Plic sau laptop sau eu?

Mă acuză lumea că m-am lăsat de modă şi feminitate şi am interese doar prin munţi şi printre golani. Că nu mai stau cu fetele şi nu mai scriu despre modă. Că nu mai scriu pe blog chestii faine şi că am luat-o razna. De tot.

Deci dacă sunt feminină şi scriu despre modă nu e bine că sunt prea piţi şi prea arogantă. Dacă sunt băieţoasă şi scriu despre noroi, munţi sau 4×4, nu e bine că sunt prea neinteresantă şi prea arogantă.

Dacă scriu despre munţi e bine dacă ofer un concurs cu fluturaşi nu e bine. Inainte să mă duc să mă călugăresc mă luminează şi pe mine cineva?

Dacă nu revin la modă. Cu plicul laptop sau clutch laptop, cum i se zice la noi în lumea modei, sau HP Vivienne Tam Digital Clutch cum îi zic producătorii.

Nişte chineză: Procesor Intel® Atom™ N470 • 1,83 GHz, 512 kB cache de nivel 2; Ecran lat cu LED-uri HP Brightview Infinity WSVGA cu diagonala de 25,6 cm (10,1″), BID; Intel® Graphics Media Accelerator 3150, memorie grafică totală disponibilă de până la 256 MB; LAN 10/100BASE-T Ethernet integrat; Procesor Intel® Atom™ N470 1,83 GHz; Acumulator subţire suriu Litiu-Ion (Li-Ion) cu 3 elemenţi
802.11 b/g; Reţea wireless Bluetooth® 1,22 kg 26,8 cm (L) x 17,8 cm (l) x 2,29 cm (h min)/2,83 cm (h max)

Să îl iau în teste şi să revin la modă sau să mă întorc la testat noroaie? Că eu le-aş face pe amândouă dar pe urmă ar zice lumea că sunt dublu arogantă …

RFB, R.R si Pe TOCURI

Nr 26 al revista Pe Tocuri dedica cateva pagini, aranjate cu stil si bun gust, membrilor RFB si comunitatii RFB. Am deosebita placere sa vorbesc despre ideea de RFB, comunitate si moda in Romania. Si desi mi-as dori, inca nu consider ca am ajuns la nivelul in care “mananc moda pe paine”, insa ii multumesc sincer Mariejeanei Rizea, coordonatoarea acestui proiect frumos, revista digitala Pe Tocuri, si cea care a venit cu ideea de a dedica un numar al revistei comunitatii si membrilor RFB.

RFB-si-Pe-Tocuri

mauVErt

Arina Varga


10Th Muse


Hyundai ix35

Hyundai mi-a oferit un test drive luna viitoare, cu noul său model ix35. Să vezi bucurie mare pe mine şi gelozie şi mai mare pe D.D. Eu şi Hyundai suntem complet străini şi am încercat să aflu mai multe despre, aşa, ca înainte de prima întâlnire. Să nu fie una oarbă. Întâlnirea.

Am văzut reclama, m-am uitat pe site şi mi-a placut ceea ce am văzut. Şi pentru că nu ştiu prea multe despre istoria Hyundai, cu permisiunea ta dragă cititorule, înşir mai jos câteva detalii ce mi-au atras atenţia:

• În 2009, grupul auto Hyundai-Kia s-a plasat pe locul 5 în topul mondial al producatorilor auto
• Fiind proiectat si dezvoltat la centrul R&D Hyundai din Rüsselsheim, noul si elegantul model ix35 adoptă noul limbaj al formelor „sculpturale fluide” al mărcii Hyundai. Prezentat odată cu autovehiculul de prezentare ix-onic, în anul 2009, acest concept de design reuneşte trei calitaţi: rafinamentul, încrederea şi dinamismul.
• În primăvara noua gamă de versiuni ix35 va începe să-şi facă apariţia în cele 2350 de showroom-uri ale distribuitorilor Hyundai din toată Europa. Împreuna cu modelul Santa Fe îmbunatăţit, ix35 va consolida poziţia mărcii Hyundai ca una dintre cele mai importante marci de SUV-uri din Europa, jucând în acelaşi timp un rol important în creşterea vânzarilor, a popularitaţii mărcii si a cotei sale de piaţă.
• ix35 prezintă un nou pachet de beneficii către client, ce integrează 5 ani garanţie integrală a autovehiculului, 5 ani asistenta rutieră şi 5 ani verificări periodice gratuite.

