Concurs alonian

Ca sa fiu si eu in tendinte cu restul bloggerilor m-am gandit sa iti ofer si un concurs. Regulile imi par cam complicate dar sunt aici daca ai nevoie de ajutor sau ai intrebari:

In fiecare zi planeta Alonia are noi si noi motive de sarbatoare. Noi prieteni vin sa se adauge vorbitorilor de limba romana de pe Alonia. Si cu fiecare dintre ei regasim usurinta de a comunica depasind barierele geografice. Pe Alonia, romanii si-au reunit familia si prietenii de care ii desparteau sute si mii de kilometri. Aici distantele dispar si comunicarea devine atat de usoara si incredibil de ieftina.

poze_alonia

Sunt 70.000 de locuitori pe planeta Alonia, dintre care 3000 utilizeaza serviciile PC-telefon, si in fiecare saptamana se intampla ceva nou. In peste un an de existenta, planeta si-a schimbat infatisarea, oferindu-ti o interfata de comunicare noua. Te bucuri de agenda telefonica in care poti pune si contacte exclusiv telefonice, ai redirectionarea apelurilor cand nu esti online, poti trimite SMS-uri la cele mai bune tarife pe toata Alonia si poti utiliza serviciul Alonia PC-telefon de pe mobil. Mai mult, avem post de radio pe Alonia si chiar si Politie, astfel incat comunicarea ta e in siguranta.

In fiecare saptamana ai tarife reduse cu 30% pentru una din destinatiile preferate pe Alonia.

Si in perioada 01 martie -7 aprilie avem un concurs alonian, care iti ofera ore de conversatie gratuita in straintatate. Tot ce trebuie sa faci este sa iti faci cont pe Alonia si sa trimiti la adresa concurs@alonia.ro o fotografie de-a ta intr-o asociere reprezentativ romaneasca (indiferent ca este o abordare contemporana sau traditionala, de la o poza in ie pana la o poza cu statuia lui Mihai Viteazul) plus dovada contului Alonia si apoi poti fi desemnat castigator, in 2 etape. Nu uita sa specifici de unde ai aflat de concurs, blogul R.R (www.roxanaradu.ro) mai exact. Poarta-te romaneste si vei putea vorbi romaneste ore in sir cu toti cei dragi aflati departe.

Viziteaza-ne pe  www.alonia.ro si asteapta-te mereu la alte suprize, pentru ca pe Alonia in fiecare saptamana se intampla ceva nou. Alonia, serviciu oferit de operatorul MEDIA SAT, este primul messenger romanesc, iar serviciile pe care le integreaza sunt Chat, Telefonie PC la PC si Videotelefonie, oferite gratuit utilizatorilor, si serviciul PC la Telefon, oferit contra cost.

Autocarul

Nu am mai mers cu autocarul de vreo 15 ani. Cred. Până azi. Așa că musai trebuie să trec și această zi în jurnalul R.R. Sau cum povesteam pe twitter și pe facebook:

DSC02500

11.45 – No ma duc sa imi fac bagajele ca azi ma dau cu microbuzu. Sper sa aibe si wireless :))) Iuhuu

  • @FanfaraPR: nu e atat de rau sa stii. iti baga si un filmuletz cu Van Damme 🙂
  • @FanfaraPR: este o experienta interesanta 🙂 sa imi povesti. sa faci live tweeting 🙂

DSC02507

13.00 – Gata bagajele, asteptam bona lu Fido si Kina sa ii predam lectia s’apoi am tulit-o la autogara.

15.45 – Imi luasi bilet online pentru autocar si sa vezi ce frumos se poarta cu mine nenii ba mi-au pastrat si loc in fata. Iuhuu. Wireless n-au :))

15.50 – Sanchi s-o asezat o tanti langa mine. Si eu bleaga nu puteam sa mint ca e rezervat locul … uoff

DSC02517

16.10 – AAA si cat de misto e in autocar, in spatele soferului cu vedere panoramica si la inaltime.Ca in excursie. Exceptand mirosul de transpiratie

  • @alexconu: la revedereee tabara draga! la revedere noi plecam! :)) drum bun 😉
  • @mihaelasandu tare! semn ca a venit caldura 🙂 ^MS
  • Laura Mihailescu Aveam o masca pe birou de cand cu gripa porcina. Era buna in astfel de cazuri….

