Nu știu dacă ai mai fost vreodată la Târgul de Turism al României însă pentru ediția aniversară nr. XXV am pregătit o serie de evenimente care merită toată atenția ta. Îți promit. Dacă nu o să îți placă mă las de meserie. Vorba vine …
Ofer invitații/bilet la tombolă celor care răspund corect la întrebarea de mai jos, nominalizează blogul de turism preferat (nu trebuie să fie musai blog din România) și își lasă și datele de contact – nume, prenume, adresa de e-mail sau ce folosesc mai des. Eu una raspund mai repede la e-maiuluri decât la telefon.
Întrebarea – cum se numește expoziția de artă fotografică organizată în cadrul Târgului de Turism al României?
Pe lângă multe prezentări, seminare, conferințe și ateliere pentru și cu profil turism, o să avem și câteva delicatese pentru publicul larg – ”Drumul Lemnului” (sunt sigură că o să îți placă propunerea) ”A fi sau a nu fi echipat de munte și multe altele”.
M-am gândit că ar fi frumos să profităm de acest eveniment – TTR – pentru a promova locurile frumoase pe care le știm în România. Câteva dintre evenimentele conexe ale Târgul de Turism al României, reflectă asta.
Și cireașa de pe tort – la Târgul de Turism al României poți să te dai (gratis) cu tiroliana și te poți să te joci liber în Parcul de Aventura organizat de cei de la ATGR.
Și pentru că acesta este un târg al românilor turiști, celor pasionați de turismul în România și de călătorie în România, extind și provoc și pe cei din lista ce urmează să propună acest tip de concurs pentru cititorii fideli de pe blogul fiecaruia. Întrebarea poate varia, nu trebuie să fie acceași cu a mea. Fiecare își cunoaște cel mai bine cititorii și profilul lor.
Un fel de leapșă concurs. Pe frumoșii din lista de mai jos îi invit (am deja puse la sertar invitațiile pentru ei) și la târg și promit să nu îi aștept cu pâine și sare. Lista:
Dacă am uitat pe cineva îmi cer iertare și promit să mă revanșez. Revin cu detalii despre evenimente și despre ce mai pregătim pentru TTR ediția de primăvară 2011.
















Hi, hi, am rosit! ;;)
“Salbatic.Nocturn.Traditional.”
- asa se cheama
iYli mai tre sa mai nominalizezi si un blog de turism preferat …
imperatortravel.ro este un blog util si realist.
Intelegi clar ce scrie si info te ajuta.
Poate ma influenteaza faptul ca am ascultat povestile autorului live. Scrie despre calatoriile sale pe intregul continent, nu doar in Romania.
De fapt blogul meu de turism preferat este calatorinromania.com daca ma indur sa ii dau drumul in sfarsit acum in Aprilie
Salbatic.Nocturn.Traditional
si blogul lui razvan razvanpascu.ro, chiar daca n`am mai vorbit de mult
Aaa Piticu a comentat la mine. Multumesc multumesc
* Salbatic.Nocturn.Traditional
Blogurile de turism ale ultimelor luni si pe care le citesc constant sunt http://nomadic.ro/ pt povesti despre strainataturi si http://drumliber.ro/ pentru povesti despre Romanica!
P.S. Datele tie le trimit pe mail. Mersi frumos!
P.S.2. Sorry, acu vad ca nu tre’ sa iti mai dau si altceva pe mail, ca sunt toate date! Saru’ mana!
Va multumesc pentru participare. Tin invitatiile la mine si va astept cu drag. Daca avwti drum pana joi la Romexpo va astept sa le ridicati. Eu va invitam sa propovati si cititorii de pe blogurile voastre cu acest concurs insa nu prea am explicat cum trebuie …. cred
Provocarea mea intra miercuri. Da-mi mail cu cerinta exacta. Vrei sa mai dai invitatii si la mine de exemplu? Sa stiu cum pun problema la randul meu ::))
Da da va producem si pe voi din lista sa faceți concurs căci da. Va dau si vouă invitatii
Cate invitatii exact, ca sa nu gresesc la scrierea articolului! Si pana deseara e gata articolul!
salbatic.turism.traditional
Am sute de fotografii cu adevarat salbatice din delta dunarii unde am casa de vacanta, daca sunte,ti interesati , le putem arata si altora.
