Unde a disparut negrul?

Mi se pare mie sau în ultima vreme nu mai poartă mai nimeni negru? În ultimele zile am avut ocazia să perind, mai mult ca de obicei, străzile Bucureștiului și nu am găsit negru. Înafară de o distinsă doamnă, care mai mult ca sigur era în doliu, căci până și ochelarii de soare îi erau negri.

Și dacă stau bine să mă gândesc nu îmi aduc aminte să fi văzut în ultimul an mult negru. Mai ales la evenimentele mondene, căci da, înțeleg, ziua în amiaza mare, la peste 20 de grade celsiun, negrul nu e deloc o opțiune decentă și utilă.

Unde a dispărut negrul? Nu l-am văzut pe străzi decât în imesele postere din campania Rexona.

Nu l-am mai văzut nici la prieteni care iubeau negrul (ce dor îmi e de Diana Bobar și negrul ei), nu l-am mai văzut nici la mine care iubeam negrul și culmea îl am și în culoarea părului. Și eu una îmi făcusem un obicei din a purta negru iarna ți la evenimentele mondene.

Întreb pentru că odată, negrul era cea mai elegantă soluție și tot odată cu venirea crizei, negru ar fi cea mai valabilă soluție. Să înțeleg că negrul a rămas o variantă elegantă și prea scumpă pentru perioada de criză? Sau invers? Interesant de studiat efectul dispariției negrului din tendințe odată cu venirea crizei. Atât de vizibil suntem influențați și noi românii de tendințele internaționale încât nu mai purtăm negru? Sau păstrăm în continuare negrul ca opțiune de doliu și stare emo? Să fie griul culoarea crizei?

Mă rog, la întrebările de mai sus o să încerc și eu să îmi răspund, până una alta și până să ajung la concluzia că a dispărut negrul, vroiam defapt să semnalez campania Rexona, la care am deosebita plăcere să particip, alături de bloggeri și vedete (îmi pare doar mie sau Alina Chivulescu chiar seamănă cu Audrey Hepburn?). Campanie foarte frumos executată și la care poți participa și tu, și poți câștiga și premii, ai detalii … aici … sau în bannerul din dreapta noastră, destul de vizibil altfel.

Și pentru că tot vorbeam de vedete, pe care dintre cele 3 le preferi? Alina Chivulescu în rolul lui Audrey, Laura Cosoi în rolul lui Angelina sau Diana Dumitrescu în rolul lui Marylin? Sau cu care dintre cele 3 personaje te indentifici cel mai mult?

Movilița, Comana și șarpele

Nu mi-am imaginat vreodată că la doar 30 de kilometri de București poți savura natura în toată splendoarea ei. La cât de intoxicată e capitala deobicei fug departe de ea pentru oxigen și liniște și când spun departe mă refer la minim 100 de kilometri. Dar se poate și mi-au demonstrat asta niște oameni frumoși prin invitațiile lor la o plimbare pe lângă București. Până și norii arată altfel înafara Bucureștiului.

Pledoarie pentru un cer senin

Sâmbătă dimineața, la invitația Goganului și a lui Ocserver, încurajată de ploaie am înfruntat noroaiele provocatoare din pădurea de pe lângă Movilița. Cine a zis că dacă plouă trebuie să stai în casă? Te poți bălăci prin noroaie:

Poți orbecăi printre crengi:

Sau fotografia maci la margine de baltă:

Duminică am vrut să testez cum e să stai la pândă ca să poți fotografia animale în sălbăticie și Eros a propus parcul național Comana, pe care îl refuzasem de câteva ori pe motiv că predomină balta iar eu iubesc munții. Mare greșeală. Mi-a servit parcul asta mai mult decât meritam și cu greu l-am părăsit după mai bine de 14 ore.

La pândă – fotografie Eros Nicolau

La pândă nu am rezistat mai mult de o oră, evident nu a trecut niciun animal prin fața obiectivului, deși era 7 și dimineața. Au trecut în schimb pe lângă noi caprioare, cerbi și mistreți, mai pe nevăzute mai pe văzute și atât de rapid încât abia am avut timp de un respir.

