în Sardinia 2017”, o săptămână de pedalat la temperaturi ce gâdilă plăcut pielea, prin peisaje superbe!” Între 5 şi 12 februarie 2017, eşti invitat/invitată în Sardinia, în Alghero, un orăşel idilic de pe coasta Mediteranei, pentru o săptămână de ciclism şosea, la o temperatură medie documentată istoric de 14 grade Celsius şi soare în cantităţi generoase. Cazarea se face la hotelul de 4 stele Alma di Alghero, situat la şase minute de aeroport. Mai multe detalii … aici … pe blogul lui. 

Continue reading O saptamana de ciclism in Sardinia