Salbatic. Nocturn. Traditional.
Citesc cu precadere TravelBlogs.ro.
Cate? Chiar asa ::))
Pingback: iYli | Târgul de Turism al României 2011
Salbatic. Nocturn. Traditional. (ce nume urat !)
Apollo Norge travel agent:
http://www.apollo.no/NO/velkommen/Pages/velkommen.aspx
Si adresa lui de la Oslo este http://www.nelso.com/no/place/150890/
(mi-a placut asta evident , de la Amiralul Nelson)
http://en.wikipedia.org/wiki/Horatio_Nelson,_1st_Viscount_Nelson
Pe mine nu ma interesaza turismul in Romania (de altfel nici nu prea am de gand sa mai calc vreodata in Romania prea curand, nu o sa zic niciodata, dar nu cred ca ma voi mai duce mai devreme de 7 ani inapoi, de ce 7, pai ca atat dureaza ca sa-ti iei cetatenia norvegiana daca nu esti insurat, si o sa mai si trebuiasca sa renunt la aia romana atunci, despre asta nu ma bucur in mod deosebit, dar daca asa e legea, n-am ce sa-i fac) decat in masura in care il pot recomanda eu personal colegilor mei norvegieni care ar putea fi interesati sa calatoreasca in Romania vreodata.
Eu mi-am inceput propaganda politica fata de ei (mai ales din simpatie fata de Elena Udrea ca-mi place gustul ei la posete si-l cam admir pe Cocos pt. business savvy, plus ca-l cheama Dorin si eu am numai amintiri placute legate de diversi Doru si Dorin-i) cu povesti despre cine a fost Carol Davila (ca eu la Bucuresti am absolvit facultatea) + relatia de famile a sotiei lui, Anna, cu Emil Racovita, care a fost coleg de serviciu cu exploratorul norvegian Roald Amundsen pe vasul Belgica inainte ca Amundsen sa devina faimos.
In continuare am incercat sa le zic putin despre cum arata albastrul de Voronet, deoarece mi sa- parut mie intr-o zi ca culoarea fiordului meu semana cu asta (doar o nuanta putin mai deschisa si totodata mai stralucitoare aici la fiord fata de Voronet), insa nu m-au inteles, era probabil prea devreme sa le vorbesc despre culori, trebuie sa le zic ceva mult mai concret inteligibil si potential util.
Am apucat sa gasesc niste proverbe comune si superstitii comune, sa vedem cum am sa ma descurc la bancuri…la astea sunt tare curios cum o sa ma descurc, mai ales la grovevitser (alea porcoase). Uite aici link la grovevitrser norbvegiene, ca sa va dati seama ca nu sunt deosebit de sofisticate sau subtile http://www.grovevitser.com/
Plus ca eu nu am inceput sa invat lb. norvegiana decat de mai putin de 1 an, astia zic ca ma descurc onorabil, dar eu STIU EU cat de mult mai trebuie sa invat. Dar intr-adevar am avut niste profesori SUPER.
Re. ce rost avea sa postez aici (daca tot zic ca nu ma intereseaza): eu doar voiam de fapt sa ve ofer linkul despre Nelson, ca ala macar e si frumos, a fost si curajos, si povestea e interesanta (plus ca in toate linkurile sau ideile mele din acest post am eu nistre afinitati sau amintiri placute personale, deci mie mi-a facut placere sa scriu aici, deci mie mi-a folosit si de fapt eu de aia postez pe oriunde postez.
