Jiul, Petrimanul și ix 35

DSC09624 300x200 Jiul, Petrimanul și ix 35

Zilele trecute am rezolvat dilema – unde îl duc pe ix 35 – dilemă survenită de pe urma campaniei de lansare a noului Hyundai ix 35, campanie la care am avut onoarea să particip. Mulțumiri fără număr celor care m-au inclus în campanie, m-am îndrăgostit complet de ix 35, atât de complet încât când l-am predat și am revenit la credinciosul meu D.D, m-a cuprins un regret teribil. E adevărat, ix 35 nu poate ce poate D.D, deși e dotat cu 4WD are garda la sol prea joasă, însă e atât de ușor de condus, mai ales pentru motorul său de 2000 motorină. Trăiam cu impresia că motoarele pe motorină sunt mai dificil de condus ca cele pe benzină și eram fan declarat benzină însă ix 35 mi-a dovedit că mă înșel amarnic. E atât de silențios și delicat noul Hyundai încât ai impresia că ești la volanul mașinii perfecte.

DSC09452 200x300 Jiul, Petrimanul și ix 35Declarație de nivel

Dar să revin la poveste. Între mare și munte am ales mare și munte. Nu mare propiu zis ci mare lac și mare rău. L-am dus pe ix 35 la munte, mai exact la Straja (mai multe fotografii în albumul de … aici …) de unde a admirat vesel munții Retezat și Parâng și a urcat voios curbele ce duc spre celebra stațiune. Le-a coborât la fel de vesel și cu ceva viteză, adaptându-se perfect la viraje. Ba chiar m-a impresionat la cât de corect intra în turații.

DSC09336 200x300 Jiul, Petrimanul și ix 35Munții Retezat

M-a impresionat cum s-a mulat și pe curbele de pe Valea Jiului, unde dacă ai mașina potrivită ai senzația că te afli pe cel mai frumos și perfect drum din țară. Îmi pare rău, o fi frumos Transfăgărășanul dar a devenit prea comercial. Pe Valea Jiului am asistat băieții noștri curajoși care au înfruntat valurile nărăvașe pe caiac și hydrospeed.

DSC09494 300x200 Jiul, Petrimanul și ix 35

Jiul și caiacul

DSC09450 300x200 Jiul, Petrimanul și ix 35Jiul și hydrospeed-ul

Chestia roșie, hydrospeed pe numele ei, împreună cu sora ei, au încăput de minune în portbagajul lui ix 35. Deci nota 10 la capitolul spațiu de depozitare. Nota 10 i-aș dat și pentru grozava idee de a pune trapă și plafon panoramic. Defapt nota 12 pentru că nimic nu e mai frumos decât să mergi la munte și să poți admira natura în deplasare, din toate unghiurile.Și tu și familia, și prietenii sau cățelul. Pisica s-ar putea să evadeze prin trapă.

DSC09525 200x300 Jiul, Petrimanul și ix 35R.R și trapa

La mare l-am dus pe ix 35 la un mare lac și bucățica de Rai de la coada sa. Coada lacului Petrimanu. Nu știu cum au găsit băieții bucățica asta de Rai, cert e că e unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut până acum în România.

DSC09646 300x200 Jiul, Petrimanul și ix 35Lacul Petrimanu

Unii și-au făcut de cap bălăcindu-se în apele limpezi alea lacului, alții (Fido Alpinistul și subsemnata) s-au cocoțat în amonte pe pîrîul ce se revarsa în lac.

DSC09802 200x300 Jiul, Petrimanul și ix 35

Lacul antropic Petrimanu

Bleaga și-a făcut și ea de cap cu gâze și reptile, mai exact Lacerta viridis.

DSC09798 300x200 Jiul, Petrimanul și ix 35

Gâzele și floarea

DSC09699 300x200 Jiul, Petrimanul și ix 35Lacerta viridis

Mulțumin ix 35-ului că ne-a dus cu maxim confort și minim consum (peste 600 km cu porțiuni în care am trecut lejer de 150 km/oră) de 8 %. Recomandăm cu căldură noul Hyundai și salutăm cu respect fabrica și compania pentru că au reușit să se impună calitativ pe piață. Chiar își merită locul lângă nume celebre precum BMW sau de ce nu, Toyota. Să tot testezi mașini care nu te deranjează cu nimic și îți oferă satisfacție maximă la volan. Mai ales în depășiri și în curbe.

This entry was posted in R.R CV, România lui R.R and tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

10 Responses to Jiul, Petrimanul și ix 35

  1. andreic says:

    ce advertorial frumos :) )

    In sfarsit o masina fara nici o hiba. vreau si eu…

  2. R.R says:

    Ii poveste adevarata bre nu advertorial :) ))

  3. Zdeto says:

    Vai, l-ai tuns pe Fido!!!! :D

  4. R.R says:

    De vreo luna bre …

  5. Zdeto says:

    Pai ce, am zis eu cand? :)

  6. R.R says:

    Pai nu …

  7. ocserver says:

    again and again, luv iu, hate iu! :) ) taaare frumos bre….

  8. Pingback: Tweets that mention ”Cum fu cu ix 35” sau ”Jiul, Petrimanul și ix 35” -- Topsy.com

  9. artistu says:

    Deci la Petrimanu cred ca fug si eu cu bebe si cu Livia in vara asta, ca prea multi imi spuneti cuvinte frumoase despre zona asta! ;)

  10. R.R says:

    @Artustu – da, da iti recomand cu caldura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>