Iacată povestea spusă mai târziu nu-şi mai are proaspăt farmec dar mă învărt pe un moţ de stea şi încerc să zic pe unde am fost în ultimele zile. Nu de alta dar aseară chiar am văzut o stea căzătoare. Căci ştii cum e dragă cititorule, la munte cerul chiar arată a cer noaptea.
Ultima oară am lăsat povestirea la slănina de Crăciun şi dorinţa de a urca muntele Ceahlău. Dorinţa a rămas dorinţă, slănina şi cărnile afumate au învins şi nu am mai urcat pe nici un munte sau deal. Dar mă mândresc o ţâră, am bifat totuşi ceva din zona asta divină din jurul muntelul Ceahlău. La ceva paşi de casa bunicilor, tot în comuna Ceahlău şi mai lângă staţiunea Durău, am admirat ruinele Palatului Cnejilor:
“Palatul Cnejilor, fostă aşezare mănăstirească şi mai apoi curte boierească fortificată cu vestigii descoperite nu mai târziu de secolul al XVII-lea. În vremea lui Ieremia Movilă se fac unele danii “Schitului Silvestru” numit mai târziu “Mănăstirea Pionul” şi în cele din urmă “Schitul Hangu”. Dar de la început, aflându-se pe moşia Hangu a boierilor Cantacuzini, Mănăstirea Pionul intră în conflict cu aceştia, după 1791 Matei Cantacuzino ce tocmai obţinuse titlul de cneaz, de unde şi denumirea de Palatul Cnejilor, câştigă dreptul la proprietate iar în 1840 călugării sunt nevoiţi să se strămute la Schitişor, în jurul unei bisericuţe de lemn, la aproximativ 2 km nord-vest de ctitoria lui Gheorghe Hatmanul. Obţinând câştig de cauză, cnejii Cantacuzini transformă biserica întărită de la Schit într-o redutabilă curte boierească fortificată, modificând chiliile, construind noi anexe, întărind zidul de incintă…
Alexandre Dumas – tatăl dovedeşte prin descrierile din Strigoiul Carpaţilor o bună cunoaştere a locurilor din această parte a Văii Bistriţei, numărându-se şi el printre cei care au poposit la fostul Schit Hangu.”
Cu ocazia asta am descoperit şi “io”, cuvântul străvechi pe care îl tot folosesc obsesiv: acest zid pre împrejurul mănăstirii l-am zidit Io Alexandru Voievod şi soţia lui Aniţa Antonie Ruset Voievod, ginere lui Gheorghe Hatman, anul 7184 (1676), luna august, 15 zile. Evident nu-l foloseam pentru că e străvechi ci pentru că îi moldovenesc. Revenind la ruine, deloc amuzantă este situaţia în care sunt unele “pietre din fostul palat” aruncate “la întâmplare prin curţile oamenilor”:
Mai multe imagini în albumul de … aici …
N.B – să trăiească obiectivul WIDE al Blegii că-i numaidecât minunat la fotografiat ruine. De fapt să trăiască Blegoo care ne-a înzestrat cu Bleaga.
Tot într-una din zilele petrecute la munte la bunici, am fugit cu D.D vreo 30 şi ceva de kilometri , să ne scăldăm ochii în Peştera cu Gheaţă Borsec:
Nu ne-am mai scăldat ochii ci i-am dus direct în beznă căci … am uitat lanternele acasă … “mari speologi” ce suntem … D.D se auto exclude din discuţie, el a rămas cuminte în parcare, mă rog pe un vărf de deal ce delimita parcul naţional de drumul public din Borsec.
Mai multe imagini în albumul de … aici …
La ceva minute de plimbat la NE de Peştera cu Gheaţă am avut noroc să admirăm pe lumina naturală, Grota Urşilor:
Mai multe fotografii în albumul de … aici …
Şi ar mai fi fost atâtea de văzut în Borsec sau împrejurimi, chit că staţiunea în sine arată a fi în paragină şi demult părăsită. Normal, Sinaia prezintă interes în zilele noastre, chit că nu prea ai ce face acolo etc.
Revenind serios, povestirea mea continuă cu slănină, şoric încălzit pe plită:
Tras cu ochiul la Viaţa la munte …
Coceni şi alte treburi din viaţa de zi cu zi:
Sau ce am mai zărit eu frumos în plimbările prin sat şi ce-am pus în albumul cu acelaşi nume de … aici …
Anul asta am învăţat mai puţine cuvinte şi expresii dar mi-a rămas plăcut imprimată expresia bătrănei:
“Merg cu cumpăneală să nu alunec că-s bătrâne oasele şi de gumă papucii … “
Şi tataia care e campion la expresii şi cuvinte măreţe: “auzi tu Rugzană, da ci-i cu păru asta lung şi drept la tini. di ci nu îşi faci şi tu o coafură di asta rococo cum se poartă amu … “
Nestemate momente … acum că am revenit la oraş vreau înapoi … io, io vreau înapoi că tare îi frumos la munte, la ţară etc






















Astea sunt ruinele despre care ne vorbeai , nu?
Foarte frumoase,
Da,da astea-a ruinele … dragele de ele. Povestea lor ii si mai faine. Auzi sa fi trecut Dumas pe acolo pe unde am trecut si eu …. de vis …
Pingback: Tweets that mention Cneji, grotă, peşteri şi din nou slănină | R.R -- Topsy.com
Frumos pe acolo… DEci cu radacini de la muntce si tu…
Dar “io” nu vine de la cum ne pronuntam noi EUL cand nu suntem in Bucuresti ci este exclusiv in scrierile domnitorilor si se pare că este vorba de o abreviere de la ’Iωάννης ((în originalul slavon Ιω sau IωNЬ) din grecescul „Ioannes” , care înseamnă „unsul lui Dumnezeu” sau „cel ales de Dumnezeu”
Mi-e rusine insa ca eu, ca nemtean nu stiu de ruine….
((
Sa iti fie rusine Florine! Da te iert ca venisi cu explicatii la IO
bine te-am regăsit! mi-era dor de tine :”>
de revelion, pe unde te petreci? de ce n-ai rămas p-acolo dacă-i aşa fain?
A.Faith @ :”> Pai nus nici eu de ce nu am ramas … ma sunt ruine de cucerit probabil
)))
Iaiiiii, ce locuri faine ai vazut!
Fotografiile sunt TOATE extraordinare!
Ce ma bucur ca plac fotogeafiile … hihi
Pingback: Peştera de gheaţă | R.R
Pingback: Ceahlău de Crăciun | R.R