Warning dinainte (si NU e “reverse psychology, e REAL): nu are rost sa imi vizitati blogul, nu este potential util sau inteligibil pt. publicul larg, eu il folosesc doar sa ma destrezez eu personal, nu imi pasa ce zic/simt altii, eu raspund in general politicos, dar relativ rece in majoritatea timpurilor la comentarii, sau daca sunt direct interpelat, uneori si juvenil agresiv, alteri cu pur evident narcisism, am fost deja banat de pe diverse bloguri unde faceam comentarii in stilul meu annoying, lugi si rambling, aparent fara sens sau fara legatura si off -topic fara sa-mi pese de altii, etc. Nu sunt “educabil” (de fapt nu m-a s lasa educat de altii nici mort,am probabil o parere mult prea buna fata de mine insumi), mai rau tind uneori sa dau efectiv note unor oameni care interactioneza cu mine sau sa le spun drept in fata ca mi se par incompetenti, f. rar gasesc pe unul sa-l laud, si atunci am de fapt motive secundare (simt eu ca mi-ar putea fi util la ceva, deci sa-l folosesc eu pt. mine ulterior si atunci ma dau initial bine fata de el, e o tehnica pe care o folosesc si in cariera de altfel destul de des.)
Daca tot am pomenit de Udrea, va zic acum direct si preferintele mele politice din Roamnia actuala:
1. Basescu e un control-freak, dar nu e periculos
2. Baconsky este un incompetent si un catel total. Nu a mai existat vreodat in toat istoria Romaniei un asa ministru de externe prost 9si totusi exista ceva traditie diplomatica in tara noastra, cred ca asta ma enerveaz pe mine cel mai mult in clipa asta)
3. Udrea-nota 10 la posete, altfel e incompetenta, dar cand am avut noi vreodata un ministru de turism competent, de altfel tot ministerul ala e inutil
4. Primarul Vanghelie mi se pare sexy si in ultima vreme si baiat destept la politica
5. Primarul Oprescu imi e simpatic si mi se pare bine intentionat
6. Primarul Mazare e baiat de gasca
7. Ponta este cel mai periculos (cu adevarat nociv pt. tara) politician pe crae l-am simtit eu vreodata periculos (de obicei maj. politicienilor romani din perioadele democratice ale Romaniei nu prea mi s-au parut potential periculosi, cu exceptia evidenta a miscarii politice teroriste si criminale numita miscarea legionara, in Romania maj. polticienilor sunt a la Caragiale, si intr-un fel asta mi se pare relativ sanatos si si potrivit pt. Romania. Dar repet, Ponta este periculos (are ambitii si sete din aia rea de putere neobisnuit de mari si cred ca este un sociopat la caracter, adica chiar ca nu ii pasa pe cine calac in picioare, total lipsit de empatie, si sa stiti mi se pare valabila chestia aia cu “it takes one to know one, deci luati aminte cum m-am descris eu onest mai sus)
8. Habar n-am cine e la educatie, parerea mea e ca oricine se aseaza pe scaunul ala in mai putin de 6 luni se tampeste la cap
9. La sanatate ma lasa rece (nici + nici – total average pt. Romania)
10. La interne, aparare, securitate, habar n-am nici cine sunt
11. la finante-nici atat
12. Crin Antonescu imi e el simpatic ca om si cum vorbeste uneori, despre ideologia partidului lui nu stiu nimic
13. Geoana a fost un ministru de externe competent, dar s-a intins mai mult decat avea plapuma cand a visat la functia de Presedinte, nu e in stare de asa ceva
14. Vadim Tudor- numai numele Vadim il mai salveaza in ochii mei (de la Roger Vadim bineinteles http://en.wikipedia.org/wiki/Roger_Vadim ), in rest mie nu mi se pare periculos, in nici un caz periculos a la cainii aia turbati de nae ionescu si zelea codreanu in frunte cu guru lor sau port-a-vocea lor ulterioara, noica
15. Liiceanu-un cretin
16. Plesu- o sa moara de timpuriu ca e prea gras
17. Tismaneanu- mai rau ca Pacepa
18. Pacepa indeplineste criteriile definitiei de tradator conform constitutiei si legilor in vigioare atunci cand a fugit din tara, sa stiti ca nici americanii nu il iubesc in mod deosebit (mai mult ca sigur aia care conteaza il dispretuiesc de fapt), dar probabil ca nu prea au avut ca sa faca cand li s-a servit singur plocon in brate + ca l-au putut folosi in mod util la vremea respectiva pt. a-si confirma politica externa (In general, nota 10 + cu coronita pt. utilitarism la americani.)
