E normal așa ceva?

De la colegii mei de off-road am învățat o chestie grozavă – ‘extremul meu, nu-i extremul tău‘. Se referă desigur, la capacitatea și talentul în off-road al oricărui posesor de 4×4. Fie pilot, fie copilot. Ce mi se pare mie extrem, poate fi standard, sau banal, pentru orice alt coleg de breaslă. Evident, experiența contează și ea. Chestia asta grozavă se aplică și pentru banalul ‘prost versus deștept’ (personal consider că nu există oameni proști, ci doar unii mai deștepți ca alții) dar mai ales pentru ‘normalul meu versus normalul tău’.

Bazându-mă pe capacitatea-mi intelectuală, intuiție și experiență de viață acumulată la momentul respectiv, mi-am definit de-a lungul vieții, normalul. Evident, ce mi se părea normal la 19 ani, diferă de ce mi se pare normal acum. De cele mai multe ori, la răscruce fiind, m-am ajutat de sfaturile celor apropiați sufletului meu, pentru a-mi susține definiția normalului. Normalul meu.

Sunt însă momente în viață când nu te mai ajută nici sfaturile prietenești, nici sfaturile familiei, nici experiența. Sunt acele momente de ‘asta nu mi s-a mai întâmplat până acum, ce mă fac, nu mi se pare normal?’. Cum prietenii și familia nu te pot ajuta din motiv de subiectivism, apelezi la obiectivism. Ți se va defini corect normalul, conform standardelor societății în care trăiești.

Accept normalul definit, îl îmbrățișez chiar, pentru că îmi doresc să trăiesc în societate. Cealaltă variantă ar fi să neg realitatea și să trăiesc doar pentru mine. Sau să mă mut în munți și să trăiesc printre sălbatice animale. Lucrurile merg bine o vreme. Dar ca orice ‘impus’, nefiind al meu, începe să mă zgârie normalul asta. Și încep să mi-l țes pe al meu. Îl țin ascuns, firește. Din cauză de ‘respingere’. Și nu numai. Fiind al meu normal, crescut din și în tainele minții mele, ajunge la un moment dat să mă îmbrățișeze el pe mine. Până ajung să-l recunosc în societate. Și atunci începe nebunia.

  • Mie nu mi se pare normal așa ceva!
  • Ești nebună, e perfect normal, întrebă pe oricine!
  • Mi-am întrebat prietenii, mi-au spus că nu e normal.
  • Păi normal, ce altceva să-ți zică prietenii tăi! Eu mi-am întrebat prietenii și mi-au spus că e perfect normal.
  • Să întrebăm pe altcineva, pe cineva care să fie obiectiv.

Normalul meu, e normalul meu. Normalul meu, nu-i normalul tău. Și mai sunt și sigură de el. Doar l-am creat. Singură. Și mă simt și în siguranță cu el. Când greșesc am pe cine da vina. Pe mine.

Așa că te întreb. Obiectiv. E normal așa ceva?

Vicecampioni la off-road în 2012

Sunt ai mei, sunt cu ei, sunt frumoși, sunt talentați, sunt campioni, suntem vicecampioni în 2012. Sunt onorată să fac parte din clubul GTC MotorSport.

În decembrie 2011, în jur de 45 de pasionați de off-road puneau bazele clubului sportiv GTC MotorSport. Un an mai târziu, mulțumită membrilor care au participat la cele 6 etape din CNOR – Campionatul Național de Off-Road, GTC MotorSport urca pe podiumul celor mai bune cluburi de off-road din 2012, la Gala Campionilor organizată de FRAS – Federația Română de Automobilism Sportiv.

Pe 15 decembrie, la Casino Sinaia, FRAS a înmânat clubului sportiv GTC MotorSport cupa pentru locul II în clasamentul general al cluburilor de off-road din România. O performanță care nu ar fi fost posibilă fără participarea în CNOR a celor 20 sportivi care au punctat pentru GTC MotorSport.

6 din cei 20 de membri participanți au fost premiați de câtre FRAS, ca cei mai buni sportivi ai anului. La clasa Standard Piloți, Caloianu Valentin a luat locul I, Șerbănescu Radu, locul III, la clasa Standard CoPiloți, Furtună Costin a fost premiat cu locul I. La clasa Standard Trial Piloți, Piedemonte Alexandru, locul I, Șerbănescu Radu, locul III, la clasa Standard Trial CoPiloți, Piedemonte Andrei, locul I și Bucuraș Dan, locul III.

‘Când am înființat acest club mi-am propus și ne-am propus performanță și seriozitate. Nu îmi imaginam că vom reuși atât de bine să organizam cu succes, acreditat de participanți, o competiție sportivă precum Cupa GTC și să ocupăm un loc pe podium între cele mai bune cluburi de off-road din România. Nimic nu ar fi fost posibil fără membrii și colegii care s-au implicat cu pasiune în tot ce a însemnat activitatea clubului din 2012, de la acțiunile umanitare până la participarea în campionat. Cupa GTC 2012 a însemnat debutul dar, prin succesul declarat, și consacrarea clubului ca și organizator de competitii 4×4 în România. Le mulțumesc colegilor de club și sunt mândru de ce am reușit să facem în primul an de activitate’ – a declarat Răzvan Cirap, Președinte GTC MotorSport.