DSC02510

16.30 – Evident io-s singura cu laptop si care tuitereste. Din autocar zic. N-as putea descrie privirile din jur

  • radumach :-)) vrei ca babele din autocar sa se care cu laptopul dupa ele?
  • mateias da-i sa zacaaaaa!!!! nemernica vrea sa fure informatie!!
  • Ecristian Cristian ar fi tare sa fie unu mai in spatele autocarului cu desktop =)))))))))))

detalii din ...

16.40 – A si-l ascultam pe @OLiXbOLiX in autocar. La rsdio zic nko gropi ;kjl nu mai pot scriervb

  • tzilu hahaha! Ce frumos ne spui tu de pe coclauri:))) De data asta “asfaltate”:))))
  • majestatea da-mi si mie un bip cind ajungi la fetesti. pe autostrada.
  • OLiXbOLiX hehe 😉 drum bun sa ai! 😛

17.10 – Aaaa disparut mirosul de transpiratie, a aparut unul de flori si da e maiestros in autocar, pe autostrada. 45 de min sa iesim din BUC insa.

  • ALOMoDa dar unde te duci tu mielule?
  • tzilu nu-ti consuma energia cu twitteritul..ai nevoie de orice gura de aer ca sa supravietuiesti conditiilor extreme:))
  • erosnicolau drum bun, calatorule!

Burtica soferului

17.30 – Faceti poze peste chelia mea? imi zise soferul autocarului. Cum o ghicit nu stiu dar stiu ca nu stie ca i-am incadrat si burta.

  • AdinaNecula looool il faci vedeta :))
  • ale_m in ce aventuri ai plecat? chiar acu juma de ora in trafic ziceam ca nu am fost cu autocarul de ages si ca mi-e un pic dor 😀
  • ale_m ce fain,sa stii ca trebe sa merg si eu 😀 e cu oameni asa de tot felul, cu muzica populara la sofer si faceti opriri de tigara?
  • Victor Dulu Ce rea ai fost :))
  • Luoana Delicoti vrem sa vedem:)))

Poza peste chelie

18.30 – Bateria lui Leopard nu tine mai mult de 3 ore si sunt nevoita sa inchei aici relatarea in direct din autocar. Pupi dulci. Multam pt audienta

Recuperări, mere-n apă şi creste înzăpezite

Sâmbătă şi duminică la munte, pe langă, prin, la depărtare de Fundata (localitatea aflată la cea mai mare înălţime din ţară???). Cumva s-a nimerit ca timpul să ni-l ocupăm mai mult cu recuperări, tractări în şi din zăpadă şi noroaie, aşă că nu mă pot lauda cu prea multe sau multe. Totuşi am reuşit (la sugestia pilotului Părăguş) să încadrez nişte mere în apă, undeva pe lângă Voineşti:

DSC02339

Să admir blegeşte pentru a nu ştiu câta oară cresta Piatra Craiului:

Piatra Craiului pe creasta

Şi să continui să visez la ziua când voi fotografia de acolo de sus. De sus în jos. Invers.

DSC02401

Duminică m-am amăgit cu un fel de antrenament “urcat pe munte”, deşi pe drept mai mult am testat parazăpezi. În schimb mă pot mândri cu prietenia pe care am închegat-o, pe scurt termen ce-i drept, cu Piku:

DSC02461

Spun pe scurt termen pentru că dacă ar fi fost după Piku, călăuza mea în mini mini traseul meu de 500 de metri şi ceva, dacă ar fi fost după Piku m-ar fi dus numai prin gropi şi văi.

DSC02463

Dar cum mărturiseam, nu prea multă acţiune interesantă. Înafară de recuperări. Recupărări 4×4. Oricum simplul fapt că am respirat aer curat de munte contează mai mult decât orice.

Mercedes Benz pe post de cardigan?

Am o problemă în ultima vreme cu hainele şi accesoriile bărbăteşti. Îmi plac. Şi îmi plac şi mai mult pe vreme de iarnă. Sau mă rog, când e frig. Nu ştiu de ce dar pe viscol, ninsoare, ploaie sau climă cum am avut în ultima vreme în Bucureşti sau România, nu îmi vine deloc să pun pe mine tocuri, rochii de mătase, bluze de lână şi ruj roşu. Deşi nu ar fi o combinaţie rea. Dacă ai şofer la scară şi mai bine. Deşi în zilele în care se topeşte zăpada şi micul Paris devine mica Veneţie, nici şoferul la scară nu e o soluţie în Bucureşti.