19. pro-razboi irak, pro-interventie americana post-911 in Afganistan (macar au fost sinceri si sia-0u recunoscut public greselile de mai dinainte re. afganista, iarasi nota 10 + la caracter moral pt. americani)
20. pro-choice
hai sa te vad ce nota iti dau tie la purtare , Roxana sau cum te cheama, in functie daca-mi postezi comentariul anterior sau nu
nota 8 (eu personal dau nota maxiam la purtare f. rar, si nu esti tu de nivelul ala de categorie fata de mine)
M-am sculat azi dimineata cu asta in gand: ca nu am explicata aici scara mea personala de dat note la morala la altii ( a fi psihopat antisocial narcisist nu te poate impiedica sa ai si boala obsesiva -compulsiva, la fel cum de exemplu Jack Nicholson a jucat si in As Good As It Gets si in A Flew Over The Cockoos’s Nest, dar el doar juca 2 roluri, plus ca nu e el favoritul meu, mai ales ca mi se pare din ce in ce mai libidinos in ultima vreme si il suspectez si pe el de nota 2 pe scara Kinsey din cauza celor cu care se afiseaza in public-aici am dat doar ca exemplu cel 2 personaje pt. bolile respective, in real life un personaj adevarat care le-ar avea pe amandoua ar fi poate Mengele).
Deci nota 10 – eu nu dau aproape niciodata, poate un exemplu ar fi cui i-as da : lui Jackie Chan vorbind la un speech la mothers against drunk driving despre fetal alcohol syndrome si imitand un copil care are fetal alcohol syndrome si facand-o chiar atat de bine incat sa le sperie pe cucoanele alea din audienta nu doar sa le faca sa rada (stiu ca nu a incercat-o niciodata si ca el se crede mai bun doar la comedie usoara, dar il rog eu cu ocazia asta rara de vorbit in public sa incerce acasa in fata oglinzii, asa doar pt. mine, si apoi in public, mai intai asa in gluma in caz ca iese prost, la vreo sindrofie mai lejera ca de ex. o adunare de feministe, si abia la sfarsit la alea de care ziceam eu. Jackie, daca faci ce zic eu, si daca iti iese si bine, sa stii ca atunci si tu vei reusi sa iei nota 10 – la purtare pt. mine.
10 curat are doar bunica mea materna
10 + doar Yahweh si numai atunci cand se deghizeaza in Allah si pleac in cruciada, ceea ce in mod realist nu se poate intampla f. des, (deoarece este evident ca D-zeu chiar ca nu poate avea timpul fizic necesar si bineinteles nici interesul necesar sa fie chiar cu ochii mereu pe toate flecustelele, si eu IL INTELEG F. BINE PE D-ZEU, BA II MAI DAU SI DREPTATE, numai un om ca mine poate sa il inteleaga asa de bine pe D-zeu cel Adevarat, plus ca eu am si cunostinte speciale plus experienta in teren ca doar de aia sunt recunoscut in intreaga Europa minus Elvetia ca medic specialist psihiatru de adulti), ca totiusi am si eu nevoie de pile, nu, n-am uitat, cum o sa uit de ce am eu nevoie, eu nu sunt dement si am total capacitate deplina dpdv neuropsihiatric si legal juridic, inclusiv constitutional, adica sunt perfec constient de ce zic oricand pe orinuda, in public sau in privat, pana si ce gandesc, cu exceptia viselor reale cand dorm, dar se poate citi si in alea ce urmaresc eu de fapt de cine e interesat, si mai sunt totodata si total raspunzator pe tot parcursul premeditarii, pe timpul executarii si totodata si de consecintele actiunilor mele, deci, ca civil, cf legi SUA in Texas eu as fi teoretic pasibil de pedeapsa cu moartea, in Romania doar cu inchisoarea pe viata, iar in Norvegia 21 de ani cu 18 zile/an de permisie afara din inchisoare dupa indeplinirea primei 1/3 din pedeapsa; ca militar nu va mai zic ca e prea complicat pt. capsorul vostru personal si voua oricum nu va pasa de ei ca v-am citit la faza astaca voi sunteti mai mult din aia de le plac mai mult nudurile simple de arta plastica figurativa, nu aveti voi treaba cu Braque, (nici nu va cer Braque pt nota finala la toti)