Mai multe informații și de detalii pe www.gtcmotorsport.ro

și www.facebook.com/GTCMotorSport 

 

Capra de la Berzunţi

Mama îmi spune că “Jocul Caprei de la Berzunţi” e una dintre cele mai renumite datini locale moldoveneşti, poate la fel de renumită precum Ursul de la Dărmăneşti, aşă că a trebuit numaidecât să revăd şi meleagurile unde m-am născut. Deşi am căutat-o, pe ea capra, în toată comuna Berzunţi, şi deşi localnicii m-au îndrumat spre satul Buda – spunând că  “îi cia mai frumoasă aceia di la Buda” nu am găsit-o decât pe cea din satul Dragomir …

DSC00528 DSC00529 DSC00531 DSC00530 DSC00535 DSC00538 DSC00544 P1020090 DSC00526 DSC00527

Mie îmi pare frumoasă, ea capra dar şi ceata ei, însă mama dă din cap dezamăgitor – “nu, nu, nu mai e ca în tinereţile mele, capra nu-i la fel de frumoasă, nu este ornată cu materiale tradiţionale de pe atunci lucrate de mamele sau bunicile noastre, ceata nu mai joacă cum se juca odată … eram cel puţin 5 fete şi 5 băieţi în ceată şi dansam în jurul caprei 10-15 minute, repetiţii făceam cu 2-3 săptămâni înainte de Sf. Vasile pe 1 ianuarie”

Mai multe informaţii nu găsesc … şi mă ia cu tristeţe când văd cum se sting astfel de datini. Acelaşi lucru e valabil şi pentru celebrele porţi sculptate în lemn de la Berzunţi … în toată comuna am văzut câteva … câteva de numărat pe degetele de la o mână …

Tot mama îmi spune “că toate casele, porţile, fântânele sau locuri de popas prin sat erau sculptate în lemn de meşteri locali, cînd era ea copil…mai tâziu fiind la modă casele sau porţile “îmbrăcate în ciment” (fiind mai trainice în timp credeau localnicii)” …

Cetatea Rákóczi

Pe un vârf de deal, pe-o coamă de cal, respectiv D.D, am găsit, îndrumaţi de un soare blând de toamnă, ce-a mai rămas din cetatea Rákóczi

“Situata pe vechea linia de demarcatie a granitei dintre Moldova si Transilvania, in imediata apropiere a mormantului lui Emil Rebreanu situat pe DN12A Onesti-Miercurea Ciuc, in localitatea Ghimes.”

Cu greu i-am urcat treptele abrupte ca să ajung pe un platou golaş, cu ruine şi simboluri maghiare …că doar suntem şi eram în România …

”Prima atestare documentara a numelui “Gyimes” sub forma “Ghemes” dateaza din 1677. In 1626 principele Bethlen Gábor a construit o cetate si o vama la granita cu Moldova. Ruinele acesteia – nu se stie din ce cauza – sunt cunoscute azi ca Cetatea Rákóczi.”

”Fortificatia a fost descrisa pentru prima data in 1861 de catre istoricul Ipolyi Arnold, in primul repertoriu arheologic pentru Ungaria, potrivit datelor transmise de arheologul Bordi Lorand. Pe traseul zidurilor cetatii se gasesc ruinele a doua constructii de piatra, probabil turnuri. Ruinele acestora nu depasesc inaltimea de doi metri. Din datele pe care le detine Muzeul National Secuiesc, Cetatea Rakoczi din Pasul Oituz a fost o fortificatie menita sa bareze drumul de acces spre valea Raului Negru indeplinind, alaturi de rolul militar, si un rol economic, acela de punct de colectare a vamii.”

Din câte am găsit pe internet, se pare că o parte din cetate a fost distrusă de Orange şi antenele sale…

”It was built in 1626 upon the order prince Gabriel Bethlen. Later, it was strengthened several times, but today, it is in ruins.”

Care o fi adevărata poveste a castelulul cetate nu ştiu, cert e că merită vizitat, aşa cu puţinul pe care îl mai are de oferit.

Mai multe imagini în albumul de … aici

Londra

Am locuit în Londra, pe lângă Londra și prin Londra. Am crezut că o cunosc cât de cât însă recent mi s-a arătat altfel. E adevărat că și localnicii (niște băieți drăguți din Essex mi-au mărturisit că “s-a schimbat mult de când cu Olimpiada”) recunosc că e în continuă schimbare. Recent am cunoscut-o din postura de turist. Mă rog, turist în delegație. Și ce frumos mi s-a arătat bătrâna capitală. Modestă (nu cred că știe încă ca e una dintre cele mai celebre și mai vizitate capitale din lume), cu farmecul ei aparte (îngăduitoare cu noul și mândră de vechiul) și fascinantă prin mixul cultural pe care ți-l prezintă la tot pasul, un adevărat deliciu vizual și auditiv. Nu sunt scriitor ca să fac o descriere pe cinste Londrei, sunt genul scurt și la obiect, așa că intru direct în subiect. Mai jos regăsești o listă cu alte 14 chestii de făcut în Londra. Fără pretenții de ghid de călătorie.

