Castelul Cantacuzino din Bușteni

E deja relativ celebru, bine păzit și aranjat. Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Clădirea castelului, ale cărei lucrări de construcție s-au finalizat în 1911, a fost realizată de arhitectul Grigore Cerchez la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino. Clădirea a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, ea devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne.[1] Ea adăpostește astăzi un muzeu.

Ceahlău spre Lacul Roșu

Din orice unghi l-aș privi mereu arată altfel. Ceahlăul. Muntele.

De fiecare dată când îl privesc, arată altfel. Ceahlăul. Muntele. Fie iarnă sau vară.

În aprilie de obicei, se scutură de iarnă și primește primăvara. Ceahlăul. Muntele.

Și nimic nu e mai frumos decât o plimbare pe străzile lui înguste, nepopulate și încărcate de oxigen și liniște.

Din orice unghi îl abordezi, mereu ajungi în altă direcție. Spre exemplu, unul din drumurile sale forestiere duce la Lacul Roșu.

Dubrovnik, Croatia

Înainte de a pleca din țară mi s-a spus că Dubrovnik e frumos. Am refuzat să cred că poate fi atât de frumos, mai ales câ nici nu am auzit de el. Nu e celebru. Și ce păcat. Își merită pe deplin celebritatea.

“Dubrovnik a fost fondat prin unirea a două mici orășele: Ragusa, inițial Laus (numele vine de la cuvântul latin pentru stâncă) care era doar o mică insulă inatacabilă pe coasta de sud a Dalmației, ce oferea adăpost pentru refugiații italieni din orașul Epidaurum; șiDubrava (denumit după cuvântul slavic dub care înseamnă stejar), o așezare târzie a migratorilor slavi creată la poalele dealuluiSrđ.”

“Strâmtoarea de mare dintre fortăreața Ragusa fost ștearsă treptat prin umplerea cu pământ de către croații dornici să fie acceptați în cetate: astfel orașul croat Dubrava de sub pădure s-a extins spre poarta nordică a fortăreței Ragusa, cea care se continua cu Stradone și Piazza (astăzi Stradun și Placa). Folosirea glagoliticului durează până la sfârșitul secolului al XV-lea, iar în unele regiuni de pe litoral, până la începutul secolului al XIX-lea.”


Orașul a fost fortificat, urmând să fie construite două porturi de fiecare parte a istmului. Comerțul său maritim a crescut, devenind singurul oraș-stat pe coasta de est a Mării Adriatice, care rivaliza cu Veneția. În Evul Mediu Republica Ragusa era punctul de constituire și plecare a Cruciadelor, inclusiv ultima cruciada (nefinalizată), a cărei tabere de grupare a fost la Timișoara.”

Plimbându-mă pe micile străzi din cetate am avut la un moment dat sentimentul că sunt în Veneția.

Defapt stradă e mult spus, mai degrabă alee. Cu un farmec aparte și greu de descris.

Nu am reușit să aflu de ce localnicii își decorează intrările cu lauri. Sau ce par a fi lauri.

Mai multe imagini în albumul de … aici

Și dacă ajungi vreodată în Dubrovnik, pe care trebuie să îl pui pe lista “locurilor de văzut într-o viață” încearcă și prăjitura locală – prikle – o mini gogoașă umplută cu stafide, coji de portocală sau struguri.

Marea Adriatică

Croația. Aprilie 2011. Mai întâi a fost noapte și deși aveam un sentiment că sunt vecină cu Paradisul nu auzeam decât frânturi dintr-o arie divino-lentă. Pe urmă a fost zi și am dat ochii cu Paradisul albastru al Mării Adriatice.

Calmă. Cuminte. Fecioară.

Am admirat arhitectura locală, care, deși modernă, și-a păstrat  ținuta.

Mai multe imagini în albumul de … aici

Și la final a fost serenada florilor de pe malul mării Adriatice. Cu note înalte și dulci.

Castelul Văcărescu Calimachi

Pot spune că l-am bifat de pe listă, însă nu am aflat și nici nu știu mai nimic despre el. Doar că se află în satul Mănești, Prahova și că este proprietate privată și din cauza unor 7 paznici fideli nu am reușit să găsesc proprietarul.

“Castel ce a apartinut vestitelor familii Vacarescu si Calimachi, datand din secolele XVII-XVIII. Castelul a trecut prin doua incendii doua incendii si toata lucratura fina de lemn a fost distrusa.”


Coasta Dalmată

Se spune că dalmațianul s-a născut pe coasta Dalmată și de aici și numele acesteia.

”Multi istorici cred ca aceasta rasa a ajuns in Europa venind din Egipt, prin Orientul Apropiat si Turcia, patrunzand mai intai in Grecia si apoi pe coasta Dalmata a Marii Adriatice, unde a fost crescuta si selectionata pana s-a format Dalmatianul de astazi.” continuarea … aici

Dalmația (în croată Dalmacija, în italianǎ Dalmazia, in maghiară Dalmácia) este o regiune de pe coasta estică a Mării Adriatice, în Croația de astăzi, de la insula Rab în nord-vest până la Golful Kotor (Boka Kotorska) în sud-est. Hinterlandul, Dalmația interioară (Zagora), are de la cincizeci de kilometri lățime în nord până la doar câțiva kilometri în sud. @Wikipedia

Personal am avut norocul să conduc pe coasta dalmată, din Split până în Dubrovnik, și recunosc cât se poate de sincer că a fost una dintre cele mai frumoase călătorii din viața mea. Combinația de piscuri înzăpezite și albastrul verde al Mării Adriatice mi-au oferit un spectacol pe care cu greu o să îl pot uita.

Am încercat să surpind în imaginile din albumul de … aici … frumusețea unică a acestui colț de Rai. Să ai și munte și mare și castele în același spațiu … o adevărată binecuvântare. Mai ales pentru mine.