Micul verde, larvă de cosa,, îmi zice Cosmin

Parcul natural Comana abundă în vegetație și faună dar și în forestiere care l-au determinat pe al meu D.D să dea înapoi din risc de suspendare.

DD și forestierul – fotografie Eros Nicolau

Balta are farmeul ei aparte mulțumită ceții de la 5 și ceva dimineața dar și celebrelor colibe, în care se pare că s-au filmat scene din Xena prințesa războinică, pe care din păcate le-am găsit aproape integral distruse.

Ce a mai ramas din celebrele colibe de Comana

Și pe înserate, când credeam că o să ne întoarcem acasă cu o nereușită în a fotografia animale sălbatice, pădurea ne-a răsplătit cu o minunață și îndrăzneață ședință foto. Am învățat cu ocazia asta ce înseamnă să fii atent la cele mai mici detalii din jurul tău, pentru că pe o banală creangă de copac Eros a descoperit un preafrumos șarpe lung de aproape un metru, ce se odihnea unduios în bătaia razelor de soare.

Adult de șarpele lui esculap, Zamenis longissimus

Și ne-a oferit și domnul Șarpe o ședință foto ce ar fi făcut-o geloasă până și pe Cindy Crawford. Și printre crengi și printre găuri de șarpe, a avut respectabilul domn multă răbdare cu obiectivele noastre curioase. Îi mulțumim etern pentru colaborare.

Te rog eu mult, dacă alegi natura nu o folosi pe post de bucătărie personală ți coș de gunoi, mergi cu pachet de acasă și nu o intoxica cu grătare, muzică la volum maxim și deșeuri aruncate în inima pădurii.

Juriul și echipa de zâne

Deci se poate să fiu și zână. Am primit invitația, am acceptat. Normal. Cine nu vrea să fie zână. Despre ce este vorba mai exact: Dietetik propune cititoarelor sale (și nu numai, oricine se poate înscrie și vă încurajez, o să explic și de ce) concursul ”Te facem zana intr-o luna” și personal am fost invitată să fac parte din juriu alături de Alina, Daniela, Sana și Miruna.

Inițial am crezut că este vorba despre un simplu concurs de slăbit însă joia trecută când am participat la un cocktail organizat de Dietetik pentru juriu, sponsori și echipa de zâne ce susțin acest concurs, mi-am schimbat puțin (puțin mai mult) părerea și nu numai că am savurat informații noi și utile, dar am început să pun altfel problema sănătății și a slăbitului.

Adică eu una chiar nu știam că datorită glicemiei scăzute devii agresiv, că există ceai de aloe vera care mai e și divin de gustos și că lucerna și ovăzul pot fi consumate benefic și de rasa umană. Astea sunt doar câteva dintre cele aflate de la cei care susțin acest concurs Medicover, Keiko Slim Spa, FLP și Casa Natural.

Mă gândesc că dacă eu am obținut informațiile acestea la o discuție deschisă ce a durat o oră și ceva, câștigătoarea concursului va beneficia într-o lună de o adevărată schimbare fizică și psihică. Deja sunt geloasă. Sunt lucruri pe care ar trebui să le știm nu numai dacă vrem să slăbim ci mai ales dacă vrem să ne menținem corpul sănătos într-o perioadă în care domină și sunt mult mai accesibile și mai ieftine cipsurile, sucurile artificiale, burgerii și mâncarea tip fast food. Îmi e mult mai ușor să cumpăr de la colțul blocului o sticlă de Coca Cola decât o cutie de ceai de aloe vera deși peste ceva ani mai mult ca sigur îmi voi blestema alegerea. Nu, nu e la modă să fii eco, să trăiești și să mânânci sănătos, e o necesitate și mai mult decât atât esența evoluției umane. Dacă consumau Coca Cola în preistoric sigur nu apucam epoca de aur. Nu?

P.S – primit și o invitație, de la Modus, la concertul lui Elton John. Să mă duc, să nu mă duc e întrebarea. Mulțumiri pentru invitație.

