Cetatea Prejmer

Deși nu e pe lista mea de ruine, la propunerea Ocserverului am bifat într-o zi complet senină de octombrie și celebra cetate Prejmer, mai demult Prajmar, Preșmer.

Data fondării și originea așezării nu sunt cunoscute. Originea slavă a numelui românesc și maghiar al localității permite ipoteza că localitatea actuală a fost precedată de o așezare mai veche de origine slavă. Cert este doar faptul că prima atestare documentară a localității datează din anul 1240, atunci când regele Béla al IV-lea al Ungariei (12351270), cedează biserica din Prejmer cu „toate veniturile și drepturile” sale, capitlului mănăstirii Cîteaux în Bourgogne, abația-mamă a Ordinului cistercian, pentru folosul obștesc al întregului ordin.

Pe la 1211, Regele Ungariei Andrei al II-lea pomenește într-un document adresat teutonilor numele râului Târlung, pe lângă care va crește localitatea Prejmer. Cavalerii teutoni care primesc drepturi asupra acestui teritoriu sunt cei care vor ridica până la un anumit nivel biserica din Tartlau (denumirea săsească a localității). Lăcașul de cult a fost construit în stilul gotic burgund introdus de cistercieni la Cârța.


Ca și alte monumente din Transilvania, biserica fortificată de la Prejmer a suferit numeroase intervenții, dar în urma restaurării întreprinse de Direcția Monumentelor între 1960 și 1970 ea și-a căpătat forma inițială. Constituie cea mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate medievala din estul Europei. În 1999, biserica a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO

Fiindcă Prejmerul era prima localitate care primea loviturile turcilor veniți prin pasul Buzău, după ce regele Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unor sisteme de apărare în Țara Bârsei, a început fortificarea bisericii prin ridicarea unei incinte înalte și puternice înconjurată de un șant lat de apă. Cetatea, cladită în formă de cerc, avea ziduri groase de 3-4 metri și înalte de 12 metri, bastioane, porți de fier și poduri care se ridicau. Un drum de strajă folosea pentru aprovizionarea luptătorilor de la crenele. Pe lângă gurile de foc fixate în ziduri, în cetate se afla un dispozitiv de luptă neobișnuit: vestita „Orga a morții”. Formată din mai multe arme așezate la un loc, care trăgeau toate deodată.

Mai multe imagini în albumul de … aici


Irina şi “Scurt pentru o CAUZĂ”

Irina este cea de a zecea curajoasă care s-a alăturat campaniei “Scurt pentru o CAUZĂ”. Defapt campanie e mult spus. Povestea Irinei o regăseşti mai jos …

In seara asta am luat una dintre cele mai importante decizii de pana acum. Poate parea un gest mic, dar a fost foarte important pentru mine. Am realizat, sau mi-am adus aminte, cine sunt de fapt si in ce cred cu adevarat. Si ca pana si un om normal, ca mine, poate face lucruri extraordinare.
Am avut alaturi o persoana care m-a încurajat de la inceputul procesului de decizie si pana cand am auzit foarfeca in par si am simtit masina de tuns pe cap. A fost mult mai usor totul!

“Esti sigura?” m-a intrebat coafeza, cam neincrezatoare. Si eu nu puteam decat sa zambesc.
“DA, DA sunt sigura.” Mai sigura de atat n-am fost niciodata.
“Cum imi sta?”
“Grozav! Nu stiu de ce aveai dubii.”

Da, acum sunt o cheliuta, dar banii primiti vor merge catre o cauza nobila si pletele vor fi donate si ele. Nu pot sa cred ca am avut curajul asta. Fara urma de modestie, sunt foarte mandra de mine!

Bravo Irina. Bravo domnule G. Dacă ar exista mai mulți români ca voi tare dulce ar fi a noastră Românie.

rfb 7

Aseară am comis un nou rfb, întâlnirea bloggerilor de modă, respectiv rfb 7. Am mai semnat condica și la prezentarea ultimelor colecții semnate de Dorin Negrău, eveniment la care rfb a fost partener media. Despre astea am comentat pe rfb. Aici pun doar o poză în care, din nu știu ce motiv, am o coafură cu un volum ciudat. Volum care nu știu de unde a apărut. Când am plecat de acasă îmi era controlată coafura. Pesemne oglinda din baie minte. Și minte rău …

A fost odată … poarta de Berzunți

Un nou episod din seria ”A fost odată … ” prezintă poarta de Berzunți, sau exact, corect și popular – porțile de Berzunți – o specie pe cale de dispariție.

Sunt la fel de celebre precum cele din Maramureș cu deosebirea că nu sunt lucrate preponderent din lemn ci predominant din tablă și un fel de ciment. Nu știu prea multe despre segmentul asta de artă populară și nici nu mi-a fost ușor să găsesc informații. Cert este că sunt prea frumoase și nu prea mai sunt. Dacă treceți prin zona Berzunți, merită admirate și puținele care au rămas.

Palatul Ghika din Comănești

”Fosta resedinta de vara a familiei Ghika – Comanesti a fost ridicata în 1890 si poarta semnatura arhitectului Albert Galleron (cel care a proiectat Ateneul Român). Palatul este construit pe doua nivele apartinând eclectismului vremii care domina spiritul Europei Occidentale la sfîrsitul secolului XIX. Palatul este asezat într-un frumos parc si asa cum arata Ortensia Racovita în “Dictionarul geografic al judetului Bacau” din 1895 parcul avea o întindere de “40 falci” si “era unul din cele mai mari si frumoase gradini din tara”. Continea “doua orangerii si o florarie, pline cu plante exotice din cele mai rare” si se mai aflau aici “cascade, havusuri, un lac mare si mai multe canaluripe care se umbla cu barca, insule cu pavilioane si chioschiuri… “

”Parcul si palatul au fost resedinta familiei pâna în 1946, dupa care a primit numeroase destinatii care au dus la degradarea acestuia. În 1979 au avut lucrari de restaurare si amenajare. În palat functioneaza Muzeul de Etnografie si Arta “Dimitrie N.Ghika – Comanesti” cu piese etnografice din microzona Trotusului de munte ( Palanca-Dofteana ) si lucrari de pictura contemporana româneasca provenite din patrmoniul Muzeului de Arta-Bacau„

Spatele palatului e protejat de un teren de tenis și garduri înalte. Nu am reușit să surprind decât un detaliu cu aspect decadent .

Dacă vrei să fotografiezi exteriorul nu plătești nimic.

Mai multe imagini în albumul de … aici

Dacă vrei să fotografiezi în interior o fotografie costă 3 ron. O parte din interior, respectiv parterul, funcționează ca muzeu. Am comis doar două fotografii.Puteam să comit mai multe mai ales că Bleaga e digitală, nu face zgomot când declanșează și știe și de rafală și d’alde. Dar am respectat regulile. Ciudate reguli. Și nu m-a verificat nimeni dacă chiar am făcut 2 poze.