Trei Doamne și toți trei, un Musso, un Patrol şi o Toyota,plecară vineri seara spre coclaurile Buzăului. Cu respect şi voie bună, am încins şi am deschis petrecerea, cu un binemeritat grătar, supravegheat atent de maestrul Părăguş:
Prima zi prin munţii Buzăului, Părăguşul ne-a călăuzit pe un traseu (Râmnicu Sărat, Grebănu, Murgeşti, Mărgăriteşti, Podu Muncii, Gura Dimienii, Arbănaşi, Balta Tocila, Policiori, Berca, Pleşcoi, Săpoca, Mărăcineni, Râmnicu Sărat) atât de plăcut încât nici nu ştiu ce să aleg ca punct culminat. Să fie coborârile prin pădure …
Sau urcările cu turaţii şi vibraţii …?
Să fie peisagistica de iarnă …
Joaca prin ravene cu zăpadă …
Coborârile cu înclinare de peste 30 de grade …
Sau urcările cu un unghi de nu mai ştiu cât … ?
Cert e că prima noapte pe coclauri … nu ne-a învins!
Nici ea, nici şleaurile, nici noroiul de pesimexurilebravului Musso:
A doua zi, cele trei acarete ne-au plimbat prin pădurea de basm din jurul Vf. Bradului, pe la 660 metri altitudine, de pe un traseu derulat tardiv de la Râmnicu Sărat, Buzău, Verneşti, Măgura, Ciuta şi înapoi la Buzău şi Bucureşti.
Misterul traseului prin pădure, pădurea în sine şi basmul ei, căprioarele, zăpada şi capcanele, au transformat a doua zi pe coclauri, într-o aventură atât de plăcută, greu de descris şi care merită păstrată doar pentru noi … trei Doamne și toți trei …
Îmi pare că tare repede a trecut sfârşitul asta de săptămână şi se prea poate ca senzaţia asta să fie din vina şi cauza faptului că nu am plecat pe coclauri departate şi am rămas în preaiubita capitală. Am rămas doar sâmbătă căci duminică nu am rezistat tentaţiei. Şi noroaielor.
Sâmbătă am rămas în Bucureşti pentru DSLR Tweet Party şi oamenii dragi care au participat la eveniment. Da, ştiu, Bleaga nu e DSLR dar asta nu m-a împiedicat să-i testez abilităţile cot la cot cu nume celebre precum Canon sau Nikon.
Ce-i drept mai mult am învăţat să învăţ să o cunosc pe Bleaga decât am făcut poze dar am prins o duzină … aici …
Felicitări sincere organizatorilor Florin, Claudiu, iYli. Mulţumesc la fel de sincer, celor prezenţi, pentru sfaturi, mini şedinţele foto, conversaţiile plăcute etc.
Duminică în schimb m-am destrăbălat convins şi atâta ce am noroit saracul D.D că mai a ramas fără frâne şi are noroi până şi în torpedou.
Duminică, ei duminică am fost la grădiniţă … la Călugăreni. Sărmana de mine, la grupa mică şi restul … vreo 70 şi ceva de acarete … sau erau 100? Cine mai ştie …
De ce spun grădiniţă? Pentru că uite dragă cititorule, abia ieri am desenat şi eu cerculeţe … pentru prima oară …
Eros, cameraman şi fotograf la datorie, are mai multe imagini picante … aici …. Augustin, Florin şi Zdeto, ceilalţi copiloţi, fotografi şi cameramani … încă mai dorm la datorie. La datorie a fost şi D.D căci m-a adus să o trăiesc şi pe asta:
Toyota tractează Patrolul! Mai multe filmuleţe … aici …
Ah, ce zi, ah ce noroaie. Să vină mai repede sfârşitul de săptămînă! Următorul.
Cu emoţiile de rigoare ( Dă Doamne să mă întorc cu maşina intreagă etc) am plecat ieri, pe la 7.30 am, spre munţii Buzăului, pe un traseu necunoscut, în coloană cu câteva acarete serioase conduse de băieţi care chiar se pricep la – pe coclauri cu 4×4 – offrodeală.
Începutul a fost mai mult decât promiţător. Andy ne-a anunţat prin staţie: “Vedeţi dealul ăla? Pe acolo urcăm”.
Salutăm dealul Năienilor, sau cel puţin aşa bănuiesc că îl cheamă căci nu găsesc mai deloc informaţii utile pe Google: “dealurie Năienilor apar sub forma unei culmi inguste, format din aceleasi calcare si gresii sarmatiene care mentin si aici altitudini de circa 600m”.