Câștigătorii concursului HP Vivienne Tam

Avem mai jos lista câștigătorilor concursului HP Vivienne Tam. Îi rog frumos pe cei 4 să se asigure că au trimis la concurshp@gmail.com datele complete: nume, prenume, link-ul comentariului lor și datele de mobil. Doar astfel își pot ridica premiul – accesorii handmade Smaranda Enache Bijoux.

  • prima săptămână – Teodora comment pe 30 aprilie 2010, 14:44
  • a doua săptămână – gellena comment pe 9 mai 2010, 17:27
  • a treia săptămână- ocserver comment pe 10 mai 2010, 9:35
  • a patra săptămână – catalina26 comment 30 aprilie 2010, 11:15

Mulțumesc mult pentru participare.

Seriale

Elena mă întreabă dacă mă uit la seriale și dacă da, care ar fi ea lista cu ele, serialele. Nu mă uit la seriale. Nu am răbdare până săptămâna viitoare, nu am răbdare din fire. Când toată România era obsedată de Dallas și Isaura (parcă așa îî spunea serialului) eu lucram probleme de matematică și citeam din Kant. Copil cu probleme, știu. Recunosc însă sincer că singurelele care m-au obsedat de-a lungul timpului, au fost Sex and the City, CSI și Prison Break.

Acum spre exemplu m-ar tenta serialul coreean ce se derulează pe TVR: Dramă. Coreea, cu mai bine de 500 de ani în urmă. Într-o lume dominată de bărbaţi şi discriminări sociale, în timpul dinastiei Chosun, o femeie uimeşte printr-un destin ieşit din comun. Jang-geum, o tânără săracă, începe să lucreze în bucătăria palatului regal. Cu timpul ea devine o prezenţă de neînlocuit în palat. Prin ce împrejurări ajunge frumoasa Jang-geum prima femeie medic, intrând astfel în istorie?

Dar din pacate serialul asta e difuzat la o oră la care eu joc într-un serial – În trafic, în București. A, și acum ceva ani a trebuit să urmăresc un serial irlandez, Fair City,  pentru că figuram în el din când în când și eram curioasă la cum dau pe sticlă.

Predau leapșa mai departe: Ocserver, A.Faith, Adina, Anna, Artistu, Blegoo, Carola, Choo, Darael, Emanuel, Envi, Iyli, Laura, mauVErt, TyB și White Wolf

R.R Ambasadoare Dove

Am distinsa placere sa ma aflu printre ambasadoarele Dove, eu, concurentele de la „Dansez pentru tine” si alte persoane publice. Nu stiu daca esti la curent cu campania Dove insa ce mi se pare si mai interesant e faptul ca si tu poti deveni o ambasadoare Dove. Sau poți nominaliza pe cineva.

Titlul poate suna pompos dar cauza e cat se poate de reala si pertinenta. Ambasadoarele Dove sustin frumusetea adevarată. Iar pentru mine frumusețtea adevarata poate veni și de la o femeie nemachiata si nearanjată impecabil sau in tendinte, frumusetea adevarata inseamnă si stropi de noroi pe fată dupa un concurs de trial offroad. Si da, desi suna a cliseu frumusetea vine din interior si respira chiar si prin piele.

Revenind la campania Dove VisibleCare, te invit sa o susțtinem impreună si sa testezi noul gel de dus Dove Visible Care.

Cateva detalii utile:

Dove Visible Care cu Nutrium Moisture™ se bazeaza pe o tehnologie inovatoare ce reface si fortifica bariera de protecţie a pielii, pentru o piele mai frumoasa, cu un aspect mai sanatos.

Testele realizate de institute de cercetare independente, de expertii Dove si de consumatori au dovedit ca in urma folosirii zilnice, gelurile de dus Dove Visible Care cu Nutrium Moisture™ ofera o piele mai fina si mai catifelata in doar 7 zile.

Dove Visible Care este singurul gel de dus care contine o intreaga gama de hidratanti ce sunt absorbiti natural si raman in piele pentru mult timp, avand peste 30% agenti de hidratare.

