Aşa mă obsedează fotografia în ultima vreme … de nedescris. Aşa visez să fiu fotoreporter de război … de nedescris. Recent am descoperit fotografiile lui Bogdan Maran … de nedescris.
Mă mai obsedează şi cuvintele lui Gardin: un fotograf produce într-un an cel mult două fotografii bune …
Ultima oară când am făcut 600 de fotografii la un eveniment – EIM – doar două au ieşit mai bine … una mai artistico – ciudată:
Şi una mai comico – ciudată …
Şi tot nu sunt mulţumită … deloc …
13 Comments
Stiu eu de ce nu esti multumita: ai pusa stacheta prea sus, vrei sa fi ca si marii fotografi, dar pana ajunngi acolo tre’ sa lucrezi si tre’ sa prinzi momentul. Chiar zilele astea am citit legat de fotografie ca atunci cad vrei sa faci o poza reusita trebuie sa ai rabdare pana cand poza se arata si ca nu tre’ sa te opresti din fotografiat (ok, puntina contradictie) asadar faci poze cat mai multe da’ la momentul potrivit, incercand sa prinzi “esenta”.
@Adrian – mi-a dori sa fiu ca marii fotografi doar in vise … nu cred ca o sa ajung acolo … tine de multe si mai ales de buget. Dar da, ai perfecta dreptate in ce zici.
@R.R: merci … si eu as vrea sa fac … da’ gandeste-te (tot din ratiuni financiare) ca aparatul foto al meu este cel de pe iPhone 3G. Sa imi cumpar unu’ de duzina nu merita, unu’ profi e prea scump (de banii respectivi imi fac upgrade de la MacBook vechi de 3 ani la unu’ nou). Asa ca ramane doar o pasiune ascunsa, neimplinita si pe care o cultiv prin privirea de fotografii a unor oamei talentati (si da, te numeri prinre ei
)
@Adrian – ei sa nu exageram
)))) talentata la fotografie nu is deloc
Ei, e bine ca se pot scoate doar 2 fotografii bune. Inseamna ca in restul suntem motivati sa dam ce e mai bun din noi, abitionandu-ne.
Off-topic: Bleaga e mișto, dar și o cameră de 3 bulioane din Carfur
tot e cu ț’șpe capete peste orice telefon.
On: Rox, se zice că primele 100 (1000?) de fotografii sunt cele mai proaste, și cum digitalul a amplificat enorm numărul, nu m-aș feri să zic că se extinde la primele 10.000 de poze; le faci fără să-ți dai seama, câte 50 odată, cheltuind „filmul” pe nimicuri.
se prinde ce ar fi mișto de arătat la un gagiu. Ca bărbat ar fi fost cel puțin aiurea să privesc în felul tău.
Partea bună: experiența te va ajuta. Nu, nu merge la foc automat, dar e posibil să dai —aproape din greșeală— peste cadre bune; you were *very* close la nudurile masculine, și a fost surprinzător să constat că o… fumeie
Încet-încet o să te prinzi cum merge treaba; ține aproape de ăia care știu, dar ai grijă că pozografii sunt în general mai așa, plini de ei, și or să-ți indice mari „capodopere” d’ale lor spre a le imita, deși nu fac doi bani. Uită-te, vezi ce-ți place, apoi încearcă să vezi *de ce* îți place. Fă la fel și cu pozele tale; probabil la început o să ai un fel de conflict între „wow, tot ce fac e artă” și „…uff, nu știu nimic”.
@Barbu – conflictul asta între „wow, tot ce fac e artă” și „…uff, nu știu nimic” il cunosc asa de bine. Stau printre fotografi de 10 ani, ce-i drept doar cu ochiul nu cu camera mea … si tot am impresia ca nu stiu nimic. Si fara sa par aroganta am stat si langa cel mai bun fotograf irlandez … am incercat si Academia de fotografie din Dublin si .. tot nu stiu nimic. Cele mai bune fotografii ale mele sunt facute cu “sapuniere” Nikon sau Canon. Ajung la concluzia ca e o chestiune de noroc, cu cat gandesti mai mult o fotografie cu cat risti sa o pierzi.
Despre nudurile masculine ce sa zic – parca imi vine sa mai fac
)) – mi se pare normal ca o femeie sa stie ce e misto de aratat la un gagiu … nu?
Aha, te-am prins. Păi dacă ȘTII ce e mișto de arătat, aparatul mai e doar o formalitate. Rămâne să faci distincția între ce se poate arăta și ce nu; par egzamplu, nu poți arăta un câine mototolit în zăpadă, pentru că nu vederea lui îți place, ci ceea ce face el p’acolo (cum se gudură, cum aleargă, adică acțiuni și nu momente statice). La fel, dacă te duci pe coclauri, o poză cu o pădure noroioasă nu spune mare lucru pen’ că farmecul de fapt stă în miros, în senzația de „yes, DD a răzbit ș’aici”. Sigur, poate există și o valoare documentară dacă reușești să pozezi floarea de colț ajunsă din greșeală în depresiuni, da’ să nu te aștepți să gâdile suflețelu’ (și ochiul) cuiva. Ca să-ți iasă o poză mișto cu floarea (fie ea și de ciuline) tre’ să arăți la modul vizual ce-ți place; dacă vederea în sine nu e suficientă, apăi poți să povestești o gârlă pe lângă că… geaba.
P.S.: fă măcar o declanșare în fiecare zi. Chit că e cu degetele de la picioare; nu te pune nimeni s-o arăți, e doar disciplina exercițiului. La fel cum te ajută exercițiul fizic plictisitor, când ajungi pe munte; dacă ți se ivește ceva interesant, o să poți face poze mișto; doar tehnica (nu doar aparatura) deja vei ști-o, subiectul îți mai trebuia
@Barbu – daaa m-am prins si eu sa fac chestia asta. Iau Bleaga in fiecare zi cu mine si fac doar o poza pe zi in drum spre birou sau in drum spre casa de la birou. Nu am voie cu masina ci la picior si cu transportul in comun. Mi-am dat voie doar la o poza. Ca nu pot sa ii zic fotografie. Nu mi-a iesit nimic pana acum da tot sper. Mi se pare un exercitiu bun. Multumesc sincer pentru sfaturi.
„Măcar”, nu *doar* o poză!
De ce să te auto-cenzurezi? Poate găsești și un al doilea catru interesant. Sau al zecelea
Pai doar o poza ( ca pe vremea cand pozam cu film) ca asa poate ma invat sa surprind ce trebe. Oricum in drumul spre birou nu prea ma loveste inspiratia. Bucurestiul e asa lipsit de …. ori oi fi eu de vina .. nu stiu
Mie mi se pare destul de reusita cea cu manechinul.Iar despre prima,cea a lui Bogdan,este superba!
Choo- sar mana frumos. Pan ajung sa fac fotografii ca ale lui Bogdan e cale lunga …