Noul Hyundai ix35, urmaşul modelului Tucson, va fi disponibil în Romania începând cu luna aprilie. Revin cu detalii după test drive/test de condus. Îmi surâde ideea. Abia aştept. Îmi surâd noroaiele, sper să le facă faţa noul ix35.


Festivalul Kamikaze Trial OffRoad

Mi-am zis să las munții și să mă întorc la vechea dragoste – pe coclauri cu 4×4 sau offroad – și am decis ca sâmbătă să semnez condica la prestigiosul festival Kamikaze, cunoscut și sub denumirea de Festivalul internaţional de zbor şi sport extrem Giurgiu 2010. Mi-am mai zis și că o să stau cuminte și nu o intru în traseu, mai ales că în drum spre Giurgiu D.D-ul pendula (eu i-am zis bălăngăneală dar băieții m-au corectat pentru avantaj eu, sau ei?) destul de grav cu verdict clar – amortizoare pe moarte. Când însă am ajuns în fața apetisantului traseu de trial desenat în profil de Simex de echipa Kamikaze, am uitat subit de durerile D.D-ului.

Traseul de trial Giurgiu 2010

Eu îl credeam nemuritor și invincibil pe D.D și drept e că a luptat vitejește în cursele de acomodare cu traseul de trial, dovadă și secvențele surprinse de Light:

Dar a cedat fix în tura cronometrată, parcă amenințându-mă că el când nu are chef, nu are chef. Sau cum bine le zice Ocserver: penca fix la tura cronometrata, Roxana a trebuit sa iasa din traseu, iar la sumara examinare a fundului (again, ocsedatilor care sunteti, al masinii!!!) amortizorul era rupt din suportul superior, arcul atarna duios peste punte …

Arcul D.D-ului

Colegii de offrodeală (Amaru, Ocserver, Alf, Iulian, Filip, Sensei, Silviu și restul, cărora îmi cer scuze pentru că nu le mai rețin numele dar le mulțumesc sincer pentru ajutor) au încercat să-l resusciteze pe D.D.

Amortizorul D.D -ului

Așa că am rămas să admirăm mai departe vitejia altor piloți mai competenți ca mine și bravurile acaretelor nevătămate. Și mai pe seară ne-am întors cu coada între picioare la București, mă rog cu amortizorul între picioare. Dar nu ne plângem, căci cât a fost, a fost frumos și cu adrenalină în vene cât cuprinde, cum au prezis și organizatorii.

Duminică ne-am recăpătat amortizorul, așa perforat și bolnav cum e el,  sub privirea atentă a unei gâze și mulțumită lui Andi.

Gâza

Ciudate sentimente mai încearcă are omul când îi e vătămată mașina, căci simțeam durerea D.D-ului până și prin pedală.

P.S – mulţumiri Părăguşului şi Augustinului pentru săritul rapid în ajutor.


RFB Party cu INSIGNE

Ne-am dat în insigne aseară la RFB Party cu INSIGNE, când am plecat la 12 noaptea abia începea petrecerea. Cu sau fără insigne. Am observat totuşi că bucureştenii nu se distrează joi seara şi nu concept mahmureala la birou, vinerea. Când locuiam în Irlanda abia aşteptam joi seara. Mahmureala de vineri dimineaţa era cea mai buna scuză pentru a munci mai uşor. Şi pentru a ne distra mai mult. Că doar era/e vineri.

RFB-Party-cu-insigne

Prezenţi la raport, unii cu insigna mea alţii cu cea personala: Silvia Campeanu (care a venit şi cu ideea de petrecere RFB în clubul Vault), Claudiu Badita, Mihnea Beldescu, Badita Florin, Sorina, Florin Muraru, Rodica Savulescu si Gos. Mai multe  imagini pe RFB.

Fără îndoială, dacă am fi avut un premiu pentru “Unde iţi pui insigna” Florin Badiţă ar fi luat detaşat locul I.