Revenind la hainele şi accesoriile bărbăteşti, să vezi minune de ce m-am îndrăgostit recent:

Mercedes Benz cardigan

Da. O bluză cu nasturi pentru bărbaţi. Sau cardigan. S-ar asorta perfect cu bocancii mei de munte şi blugii largi “furaţi” de la un fostul logodnic. Şi  asta nu e tot. În cautarea mea după piese vestimentare masculine am ajus pe pagina colecţiei de toamnă-iarnă 2009-2010 Mercedes-Benz şi am găsit şi ceasul ăsta răvăşitor de frumos:

Mercedes Benz ceas

Le doresc! Şi cum cei de la Mercedes Benz România mi-au rămas prieteni, după ce mulţumită lor am fost laSăptămăna Modei Paris 2009 şi devenit prima bloggeriţă din RO care a testat o maşină şi nu una oarecare ci un GLK, mă gândesc că pot liber să îi consult în ce priveşte dorinţa mea de a purta piese masculine.

Nu de alta dar sună captivant: port Mercedes Benz pe post de cardigan! Căci până ajung să port pe coclauri un Mercedes Benz seria G … e cale lungă. Şi nu ştiu dacă mi-aş trădata D.D -ul

Goana după casă şi postura de antrenor

Da, nu râde, R.R a devenit şi antrenor de blogger sau blogger coach. Sună mai bine în engleză, ştiu. Se cuvin explicaţii:

Anul trecut, împreună cu alţi 9 bloggeri celebri (Cristian BunoaicaVictor Kapra, Dorin Boerescu, Viorel CopoloviciBobby Voicu, Cristian Manafu, Cristian DorombachDragoş Stanca şi Cristian China-Birta) am ales să susţin, prin postura de blogger coach, primul reality show imobiliar online din România – Goana după casă. Fiecare dintre cei 10 bloggeri a devenit antrenorul unuia dintre cei 10 concurenţi, în proiectul lansat de Imopedia.ro, proiect ce urma să premieze cei mai prefesionişti “cautători de case”.

Mi-am ales, dacă mi se permite să spun aşa, să o susţin pe Cristina. Fără feminisme, doar aprob ideea de femeie independentă.

Goana dupa Casa, Cristina si R.R

Dar mai bine o las pe Cristina să ne povestească mai multe despre proiect şi despre Goana după casă:

Buna seara, tuturor!

“Imi caut inspiratia in camera de hotel, cu laptopul in brate, departe de Bucuresti, departe de agitatia din lumea imobiliara de acasa. Recunosc, am luat-o la pas in Goana după casă in 2010, si nu pot sa arunc in totalitate vina asupra serviciului, care m-a adus departe de tarisoara noastra draga. A fost optiunea mea de a nu ma avanta prea tare si de a studia piata cu atentie inainte de a ma inhama la datorii.

Nu sunt genul de persoana careia ii place sa se indatoreze, m-am limitat mereu la posibilitatile materiale proprii cand a venit vorba de cheltuieli. Bineinteles ca nu am sa strang pana la batranete, ca sa imi permit sa platesc cash o garsoniera (vorba reclamei), dar consider ca achizitia unei locuinte inseamna mai mult decat obtinerea aprobarii unui dosar de creditare.

Tot ce am gandit in ultimele luni, tot ce am aflat, tot ce am facut in materie de imobiliare, am impartasit cu voi, sub tutela Imopedia. Mi-am dat seama ca Bucurestiul nu e chiar atat de stralucitor precum mi se parea acum cativa ani, cand am venit plina de speranta in Capitala. De fapt luciul ii cam pierise dupa primii 4 ani de studentie. Sa fie clar, nu ma vad pentru prea multi ani locuind in Bucuresti, mi se pare un oras care absoarbe prea multa energie si imprastie nervi, stress si mizerie. Si totusi, gandul ca banii de chirie se duc si nu se mai intorc, faptul ca, la un mic calcul, rata la banca pentru un potential apartament era echivalenta cu chiria lunara, faptul ca a aparut in peisaj Prima Casa, m-au determinat sa intru in joc si sa consider cumpararea unei locuinte o investitie bunicica.