1. Primul lucru pe care ar trebui să îl faci când ajungi în Londra, mai ales în aeroport, este să îți cumperi o cartelă Oyster, pe care o poți folosi pentru mai toate mijloacele de transport  comun: metrou, DLR (un fel de metrou de suprafață), tren și autobuz (autobuzele lor celebre functionează de la 8 dimineața până la 6 dimineața). Trebuie să lași 5 sterline depozit, bani pe care îi recuperezi când o înapoiezi, și o poți încărca de la automatele plasate fix unde trebuie. Funcționează și pe minus între stații și consumi cam 30 de sterline pentru 5 zile de plimbări cu liniile lor centrale.

2. Al doilea lucru pe care ar trebui să îl faci, general și imperios pentru orice turist sau călător, este să încerci bucătăria locală. Fish and chips  e un deliciu specific Angliei și mai celebru de la Charles Dickens încoace. Se servește cu oțet, mult oțet, și deși o să strâmbi din nas la ideea de pește cu cartofi prajiți și oțet, nu-i spune nu, doar încearcă și după poți să mă înjuri sau îmi mulțumești.

3. La micul dejun ar trebui să te hrănești doar cu Full English Breakfast, dar cred că știi asta deja. Spun hrănești pentru că dacă ești turist și ai de gând să bați Londra la picior ai nevoie de energie. Un mic dejun de-al lor îți oferă calorii pentru toată ziua. Ca să nu mai spun că e al naibii de delicios și numai gândul la el îmi strică pofta de cină. Da, știu, fasole și cârnați nu e românesc la micul dejun. Când vine vorba de bucătăria locală propun să încerci tot. Sau măcar să deguști.

 4. Admiră și înceacă să fotografiezi (cu expunere lungă, mai toate aparatele foto au opțiunea asta) London Eye după înserate. De acolo îi vine farmecul.

5. Ascultă-l pe Big Ben cum bate miezul nopții și admiră cum îi dispar într-o secundă,  sutele de lumini care pun în evidență structura-i perfectă și palatul ce îl înconjoară.

6. Toate podurile Londrei sunt frumoase, și o să îți apară și mai frumoase dacă le vezi și admiri noaptea, dar pentru orice romantic și iubitor de clasic, podul Tower Bridge rămâne cel mai cel, dintre toate cele. Îl poți admira de lângă Tower of London, al punct de atracție pe care nu ar trebui să îl ratezi. Nu departe, la doar 5 minute de mers pe jos de-a lungul Tamisei, este și London Bridge. Dacă plimbarea te-a obosit și te-a cuprins și pofta de mâncare, lângă castelul Tower of London este un pub autentic londonez, Liberty Bounds (pe care ți-l recomand sincer pentru felul în care te face de simți de cum i-ai trecut pragul   unde poți savura o plăcintă cu carne “a la english” – “0ur steak & kidney pudding won a bronze award at the British Pie Awards 2010”. 

7. Încearcă și cottage pie și bangers and mash, cu o bere Guiness, care e mai bună ca orice ai gustat până acum în Romania. Pe Strand Street sunt câteva pub-uri care te pot servi până la ora 9 seara, când închid bucătăria. Pe urmă sau înainte poți merge la o piesă de teatru în zonă.

8. Încearcă masa viitorului, respectiv restaurantul Inamo e-Table din Saint James. Mergi mai mult pentru experiență și nu pentru a mânca. Eu una mi-am primit desertul mai întâi și restul într-o oră și jumătate. Nu am avut pe cine înjura pentru că nu mi-am dorit chelner.

9. Comite o plimbare noctură cu autobuzele londoneze, mai ales din noiembrie până în ianuarie, când orașul e decorat de sărbători. E mai grozavă, plimbarea, decât turul Londrei pe timp de zi și e și nici nu e așa de aglomerat.

10. Cumpără o carte a unui autor englez, în engleză, evident. În Trafalgar Square este o librarie Waterstones deschisă până la 9 seara. Treaba asta mi-a făcut o mare plăcere, să găsesc o librărie deschisă la ore târzii și să admir de lângă ea și atracții turistice.

11. Dacă mergi să vezi Palatul Buckingham, pune-ți o dorință și aruncă o monedă în fântâna monumentului Queen Victoria Memorial. Să nu fie cu prinți și prințese dorința, că sunt toți promiși.

12. Joacă-te cu veverițele reginei. Mă rog, veverițele din parcul regal Hyde Park

13. Dacă zbori din London City Airport poți ajunge sau pleca cu telecabina. Dacă nu, tot merită să încerci telecabina Emirates Air Line – Cable Car.

14. Mergi la o plimbare prin celebrul cartier Soho, s-a schimbat mult în ultimii ani, nu mai e celebru pentru ce era celebru.

Bucură-te de Londra, simte Londra și spune-mi și mie cum a fost.