Noul Dove Visible Care este disponibil in trei variante: “Renewing” recomandat pentru piele normala, cu o formula special creata pentru a reface si hrani pielea, “Brightening”, care reintinereste si aduce stralucire pielii fara luciu si “Softening”,  pentru pielea uscata, pentru catifelare si eliminarea petelor uscate.

Elementul principal de comunicare si sustinere a campaniei este site-ul www.ambasadoareledove.ro . Mecanismul concursului presupune crearea unui cont pe site-ul campaniei, unde poti scrie despre experienţa cu Dove Visible Care. Acest mesaj, cat mai original si convingator, alaturi de recomandarea produsului catre cinci prietene, te va inscrie in competitie. La finalul fiecărei luni, in functie de numarul de voturi obtinute de la sustinatoare, va fi aleasa cate o Ambasadoare Dove, iar premiul pentru ele  reprezinta o vacanta la un spa de lux din Barcelona. Campania va dura pana la 31 iulie.

Să fie varianta “Renewing” , “Brightening” sau “Softening”? Pe care dintre cele 3 le-ai alege si de ce? Eu una tind sa aleg ultima variantă, nu de alta dar urcatul pe munte pe care i practic in ultima vreme imi deshidrateaza serios pielea.

Creasta Craiului, Muntii Piatra Craiului

Sâmbătă seara pe la 10, după o tură de 17 ore în munții Piatra Craiului, dacă m-ai fi întrebat de mai vreau să urc pe munte ți-aș fi jurat că nu o să mai urc niciodată și te-aș fi rugat să nu mai pomenești cuvântul. Acum când încerc să înșir fila de poveste digitală, șezând comod în credinciosul meu pat (am febră musculară până și la gât și mă dor toate de parcă m-ar fi călcat o cireadă de trenuri din Gara de Nord, cu locomotivă cu tot) după ce am ieșit din starea de șoc, am petrecut o zi banală în capitală și am analizat la rece ce s-a întâmplat, îmi dau seama că am avut parte de una dintre cele mai cutezătoare aventuri din viața mea.

Arcadele Craiului

Aventură care se bate cot la cot cu manevratul unui monstru de Formula Renault, cu D.D prin pădure în două roți sau vâslitul caicului pe Argeș. Și nu numai că am avut parte de o aventură la extrem dar am avut parte și de un test psihic și fizic cu mine însumi, cu rezultate negative și concluzii idem – sunt mai slabă de fire decât mai credeam, nu sunt așa puternică cum mi-aș dori și dacă ma cuprinde panica nu mă pot stăpâni. Am de lucrat cu mine serios pe partea asta. Dar să trecem la introducere.

Arhitectură de Crai

Vineri seara, la invitația lui Mihai de la ATGR (căruia îi mulțumesc enorm mult pentru că m-a dadăcit la coborâre și a avut răbdare cu mine în momentele grele în care până și eu aș fi renunțat la mine) am plecat spre Săticu de Sus cu destinația Cabana Garofița Pietrei Craiului. Trupă mare, toți ATGR-iști, mai puțin eu și Eros, credinciosul meu prieten în ale muntelui și ale fotografiei, doi pantofari profesioniști.

Răsărit lângă Marele Grohotiș

D.D s-a chinuit zdravăn să iasă din București și să taie traficul cât mai repede posibil însă abia la 8 și jumătate seara eram pe autostradă și 225 de kilometri mai târziu, la miezul nopții, ajungeam la cabană. Ne-am grăbit să prindem 2 ore de somn înainte de a pleca în traseu și am renunțat la cort în favoarea lui D.D care a devenit apartament de lux, mai stil garsonieră ce-i drept.

Micul Grohotiș

La 4 fără un sfert dimineața eram deja în traseu spre Șaua Funduri înaintând vitejește în beznă sub lumina frontalelor și sperând la un răsărit pe creastă. Am sperat degeaba pentru că lumina ne-a prins când eram abia lângă Marele Grohotiș.