Prin Goana după casă mi-am intarit convingerile – am aplecat urechea la sfaturi, am cautat si mi-am dorit sa gasesc acel apartament care sa ma reprezinte, mi-a facut placere si a fost chiar instructiv sa trag cu ochiul si in curtea vecinului (referindu-ma la ceilalti concurenti), am participat la seminarul “Ce credit  e mai avantajos: in lei sau in euro?” si mi-a deschis ochii spre moneda autohtona.

Si faptul ca acest concurs a ajuns la final nu inseamna ca eu nu voi merge mai departe – pentru ca imi doresc cu disperare acel locsor al meu, caruia sa ii spun “casa mea”. Dar inseamna ca a venit momentul sa ne luam la revedere, sa ne salutam, sa le multumesc organizatorilor si celor care au m-au urmarit pe blog, si nu in ultimul rand bloggeritei mele Roxana, pe care am sa o las sa preia fraiele, si, cel putin prin ea, am sa fiu si eu prezenta miercuri, la marea adunare.”

Aşa îşi încheie Cristina povestea. Începutul, deznodământul şi punctul culminat le poţi găsi pe pagina ei aici

Concluziile sau poveţele ţi le lăsăm ţie. Culmea e că şi eu gândesc la fel precum Cristina. Cum ar veni aş putea bifa această experienţă ca parte din seria ” Toata se întâmplă pentru un motiv” sau “Cine se aseamănă se adună”. Recunosc şi eu am avut multe de învăţat. Şi nici măcar nu sunt în Goana după casă.
Mi-ar aduce satisfacţie, mai ales ca antrenor de blogger, dacă Cristina ar câştiga competiţia. Dar asta rămâne de văzut pe 17 februarie, când are loc festivitatea de premiere. Îi ţinem pumnii?



Zăpadă, ruine şi sos de busuioc

Un amic drag îmi spunea mai demult că dacă plouă nu înseamnă că nu ai unde ieşi în natură şi că trebuie să rămăi în casă. Sâmbătă dimineaţa ploua serios în Bucureşti şi la 7 şi ceva când m-a sunat pilotul să mă întrebe dacă mai călătorim, am răspuns automat da, buimacă de somn şi fără să mă uit pe geam. În drum spre Ploieşti ploaia s-a transformat în lapoviţă şi aproape de Comarnic în ninsoare. În stil clasic şi specific românesc unei zile de weekend, de la Sinaia spre Braşov drumul era blocat de maşini ce se întreceau în viteză cu melcul. Ne-am întors la Ploieşti şi am abordat varianta Vălenii de Munte, Cheia, Braşov. S-a dovedit o idee excelentă, din seria “totul se întâmplă pentru un motiv” pentru că ce ne-a oferit natura înconjurătoare a fost mai mult decât un peisaj de basm:

DSC01969

Peisaj de iarnă – Cheia – februarie 2010. 

În drumul nostru spre Braşov, în apropiere de Săcele, mi-am dat seama de ce nu se prea poate urca pe munte pe timp de iarnă. Traseul montan spre Vf. Ciucaş avea de la bază poteca cu zăpadă de peste un metru:

Traseu spre Vf Ciucas

Peisaj de iarnă – Săcele – februarie 2010. 

Visând la ziua cea mare în care voi urca pe zapadă sus, sus pe munte, m-am întors la traseul cu maşina pe şosea, resemnată că măcar mi-am scăldat în nămeţi noii bocanci. Primul punct de interes din “mini expediţie”  –  cetatea tărănească din Rotbav:

DSC01984

Cetatea ţărănească din Rotbav. Mai multe imagini în albumul de  … aici

“Construcţia bisericii evanghelice fortificate începe în anul 1250, iar zidul din jurul ei a fost ridicat în secolul XV. Biserica astfel întărită în anul 1602 a oferit loc de refugiu sigur generalului Giorgio Basta, fiindcă zidurile ei au rezistat asediului principelui Transilvaniei Gabriel Bathory. În marele incendiu din 1732 cetatea şi satul Rotbav au fost arse. Lucrările de restaurare au început în 1738, în urma cărora biserica a fost reconstruită, doar turnul bisericii a păstrat forma originală.”

Din păcate cetatea ne-a primit cu porţile închise. Porţi închise pentru totdeauna din câte am înţeles de la localnici. De aceeaşi poveste am dat şi la Feldioara, o preafrumoasă cetate tărănească cu porţile închise vizitatorilor:

DSC02019

Biserica fortificată din sec. XII Feldioara, Braşov. 