D.D a urcat cuminte dealul, doar când a ajuns în vârf s-a gândit el că ar fi interesant să se dea puţin în spectacol şi s-a oprit la ceva centrimetri de o mini prăpastie. Sensei ne-a surprins în acţiune statică:
L-am iertat pentru abatere, nu de alta dar priveliştea de sus (satele Vîrf şi Năieni şi probabil puţin din Mizil) a meritat pe deplin:
În Năieni am admirat şi statuia Sfântului Gheorghe, surprinsă în imagini de copilotul meu George: “Inalt de 8 metri, acest monument de metal este cea mai mare efigie din tara si, probabil, din lume, a arhanghelului luptator”.
După deal a venit pădurea, unde au început adevăratele senzaţii. Prin copaci, pe langă copaci, pe după copaci. Adrenalină la maxim. Nici despre pădure nu găsesc mare lucru la capitolul informaţii dar bănuiesc din nou că face parte din celebrul deal Istriţa.
Şi în această mirifică pădure am primit botezul. Ce dintâi botez pentru că nu am reuşit să ne răsturnăm încă slavă D.D -ului:
Da, ni s-a ridicat fustiţa, cum i se zice mai popular la această poziţie deloc comodă în general şi mai ales când stai la poze.
Şi să nu crezi că ne-am oprit aici dragă cititorule. Nu. Am continuat traseul prin pădure, la voia sorţii fără să ştim exact pe unde bântuim, unde ajugem şi când. A venit şi noaptea care ne-a prins prin noroaie. Pe alţii cum ar fi un mistreţ l-a prins între copăcei. Nu am avut tupeu să mă aproprii să îi fac o poză. Andy, conducătorul nostru şi cel din vina căruia am ajuns pe acest magnific traseu, a avut mai mult tupeu însă:
În pauze am încercat capota D.D -ului pe post de trepied. Nu merge:
Aproape că uitasem senzaţia divină cu care te încarci de la o plimbare nocturnă prin pădure. Aer curat, linişte, piedici la tot pasul. Mai multe imagini doveditoare … aici …
După vreo 10 ore am reuşit să găsim un drum normal, nu înainte de a ne vedea copilaria (vorba Părăguşului) într-o vale cu cratere, şi să ieşim de pe traseu în mare alai – troliaţi de o piatră. Cam aşa se prezintă trolierea cu şi de o piatră.
Azi stau şi vegetez pe canapea cu gândul la nebuniile pe care le-am făcut ieri. Încă nu îmi vine să cred. Am scăpat teferi şi ca să citez din Goganu: “aseara ai participat la propriul botez”.
Dacă mai aveam îndoieli că m-am îndrăgostit din nou de cine, ce nu trebuie traseul de ieri mi le-a spulberat pe toate. Da, recunosc cu mâna pe capotă, sunt îndrăgostită de offrodeală, iubesc D.D -ul şi tot ce ţine de “pe coclauri cu 4×4″.
După ce a stat două săptămâni pe marginea trotuarului din faţa blocului, părăsit, trist şi fără drept de a circula pe drumurile publice din patria mea (că a lui clar nu e, România îl vrea dar pe bani mulţi) Dark Dude a văzut din nou şoseaua, vinerea ce a trecut. Ba mai mult, a văzut şi multe noroaie. Mai multe decât a văzut în toată viaţa lui de 11 ani. L-am dus în ţara Luanei, la o prietenească de “pe coclauri cu 4×4″ sau off road cum i se mai zice.
Din păcate mie mi-a murit laptopul şi până îi reinstalez Windows-ul nu prea am cum povesti despre minunata şi preafrumoasa aventură prin care am trecut şi eu şi D.D
Din fericire Andi Musso a surpins în imagini una din aventurile lui D.D:
Într-o curbă în care am intrat amândoi cu mare şpan (viteză sau mai popular blană) de la nişte noroaie anterioare, nu i-am adus eu roţile cum trebuie:
Şi poc, D.D-ul meu s-a pus de-a curmezişul, ca lui aşa îi place cel mai mult. Mi-a mai făcut asta de trei ori. Probabil se plictisea şi el. Dar ne-am pus la loc, de-a dreptul, mulţumită troliului, copiloţilor de pe margine, blocantei … Read More »
Cred că ceva e în neregulă cu mine, dacă am ajuns în stadiul în care abia aştept să vină sfârşitul de săptămână să pot pleca pe coclauri. Dar asta e problema mea. Să revenim serios la natură de basm, chei şi noroiala de ieri.