Vârful Ciucaș – 1.954 m

Am faţa uşor arsă de soare, buzele uşor crăpate de vînt, mâinile uşor uscate de la zăpadă dar sufletul îmi zburdă de fericire şi mă simt de parcă aş fi cucerit Everestul. Nu cred că am să înţeleg complet de ce te simţi aşa mirific după ce ai escaladat un vîrf de munte, însă mai mult ca sigur ţine de vise împlinite, obiective atinse sau mari realizări. Sau nu. La mine a fost un vis. De ceva luni tot visez să ajung pe un vîrf de munte îmbrăcat în zăpadă. Să urc pe cu totul alb în jur, să am norii la picioare, crestele fragile ale munţilor sub tălpile vibram şi eventual să mai şi produc fotografii frumoase. Visez în continuare dar măcar am reuşit, pentru prima oară în viaţa mea de adult, să urc un vîrf de munte. Spun viaţa adultă pentru că se pare că la 8 ani eram pe vîrful Toaca. Îmi povesteşte mama, eu una nu mai ţin minte.

Culmea Gropşoarele Zăganu

Munţii Ciucaş m-au primit cu braţele deschise şi în două zile mi-au oferit mai mult decât mă aşteptam sau meritam. Trebuie să le mulţumesc şi lor, crestelor şi vîrfurilor din Ciucaş dar şi trupei de la ATGR şi colegilor de tură, fără de care visul meu nu ar fi devenit realitate. Ştiu, sună siropos dar e adevărul gol goluţ şi e prima oară, să îmi fie cu iertare.

Apus în Ciucaş

Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge. M-am trezit sâmbătă dimineaţa la 5 şi înainte să răsară soarele eram călare pe al meu cal negru, D.D, galopând spre locul de întălnire cu A.T.G.R – iştii. La 10 şi ceva eram deja pe poteca spre refugiul Stâna lui Cojocaru, unde avea să înnoptăm, minunându-mă de marea de ghiocei din jur. Nici brânduşele nu se lăsau mai prejos, luptând vitejeşte să iasă în evidenţă în tot acceaşi mare de ghiocei, alături de alte flori simpatice de culoare mov sau galben. Un şlap roz ofta abandonat pe valea ce duce spre Muntele Roşu. Nu l-am înţeles de ce s-a aventurat până acolo. Nici pe el, nici pe fratelui lui geamăn.

Un şlap roz viteaz pe munte

Dacă jos la 1400 de metri era primăvară, sus pe creastă era încă iarnă. O pătură de zăpadă îmbrăca culmea Gropşoarele Zăganu, prima creastă pe care aveau să o cunoscă prea iubiţii mei bocanci de trei sezoane.

Linii de creastă

Adulmecând zarea şi savurând panorama de pe creastă nici nu am simţit când am pus piciorul pe primul meu vîrf, ce-i drept deloc celebru dar cu statut de vîrf – Gropşoarele, 1883 de metri. Am uitat şampania şi steagul acasă şi am sărbătorit doar cu un baton de Snikers şi nişte apă plată. Şi poze cu stâlpul ce marchează vîrful. Nu cred că am să înţeleg vreodată de ce facem poze cu stâlpul şi nu cu vîrful propriu zis dar fie, treacă, mi-a picat fisa abia acum şi nu atunci când eram sus.

Vedere de pe culmea Gropşoarele Zăganu

Cu norii suflându-mi în ceafă şi soarele jucându-se cu răbdarea Bleagii, care fotografia lacom tot ce prindea în lentilă, ne-am întors pe crucea roşie la şaua La Răscruce de unde am deviat spre Şaua Gropşoarele cu intenţia de a ajunge la fosta cabană Ciucaş. După ce ne-am rătăcit puţin printr-o pădure şi o vale cu urme de urs am regăsit intenţia şi traseul spre fosta cabană Ciucaş, actuală cabană în construcţie. De acolo am coborît pe un forestier lung şi noroios spre refugiu.

Mic e omul, mare e Muntele

Un apus fotogenic a închis prima zi mea în munţii Ciucaş, acompaniat de un foc de tabară, voci dulci, sunte de chitară, bere la sticlă şi un somn chinutor specific priciului de refugiu.