Nota 9 numai la favoritii mei- unii din cei posibil listati la un moment dat in public in blogrollul meu personal, desi NU toti, (atentie, voi aia !, sunt mereu, in trecut in prezent si in viitor si in veci si de-a pururea, cu ochii pe voi, cei din blogroll, inclusiv cu ala de al ceafa), iar altii inca nici nenascuti ci doar conceputi ca idee in mintea cuiva care se mai intampla sa comunice in acel moment telepatic si cu D-zeu, in orice ipostaza a Lui, alti care au murit de mult, altii e secret de serviciu daca va spun, si altii o sa se reveleze cu timpul cand o sa am eu chef si cred ca e util pentru mine- deci nota 9 POSIBILA (nu neaparat probabila) numai la favoritii astia care mai sunt in plus si in stare sa il guste, sa il aprecieze la justa valoare si sa il fure, dupa planul meu, la ordinul meu si pt. purpose-ul meu, eficient pe Braque (va zic eu mai tarziu ce am eu de gand sa fac cu Braque dupa ce ii extermin in final pe aia care l-au furat si mi l-au adus in final mie care au fost prosti indeajuns incat sa creada ca ma pot manipula pe mine .)
Notele de la 6 la 8 la oamenii obisnuiti, sunt mai indulgent de obicei din fire in mod sincer cu cei din categoriile de personae pe care le consider eu vulnerabile (vezi lista facuta de mine sub tabloul postat de catre Incze Klara, o sa va dau link, ca pana si mie mi-e mila de voi la faza asta plus ca am de gand sa vad daca pot sa gasesc printre voi pe cineva potential util pt mine sa il folosesc ulterior pt. nevoile si placerile mele)
Nota 5 pt. retardatii mintal, si cei cu Aspergers sau autism, unii dementi cu cu totul si cu totul speciali, ca de ex. Helen Keller dupa ce ajunge dementa
Restul, chiar ca nu-mi pasa, e complet aleatoriu dupa toanele mele si dupa cum mi se scoala atunci.
Notele la purtare plus la oricare alta capacitate care ma intereseaz pe mine sau pe care am chef sa o inventaez la momentul ala le dau doar la Adulti = peste 18 ani.
La copii si adolescenti (0-18 ani) eu din principiu nu dau note ca chiar ca nu-mi pasa de aia si mai si cad sub raspunderea altora sa le dea note lor (dar ATENTIE eu sunt preferentioal cu ochii tocmai pe aia care au raspunderea sa dea note si, in plus, mai ales celor care mai au si placerea sa le dea note de tot felul din orice motive la copii si adolescenti)
http://en.wikipedia.org/wiki/Kinsey_scale
http://www.thefunctionkey.com/2010/07/halden-fengel-prison-raises-the-bar-on-prison-design/
http://inczeklara.blogspot.com/2011/03/povestea-unui-tablou.html
Am incheiat toate comunicarile de interes posibil, nu mai calc pe aici ca nu ma intereseaz arta in general
@artista plastica de sex feminin Roxana: nu conteaza (nici pt. mine, nici pt. tine, nici pt. altii) daca imi apare sau nu comentariul imediat anterior ce am zis imediat mai sus, nu imi schimb decizia finala de note acordate niciodata (ca n-am eu timp de faze dim astea)
Multumim frumos pentru invitatii!
Multumesc si eu.
Salbatic.Nocturn.Traditional
Maria, am pastrat o invitatie pentru tine la poarta B, centru Romexpo.
Pingback: Targul de Turism al Romaniei – Cum a fost? | Parerile Artistului in Blogosfera