Șaua Funduri în planul îndepărtat

Am servit în loc de mic dejun priveliștea mirifică pe care ne-a oferit-o Iezeul și am continuat ascensiunea spre creastă. Cer senin si lumină magică. Urcam pentru prima dată pe stâncă și înainte de a pleca am avut impresia că o să fie ușor și că doar ascensiunea pe zăpadă prezintă dificultate.

Iezerul Mare

M-am înșelat amarnic, combinată cu greutatea rucsacului, de la care mi se trage și febra musculară de la gât, ascensiunea pe stânca Craiului este la fel de grea precum cea pe zăpadă. Mai ales porțiunea în care urci pe lanț. Dar mi-a plăcut extrem și mă bucuram în sine pentru escalada la panou pe care am practicat-o scurt în martie. Mi-a fost de folos, la urcare. Fără ruscac (am împărțit căratul rucsacului cu colegul Eros, la urcare, la coborâre s-a sacrificat Mihai) am urcat pe lanț ca o floare și când am ajuns sus pe creastă deja mă credeam arogantă.

Urcare pe lanț

Creasta. O, dulce creastă a Craiului. Am visat-o din ianuarie, ce-i drept îmbrăcată în zăpadă, am admirat-o și divinizat-o mai aproape și în martie. Și acum eram sus. Nici acum nu îmi vine să cred că am fost pe acolo pe sus. Că am fost eu în stare să traversez creasta sudică, că m-am plimbat și cățărat de bună voie pe astfel de meleaguri de vis. Nu, încă nu îmi vine să cred.

Da, da pe acolo pe sus m-am plimbat de bună voie și silită de nevoia de adrenalină

Și de la 8 dimineața am început să străbatem creasta de la sus spre nord, având ca obiectiv refugiul Grind II, unde ne planificasem să luam prânzul și somnul de prânz. Și am început să căsc gura în stânga și în dreapta, să fotografiez tot ce prindeam, să analizez atent urmele lăsate de caprele negre, sa salut indivizi pletoși care ne indicau drumul, să mă crucesc la cât de subțire era uneori creasta și să îmi tot zic în sinea mea că nu îmi vine să cred că sunt pe Crai.

Individ pletos indicator de traseu

Însă ca în orice poveste îm care nu ai dormit decât 4 ore în ultimele 2 zile și nu ai apucat să hrănești cum trebuie corpul, la un moment dat, sub greutatea ruscasului și din lipsa de exercițiu fizic de pregătire, la un moment dat am obosit și a dispărut, odată cu apariția norilor de ploaie, plăcerea de a mă plimba pe creastă, lăsând loc întrebării impertinente – mai avem mult până la refugiu?

Încă un vârf și ajungem la refugiu Grind

Într-un final a intervenit și ploaia. Morocanoasă și însoțită de o ceață care ne-a înconjurat cu tupeu fix când nu îmi era mie lumea mai dragă și îmi venise rândul să duc rucsacul greu pe porțiuni expuse de creastă. De aici nu am mai făcut poze. Am trimis Bleaga în refugiul rucsacului și cu un ultim efort am ajuns și noi (eu, Mihai și Eros) la Grind, unde ne aștepta restul grupului care deja trecuse la partea a doua – somnul de prânz. Am servit și noi partea întâi, prânzul și am trecu la partea a doua însă aici au aparut probleme: Hainele ne erau unde, sacii de dormit le lăsasem în apartament și deși ne-am învelit în folii de supraviețuire frigul ne-a intrat în oase fără jenă. Ne-a salvat N, care mi-a dat din căldura corpului său pe care am dat-o și eu mai departe. O senzație aparte de supraviețuire, despre care citisem în cărți doar, să stai în brațele unui străin și să primești cădură. Și să o dai mai departe ca să salvezi și tu la rândul tău. Prea frumos pentru cuvinte.