Am plecat sâmbăta dimineaţa din Bucureşti, pe la 9, şi am oprit special la o benzinarie de la ieşirea din minunata noastră capitală, să cuplez troliul şi să aleg un traseu de o zi. Musai trebuia să mă întorc cu Dark Dude la miezul nopţii, pentru că îi expira dreptul de a mai circula pe străzile patriei. Cenuşăreasa ar fi fost geloasă. Sigur.
Am ţinut eu morţis să trec prin Cheia să admir pentru a nu ştiu câta oară, lacul Măneciu:
Şi peisajele dinainte şi după Cheia. Dacă săptămâna trecută era soare şi cald, de data asta am dat de zăpadă şi zero grade:
Încă îmi pare ciudat şi nu mă pot obişnui cu frunze galbene şi zapadă în octombrie:
De la Cheia am coborât în Braşov şi am deviat spre Râşnov şi Zărneşti în cautarea unei mănăstiri în peşteră de care auzise copilotul meu Cetăţeanu Turmentat. Nu am găsit nici peştera nici mănăstirea ci doar natura de basm (mai multe imagini … aici … ) de la 1000 de metri altitudine din satele Măgura şi Peştera:
Da, cam asta e priveliştea din zonă şi nu, cei de sus nu sunt nori ci vârfurile înzăpezite ale munţilor, vorba lui Mihai.
După ce un călugăr de la mănăstirea Sf. Treime … Read More »
Asta pentru că pe centura pe care sunt construite, de la ieşirea spre autostrada Soarelui până la Afumati, bateriile şi forturile fie nu mai există fie nu pot fi vizitate pentru că aparţin unor companii, firme sau au devenit unităţi militare.
Ştiu, nu pare deloc un subiect interesant însă mie chiar îmi place să admir pietre care acum au o poveste, un farmec aparte şi în urmă cu câteva sute de ani aveau un scop şi utilitate.
Le-aş fi acordat mai mult timp însă a trebuit să semnez condica la RFB 5 şi întâlnirea Club 4×4 pentru Ziua Pasiunilor.
După o zi liniştită de duminică am avut parte de o noapte furtunoasă de duminică pentru că am plecat la primul meu serios “noaptea pe coclauri cu 4×4″ sau “offroad de noapte”. O grozavo – senzaţionalo experienţă. Şi asta nu neapărat pentru că am coborât pe unde nu a mai coborât nimeni cu un 4×4, am rămas cu roţi în aer încercând să trec şanturi sau am avut senzaţia că mă răstorn de câteva ori.
Încă mai sunt fascinată de spiritul de echipă, voia bună şi pasiunea în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că am fotografiat prea multe ruine am rămas fără baterie nu am nici un vizual însă Daniel are câteva imagini. Revin şi eu când reuşesc să mai pescuiesc imagini doveditoare.
Două zile şi două nopţi pot părea o săptămână de concediu dacă le petreci cum se cuvine. Sfârşitul de săptămână ce tocmai a trecut l-am petrecut experimentând pentru prima oară OFFROAD de noapte, noul meu copchil Panasonic DMC-FZ38 (primul din România se pare), admirând preafrumoasele coclauri ale judeţului Buzău dar şi ruine.
Vineri seara am pornit la drum, spre Râmnicu Sărat, mai pe şosea, mai prin pădure, urmând îndeaproape acaretul echipat al lui Doru. Al meu Dark Dude nu are proiectoare şi până capăt experinţă e mai sănatos “4×4 în echipă”. “Offroad de noapte” am experimentat şi sâmbătă, însă noapte fiind nu am dovezi în imagini.
Pe timp de zi, sâmbătă, am admirat din nou, din alt unghi, vulcanii noroioşi:
La o sedinţa de “pictat cu lumina“. Mă rog, personal mai am de învăţat multe despre cum să folosesc noul meu aparat foto:
Duminică am ţinut morţis să bifez ruine, şi singurele pe care le-am găsit în zona Râmnicu Sărat au fost cele ale capelei din Vintilă Vodă:
Capelă despre care nu am găsit prea multe informaţii, decât că ar data din secolul 18, şi despre care localnicii spun că: “o găsât nişte oase de boieri, o vrut să o ducă la Bucureşti da aşa o râmas pân la urmă”.