“Biserica evanghelica este situata in partea de est a localitatii. Conform tipariturilor si traditiilor istorice, sediul principal al Ordinului teutonilor din Tara Barsei se gasea aici in 1211-1225. Biserica este construita in stil gotic pe temeliile unei bazilici mai vechi de la inceputul sec. XIII.”

În schimb cetatea teutonilor din acelaşi sat, Feldioara, ne-am primit cu braţele deschise şi ne-a servit şi cu un vânt puternic, la înălţimea-i de peste 400 m deasupra nivelului mării:

DSC02094

Cetatea teutonilor Feldioara. Mai multe imagini în albumul de  … aici

Cetatea din Feldioara a fost construita de cavalerii teutoni in perioda 1211-1225, cat au stat in aceasta zona, unde au fost adusi de regele Ungariei de atunci, Andrei al II-lea. Din vechea cetate a teutonilor se mai pastreaza astazi numai un rest dintr-un zid de piatra in partea de nord-vest, care s-a dovedit a fi total diferit din punctul de vedere al tehnicii de constructie de restul fortificatiei de la Feldioara. Baza lui este alcatuita din bolovani mari de piatra, deasupra carora au fost asezati alti bolovani, legati cu un mortar de calitate buna. Turnurile si curtinele au fost construite probabil de comunitatea saseasca ramasa dupa plecarea lor, dar nu se poate preciza cu exactitate perioada. Cetatea este situata pe colina de la Feldioara, inconjurata pe trei laturi de raul Homorod.”

Eu, în legea mea, îmi imaginez fel de fel de poveşti de fiecare dată când adulmec ruine. Peisajele din jur mă ajută şi mai mult. De data asta am simţit o adevărată şi pură gelozie pentru cavalerii teutoni, care admirau de la ferestrele cetăţii astfel de privelişti:

DSC02096

Munţii Piatra Craiului. Magura Codlei:

DSC02033

Sufereau de pură gelozie şi noii mei bocanci de munte. Da, şi ei ar fi luat-o la fugă spre mult visatele varfuri din Piatra Craiului.

DSC02054

A urmat cetatea tărănească din Ghimbav. Şi ea închisă. Dacă rămâneam peste noapte însă aveam ocazia să o admirăm a doua zi în timpul slujbei:

DSC02117

Cetatea tărănească din Ghimbav. Mai multe imagini în albumul de  ...aici

“Biserica a fost construita in sec al XIII-lea pe ruinele unei foste bazilici romane. Este o biserica de rit evanghelic, apartinand stilului arhitectural gotic. Biserica a fost construita de catre saxonii colonizati in Tara Barsei pe la 1211, de catre regele maghiar Andrei al II-lea. Saxonii au venit din zona aflata la stanga Rinului dovada fiind toponimia ce aminteste de localitati existente acolo: Kronen, Honigberg, Hermanstadt etc.”

Rotbav, Feldioara, Ghimbav, cetăţile, ruinele, toate de mai sus sunt foarte aproape de Braşov, următoarea oprire din “mini expediţia” de sâmbătă. Am ales să respirăm în continuare parfumul unic al pietrelor medievale, cu o plimbare pe langă zidurile cetăţii Braşov:

DSC02141

Fortificaţiile Braşovului.

Pilotul meu a devenit şi ghid şi aşa am aflat şi eu de Pietrele lui Solomon, ba chiar am şi urcat una, două, sus pe pârâu.

DSC02182

Pietrele lui Solomon, Braşov.

“În partea de vest a Braşovului – zonă sacră – se găsesc şi azi, ca doi umeri ai unei puternice “cetăţi naturale”, două stânci ce se numesc “Pietrele lui Solomon”. În limba iudaică Solomon se traduce prin “înţelepciune”, iar toponimicul ar însemna “Pietrele înţeleptului”, recunoscând în el pe înţelepţii getod-dacilor – Ktistoi sau Pleistoi.
Cercetătorii saşi semnalau în secolul al XIX-lea existenşa în zonă a unor ziduri, urme ale unei cetăţi, care, după părerea autorilor, confirmă prezenţa unui templu geto-dac.”

Un calm apus m-a împiedicat să scotocesc şi după ruinele vechii cetăţi şi am încheiat ziua cu o cină binemeritată, la un preaşic restaurant din Braşov unde mi-am alintat papilele gustative cu un dezmăţ complet: supă de ceapă şi porc afumat cu sos de busuioc.