Nu știu cum rezistă refugiul Grind acolo sus pe creastă însă eu una aveam impresia la fiecare rafală că ne luam zborul. Și nici nu am mai stat prea mult să îmi fac impresii și după o oră și ceva de tihnă ne-am echipat la loc pentru coborârea pe La Lanțuri. Coborât e mult spus. Coborârea pe lanț se face oblic, mie nu prea mi-a ieșit nici macar drept. Ploua mărunt în continuare, ceața nu s-a sinchisit să ne părăsească și a ținut musai să ne înconjoare și mai mult și semnele de marcaj erau destul de greu de găsit. Am coborât în echipe, și la un moment dat după ce am pierdut marcajul și am orbecăit vreo jumătate de oră ne-am regrupat cu toții. Și am început să coborâm. Până aici totul a fost pentru mine o plăcere și o aventură, în pofida faptului că eram undă leoarcă și uneori mă lua serios frigul. Adrenalina bat-o vina.

Coboram pe portiuni cu piatra și porțiuni cu zapadă, traversări laterale și zone în care mânuiam și eu în legea mea dragul meu nou piolet. La cum mă descurcam deja mă mândream cu mine. Până când s-a hotărât el Craiul (abia la coborâre am înțeles eu de ce i se spune Craiul, măreția îl justifică) să îmi reteze din aroganță și să îmi demonstreze că doar pentru că am urcat pe munte aproape în fiecare weekend în ultimele 2 luni, pe zăpadă, nu înseamnă că sunt zeiță și mă descurc de minune și l-am învins. Și într-una din coborârile pe ravenele din zona La Lanțuri, când să înfing și eu pioletul și al doilea câlcâi în zăpadă, am alunecat și … am luat-o la vale. Pe o ravenă a la Crai. O ravenă pe care nici D.D nu o poare urca.

În primele miimi de secunde am încercat să mă prind cu pioletul care mi-a scăpat și mi-a întors corpul cu capul în vale. În următoarele miimi de secundă am dat cu capul de o piatră și în căderea mea liberă mi-am zis deja că asta e, voi muri. Apoi am prins viteză și am pierdut complet controlul și posibilitatea de a mă agața de ceva. Deja îmi pierdusem speranța și creierul meu se pregătea să mă abandoneze. Incredibil cum în astfel de situații poți foarte ușor renunța la dreptul de a trăi. Greu de descris cam ce îți trece prin minte în momentele acelea. Și m-am lăsat purtată la vale pe ravenă până când am ajuns într-o porțiune cu piatră unde nu știu prin ce minune am reușit să mă opresc sprijinindu-mă în mâna dreaptă care defapt era sub mine. În primele miimi de secundă nu mi-a venit să cred că m-am oprit, apoi nu mi-a venit să cred că nu o iau din nou la vale și într-un final de secundă m-am gândit și eu să strig că sunt bine. În câteva secunde Mihai și Fane (le mulțumesc din suflet pentru salvare) erau lângă mine. Cum naiba au alergat băieții aștia pe ravena aia pe care eu mai mi-am dat duhul, nu știu.

Dar am supraviețuit, culmea m-am oprit și lângă o cruce. Asta da semn divin. Gata Craiule nu mai sunt arogantă! Cică aș fi luat-o la vale pe o porțiune similară cu … asta

În primele 10 minute eram veselă și recunăscătoare, uitasem de hainele ude, frig și totul era roz. Până am ajuns la următoarea ravenă cu zăpadă. De aici și până jos m-a însoțit o cireadă de morcovi. Nu m-am mai putut concetra deloc, mă țineam de piolet ca de ultima speranță și după ce am mai alunecat ușor de 2 ori am ajuns și până la refuz de panică. Dar într-un final și mulțumită ajutorului ATGR-iștilor am reușit să ajung și jos la baza pădurii. Nu a văzut demult corpul meu așa efort fizic. Dacă mă așezam jos câteva secunde îmi era aproape imposibil să mă mai ridic și să mai continui. În bocancii mei era deja loc de joacă pentru moluște. Abia când am intrat în pădure mi-am recăpătat energia. Și Craiul mi-a aruncat o ultimă privire supărată.