Mai multe fotografii … aici … Din păcate ploaia ne-a alungat şi nu am reuşit să admir prea mult ruinele.
Am pornit apoi pe alte preafrumoase coclauri şi forestiere:
De la Vintilă Vodă spre Gura Teghii:
Vălenii de Munte, Ploieşti şi târziu în noapte am ajuns în Bucureşti.
Tocmai ce m-am întors de la Agnita, unde pentru 3 zile am avut parte de una dintre cele mai frumoase şi de nedescris experienţe din viaţa mea, aşa că musai trebuie să o trec în jurnal. Mii de mulţumiri domnului copilot Semaca, pentru învăţături, sfaturi şi copilotaj de excepţie. Cum scriam şi mai sus, prea frumos să încerc o descriere, prin urmare, păstrez pentru mine senzaţiile tari şi redau doar un scurt şi la obiect foto rezumat.
Joi 20 august 2009, la 02.00 AM ajuns la Sărături Băi pentru AGNITA FREE SPIRITS RIDE 2009, primul meu concurs de offroad sau 4×4. Sper că nu şi ultimul. La 03.00 AM, cu ajutorul domnului Daniel, concurent şi el, instalam cortul şi bifam şi “stat la cort pentru prima oară în viaţă”. Cam târziu dar asta e. Mulţumiri domnului Doru pentru împrumut cort şi staţie:
Vineri, 21 august 2009, am plecat de dimineaţă la o plimbare de încălzire, pe coclauri, în coloană. Am trecut şi de o pantă mai dificilă, dacă obţin imagini revin:
După plimbare a urmat TRIAL-lul, probă de calificare cu public. Acţiune şi adrenalină în adevăratul sens al cuvântului pentru că Read More »
Am admirat sudul patriei, în episodul de mai jos şi încep o nouă filă de jurnal cu centrul, centrul ţării. Cel mai frumos frumos pe care îl are sudul – Dunărea şi mai ales Delta Dunării, pe care am admirat-o de la distanţă doar. Dar să ne întoarcem la inima patriei.
Ziua 4 – 12 august 2009
10.00 – am făcut ochi, şi eu şi Fido, într-un hotel din Sibiu. În aşteptarea copilotului pentru traseul zilelor următoare am savurat “scrambled eggs” (nu ştiu cum le zice în română) unul din motivele pentru care ador să stau la hotel. Cum ar veni, orice hotel care se respectă, serveşte clienţilor, la mic dejun – “scrambled eggs”.
11.11 – avem copilot, plecăm în cercetarea oraşului Sibiu şi apoi spre Maramureş. Sper
00.06 – mulţumesc şi slavă că sunt întreagă, am ajuns doar la Sighişoara şi înoptăm într-o casă veche de 400 de ani. Dar să începem cu începutul:
Am pornit cu voie să cercetăm Sibiul, am oprit la o cafea în Piaţa Mică din centrul Sibiului, pentru a stabili punctele de interes, însă a venit ploaia şi ne-a dat toate planurile peste cap. Am hotărât să continuăm traseul spre Maramureş, cu speranţa că ne vom reîntoarce în Sibiu. Am avut timp însă să admir Podul Mincinoşilor:
Şi ochii Sibiului
Am pornit apoi agale înspre Bistriţa. Numai că am nu am ajuns acolo. Read More »
Cum nu iubesc deloc Bucureştiul vara, abia aştept să evadez la sfârşit de săptămână. Anul trecut aveam o obsesie cu marea, anul asta cu muntele. Sâmbătă am plecat iniţial cu destinaţia Rucăr, pentru Rokolectiv Soundcamp @ Star Dome. Până să ajung acolo, am ratat ieşirea spre Târgovişte şi m-am trezit în drum spre Ploieşti. Am deviat imediat însă (mulţumită preaiubitului AutoAtlas 200) de la Butimanu, pe comunala 157 spre Ghimpaţi, Răcari şi apoi în sus pe E71 spre Târgovişte. Traseul s-a dovedit chiar mai interesant decât mă aşteptam. Îl prefer drumurilor naţionale aglomerate etc
De la Târgovişte am luat-o pe E72A şi înainte de Câmpulung, la Stoieneşti, am deviat spre Dragoslovele pe o scurtătură prin pădure. Cum ocazia asta am admirat cum se fabrică cărbuni, în stil lucru manual:
Mai repede decât mă aşteptam, am ajuns la Rucăr şi la destinaţia “scuză de ieşit din Bucureşti”. Abia acolo am aflat că Read More »