_DSC2209

Paharele au rămas neatinse pentru că drumul înapoi spre Bucureşti ne solicita simţurile olfactive.

_DSC2219

12 ore şi peste  600 kilometri. O simplă zi de sâmbătă.

D’alde blogului

Primit leapşă de la Ocservator cu menţiunea ca e musai să o accept. Şi e leapşă cu  d’alde blogului. O să o iau ce sa fac …

  • Cat timp din viata personala expui scriind un blog?

Depinde de subiect. În general diferă de la 1 minut la 4 ore. Da, da, am avut nişte relatări de pe coclauri care mi-au luat vreo 4 ore … multe poze, materiale video etc.

  • Cu ce iti dauneaza blogul?

Deşi e alegerea mea, expunerea cred, îmi aduce tot felul de oameni răi, personaje care dezvoltă o “obsesie” faţă de  personajul R.R. Obsesie ce se manifestă prin articole inventate la adresa mea, multă carne în frigider etc.

  • Cu ce te ajuta blogul?

Mă linişteşte, îmi da o ocupaţie, un motiv să transform vise în realitate (cum a fost deplasarea la Săptămâna Modei de la Paris în 2009) şi un spaţiu de joacă.

  • Ce reactii permiti?

Nu permit limbajul vulgar. În rest … cam orice.

Leapşa merge mai departe la A.Faith, Adina, Anna, Artistu, Blegoo, Burp, Carola, Choo, Darael, Doru Panaitescu, Emanuel, Envi, Florina, Fratele, Iyli, Laura, mauVErt, Mogosanu, Mono, Naicu, Night On, Nookie, OkThx, Proro, Rezistenta Urbana, Silvia, TyB, White Wolf şi cine o mai pofteşte.

Seria BALCOANE ep.5

Aproape am uitat de balcoanele mele şi inspirată de o mai veche tentativă mi-am propus să reiau seria, cu ceva trâmbiţe de poveste de data asta. Cumva să îmi încerc şi talentul pe care nu îl am. Dar cum exerciţiul aduce perfecţiunea, uneori şi nu neapărat în cazul de faţă, să încerc măcar un început bun. Cred. Deci:

Elina obişnuia să-şi bea cafeaua pe balcon în fiecare dimineaţă la 12 minute trecute de 6 fix. Toată tinereţea ei a fost singură, din proprie voinţă, şi mai aproape de bătrâneţe a devenit prea pretenţioasă şi prea timidă pentru a împărţi cu altcineva patul, balconul şi cafeaua . Asta explică tabietul zilnic, la care aş mai adauga şi o tigară More, şi faptul ca deşi avea unul dintre cele mai frumoase balcoane de pe strada Grumăzeşti, nu a avut niciodată, pe balcon, în balcon sau pe lângă balcon, flori sau alte plante căţărătoare. Un balcon simplu dar impunător prin arhitectură, moştenit de la străbunicul fost conte, pe care l-a păstrat nedecorat şi mereu curat.

Toate astea până acum 5 ani, când într-o ploiasă zi, venind de la piaţă cu sacoşele pline de legume şi fructe, a alunecat şi şi-a rupt mâna dreaptă. Bătrâneţea şi-a spus cuvîntul şi de atunci totul e în paragină. Ea, balconul, Elina.

Elina

Domnul şi doamna Ducu sunt ambii sterili. Îmi pare rău că trebuie să o arunc aşa din prima şi mai franc dar încăpăţânarea lor de a înveseli viaţa chiar şi când ai un astfel de handicap miroase până peste balconul la fel de steril. Deşi aparent, atât fam. Ducu cât şi balconul lor, suportă linii de o frumuseşte ciudată şi amăgitoare. Le voi stârni oprobriul ştiu, dar chiar sufăr pentru frumuseţea înăbuşită. Un balcon poate fi frumos şi fără să fie acoperit de ţipetele dulci ale ţâncilor.Totuşi am apreciat din prima duritatea şi plenitudinea liniilor brute pe care le are balconul fam. Ducu. Ai să râzi dar la fel de sterilă le este împărţită şi viaţa, Fiecare cu partea lui de pat, fiecare cu baia lui, fiecare cu televizorul lui, fiecare cu jumătatea lui de balcon. Domnul şi doamna Ducu. Două jumătăţi de balcon într-un singur apartament modest de pe strada Cetăţeanul, Bucureşti, sector 2.

fam Ducu