O ultimă privire supărată

Am dormit vreo 10 ore, și înainte și după somn mi-am jurat că nu mai calc pe munte și mai ales pe Crai. Și azi e luni și vreau înapoi. Dar e prima mea experiență de acest fel și poate și de aceea exagerez cu tupeu. Dar vai de oasele mele și vai de mușchii mei ce febra musculară mă înconjoară. Mai multe imagini în albumul de … aici

Traseu via @Mihai

Duminică, în drum spre casă, pe valea Dâmboviței am zărit niște scări, și am vrut să vedem unde duc și așa din greșeală am nimenit într-o minunăție de peșteră, Peştera Urșilor se pare, unde am avut norocul chior de a vedea și eu pentru prima oară un liliac. Și chiar și o mini colonie. Și chiar și de foarte aproape.

Am mai vizitat și Peștera Dâmbovicioarei, însă mi-a părut prea comercială deși ghizii copii erau mai mult decât adorabili mai ales în dorința lor de a ajunge mare cât mai repede pentru a deveni speolog. Și chiar dacă în porțiunea închisă publicului s-au descoperit fosile de urs mai bătrân ca noi cu vreo 15.000 de ani. Și într-un final ne-am întors  fiecare la casa lui și … am spus că vreau înapoi? Am spus.


Fluturaş în test

Pentru că particip în campania HP Vivienne Tam Digital Clutch, după concurs nu putea veni decât un test. Un test al laptopului fluturaş. Îi spun fluturaş pentru că pare delicat, ultra feminin şi foarte prietenos. Asta la prima vedere, însă se ştie, aparenţele înşeală. Fără îndoială este laptopul cel mai potrivit pentru femeia secolului nostru. Femeia romantică şi feminină. Femeia delicată şi modernă. Să las fluturaşul să testeze femeia din mine. Să las femeia din mine să testeze fluturaşul.

Ceva zile și ore mai târziu …

Am avut dreptate, fluturașul HP mi-a testat feminitatea. Am vrut să las femeia din mine să testeze fluturașul însă am dat greș și chiar am primit și o lecție de viață. În naivitatea mea am dus fluturașul la munte crezând că se va adapta la un astfel de mediu, însă nu, fluturașul m- a refuzat politicos. O astfel de bijuterie precum acest laptop de la HP își are locul său în societate și delicatețea lui impune respect. Toate își au rostul lor și laptopul plic Vivienne Tam stălucește cel mai bine în brațele unui jurnalist de modă, în primul rând de la o prezentare de modă a la Chanel

M-am îndrăgostit de el de cum l-am scos din cutie, are un săculeț de protecție delicat, e mic, ușor de folosit și încape în geanta oricărei femei. La cât e de mic mă așteptam ca tastatura să fie ușor incomodă însă și aici m-am înșelat, e perfect gândită și nu incomodează deloc. Mai seamănă și cu tastatura de la MAC deci nota 10 plus. Orice femeie știe că tastatura poate fi o problemă când ai manichiura perfectă și/sau unghiile mai lungi.

M-am înțeles bine și cu Windows 7, ador fluturașul care defilează pe ecran și pagina de Mozilla frumos colorată în partea de sus. Bluetooth și sistemul de wireless funcționează excelent și sunt puncte forte după părerea mea.

Mult spațiu pentru depozitare, câțiva giga serioși chiar, un alt punct forte. În rest arată și se comportă ca orice laptop profesional. Și nu ma deranjat deloc lipsa spațiului pentru CD, oricum trăim în era stick-ul USB.

Mi-a atras atenția simbolul, chinezesc chiar, de pe tasta de enter și încâ mai caut să aflu ce reprezintă. Dar e un element de mister bine plasat. Și fluturașul e misterios astfel, cum suntem și noi femeile de altfel.

Dar mă opresc aici, te las că îi descoperi și tu misterele, pentru că da,fluturașul merită toată atenția. Nu știu cum o să îl predau înapoi pentru că mi-e foarte greu să mă despart de el. Foarte greu.

P.S – bateria ține 3 ore.