Apus de Ciucaş

Duminică dimineaţa ochii mei mijiţi de somn au salutat un cer acoperit de nori şi ceaţă. Salvamontistul ne sfătuia să nu urcăm fără piolet, se prevestea ploaie şi ceaţă, mulţi din trupa de mare de 21de iubitori de munte au renunţat să mai urce dar eu nu şi nu, vreau şi vreau. Şi am vrut bine. Ce-i drept instinctele mele cu urcatul pe munte nu au nicio constanta însă pe măsură ce ne apropiam de vîrful Ciucaş norii se dădeau respectuos la o parte, în faţa unui cer senin şi albastru.

Masivul Ciucaş printre nori

Ce-a urmat e filă de poveste, de la poalele masivulul am început să mă simt că şi cum urcam pe Everest. Ştiu sunt naivă dar era aşa de frumos în jur încât am şi uitat de traversările laterale unde cică am fi avut nevoie de piolet, am uitat şi că trebuie să fiu atentă pe unde calc, am uitat şi cine sunt, de unde vin şi că restul grupului e nevoit să mă aştepte şi să îmi suporte cu rabdare pauzele lungi. Pluteam aşa în aer şi mă uitam ca bleaga la paradisul din jur.

Geometria Paradisului

Cât eram acolo sus, Ciucaşul şi Bleaga mea au făcut o convenţie, convenţie care mă obligă să le predau ştafeta din acest moment, să păstrez pentru mine povestea pe care am trăit-o şi să îi las şi pe ei să înşire câteva cuvinte, în imagini. Cică eu nu am cine ştie ce talent de povestitor şi ei se descurcă mai bine. Mă supun că nu am ce face.

Perfecţiune

Tigăile Mari

Albul învingator

Vîrful Ciucaş şi cuceritori de vîrfuri


Solitudine

Abrupturile Ciucaşului

Vedere de pe Vîrful Ciucaş

Masivul Ciucaş, vedere de la cabana Ciucaş

M-am răzgândit, eu rămân aici în poveste, sus pe vîrf de munte. Să ne auzim cu bine dragă citirorule. Te salut de la 1954 de metri.

Lansare Mercedes Benz SLS AMG

Cu deosebită plăcere (considerând şi prietenia mea cu Mercedes Benz, prietenie mulţumită căreia am reuşit să bifez visul RFB @PFW) am acceptat inviţatia de a participa la lansarea măreţului SLS, lansare cu fast, ce a adunat distinse doamne şi domnişoare (cred că am zărit-o pe Alina Puşcău , Mihaela Rădulescu a ridicat cortina şi a prezentat noul SLS, Adina Gheorghe de la Burda mi-a ţinut companie şi Adina Necula mi-a fost colegă în ale fotografiatului şi filmatului) şi distinşi domni şi domnişori (sigur l-am zărit pe Irinel Columbeanu, am făcut cunoştiinţă cu Alex şi Smiley şi am conversat cu Bobby Voicu despre online, maşini şi muzee).

Oficial nu ştiam la lansarea cărui model particip. Pe invitaţie aveam doar: Mercedes-Benz Romania va invita pe 15 aprilie, ora 19:00, la Bamboo Ballroom (Str. Tuzla 50) pentru a face impreuna un salt in timp si a descoperi o aparitie incredibila din viitor – un nou model Mercedes-Benz.

Mihaela Rădulescu a ridicat cortina şi …

… prima mea reacţie a fost: e prea pătrată!

Lăsând la o parte atracţia mea pentru pentru rotund, am acceptat modelul, l-am inspectat îndeaproape şi pe tocuri i-am comis o mini şedinţă foto lui şi Adinei.

Mercedes Benz SLS AMG, V8 de 6.3 litri, 570 CP, 0-100 Km/h în 3,8 sec, 320 Km/h viteză maximă, 150.000 euro. Şi să mă ierte D.D dar nu am rezistat tentaţiei de a tura SLS-ul. Până mi s-a spus să nu îl mai turez. Sună bine deşi mă aşteptam la mai multă gălăgie.