Bleaga, Panu, Câmpia Română şi alte brancovenisme

Pentru că sâmbătă seara am păcatuit şi am cutreierat cluburile bucureştene, duminică mai pe la prânz mi-am dus copiii – D.D, Fido, Bleaga, Panu (FZ38-ul deşi el  nu vrea deloc să îşi poarte alt nume dar nu are de ales, la noi în familie fiecare are un nume şi toţi sunt băieţi, exceptând Bleaga care e fiică adoptivă) şi Leopard (care a refuzat destoinic să pozeze pe motiv că el e de la oraş şi nu prestează pe coclauri dar care m-a ajutat, de pe unde apuca şi el semnal de la Orange,  să găsesc informaţii utile de pe hărţile lui Google) – la o plimbare leneşă prin Câmpia Română, de la Bucureşti la Bolintin Vale, Floreşti, Potlogi, Brâncoveanu, Costeştii de Vale, Mogoşani, Găieşti, Târgovişte şi înapoi acasă.

Prima haltă am facut-o la Floreşti, Dâmboviţa, unde doar eu şi Pana am încercat timid să fotografiem un palat brâncovenesc, fost spital, momentan nelocuit şi proprietate privată păzită straşnic de băieţii din imagine.

Palat Floresti Dambovita

Fido şi D.D se agitau pe margine, Fido mai gălăgios şi mai inconştient de marimea şi puterea duşmanilor. Un paznic om, simpatic şi amabil ne-a informat de cele de mai sus, căci din nou nu găsesc nicio informaţie despre acest monument.

Am plecat oarecum glorioşi şi bravi că şi cum am fi descoperit ceva nou, spre Curtea Brâncovenească de la Potlogi, unde Bleaga şi Panu au dus o luptă pe viaţă şi pe moarte. Bleaga a căştigat fireşte, mulţumită obiectivelor ei măreţe:

Palat Brancovenesc Potlogi Dambovita

“Constantin Brâncoveanu, care a ridicat aici un “ansamblu brâncovenesc” materializat în construcţia bisericii cu hramul “Sfântul Dumitru” în anul 1683 şi a palatului voievodal inaugurat la 27 octombrie 1698 în prezenţa patriarhului de la Constantinopol. În felul acesta satul Potlogi capătă rangul de reşedinţă domnească şi în scurt timp ajunge un nume european ce va fi consemnat de acum în diverse documente naţionale şi internaţionale”.

detaliu floral

“Dupa uciderea voievodului, la 15 august 1714, palatul de la Potlogi a fost devastat si s-a ruinat. In 1915 s-au facut lucrari de restaurare”.

Nici Panu nu s-a lăsat mai prejos şi a încercat şi el un fel de panoramă, care zic eu, arată la fel de bine:

Palat Potlogi

Deşi sincer şi fără supărare, de la depărtare la apropiere, ca să nu zic “zoom-ul”, Panu bate leger Bleaga:

Zoom FZ38

Palatul poate fi vizitat, chiar dacă se află în restaurare, o doamnă simpatică îţi deschide toate uşile şi îţi povesteşte frumos despre minunatul monument. Biletul de intrare e doar 2 lei, o sumă simbolică mai degrabă, mai ales dacă iei în calcul şi broşura cu iz de carte veche, pe care o primeşti la plecare. Citez din prefaţa acesteia, a broşurii:

“Nicolae Ceauşescu: Poporul va asigura continuitatea şi dezvoltarea artei noastre”. Din păcate puţini sunt cei cărora le mai pasă de artă.

detaliu

Mai multe fotografii … aici

Din Potlogi am plecat agale admirând Câmpia Română şi testând puterile magice ale Blegei, de la mama ei un Sony DSC R1:

Bleaga si macro

Şi dacă ne-am fi priceput la pozat păsări precum Doru, poate am fi prins clar şi zburatoarea de mai jos:

Bleaga si pasarea

Defapt scuze, eu nu mă pricep pentru că Bleaga ştie de minune să compună o imaginea atât de clară dintr-o mişcare bruscă şi rapidă.

Următoarea haltă se dorea la conacul Văcăreştilor din Găieşti însă din păcate ne-a prins amurgul căutând ba la nord ba la sud ruinele, căci Google şi harta mea turistică nu au picat de comun acord la una singură locaţie iar localnicii ne-au trimis aiurea prin pădure.

Amurg

Dar nu ne-am supărat, D.D a suspinat de fericire la vederea noroaielor:

noroaie

Bleaga la cadre măreţ pe care le-a executat impecabil doar cu lumina lunii:

Bleaga la putere

Şi pentru că Fido se plictisea amarnic, după vreo 250 de km şi 6 ore ne-am întros acasă veseli şi cu creierii oxigenaţi.

Deci ce fac cu Bleaga?

Cum mărturiseam mai jos, a sosit Bleaga:

43485977

Respectiv un Sony DSC R1 şi tot ce se vede în imaginea de mai sus. După ea a sosit şi:

From: Blegoo
To: BlegooPR
Subject: Blegoo Digital Camera (code name – “Bleaga”)

Dear Roxana:

Just a few thoughts on the upcoming project:

1) This will be entirely designed and run by you;
2) Think “purpose” – why are you doing it (the project);
3) Expectations: before launching, set targets;
4) Manage project: do not expect to run by itself;
5) “Why,” “How,” “When,” “Where;”
6) Not a “mioritic” project;
7) Good Luck!

Once again, I remind you that you will be responsible for all phases of the project, from the initial stages, including planning, all the way to the final results.
Any expectation of help from the home office, under any circumstance, should not be relied upon.

Failure is not an option.

SS – Indescifrabil

Acum stau să îmi storc creierii cum să demarez proiectul Bleaga.

Deci AJUTOR!

Proiecte şi mulţumiri

“Creezi sau donezi?” e primul meu proiect îndrăzneţ. Cred. Nu ştiu eu exact cum să îl promovez mai bine, ştiu doar că ar trebui pentru că are un scop caritabil. Şi nu vreau să pară a laudă doar mi se pare corect şi moral să procedez aşa. Dacă mă înşel te rog să mă tragi de mânecă.

Până acum, înafară de membrii RFB, multele RT de pe Twitter, Diana, Fata de la Radio şi iYli au decis de bună voie şi nesilite de nimeni, să susţină “Creezi sau donezi?”. Mulţumesc tuturor. Sincer. Cât se poate de sincer.

RamboRoxi

Am promis o relatare a incidentului de ieri. Şeful Blegoo mi-a făcut PR şi ales RamboRoxi, ca denumire a incidentului. Îmi place cum sună, mai ales că de când locuiesc în Bucureşti, şi din nou în România, am luptat de multe ori, la modul cel serios şi ca în filme, pentru bunurile sau drepturile mele de cetăţean român. Nu ţin să fac gălăgie de fiecare dată doar că episodul asta chiar merită.

Bunul meu prieten, mentorul, şeful şi bloggerul pe care îl reprezint ca PR, respectiv Blegoo, s-a gândit că mi s-ar cuveni o ustensilă de lucru serioasă şi o bleagă pentru campanii blogosferice mai altfel. Acestea fiind bunuri materiale, le-a împachetat frumos şi le-a trimis prin Poştă, de la marea depărtare unde îşi află el, Blegoo, sediul.

Depărtarea fiind departe, aceste bunuri împachetate frumos, eu ajuns în România, Bucureşti, pe data de 19 noiembrie, eu primind înştiintarea abia 24 noiembrie. Când am cerut explicaţii la Poştă mi-au răspuns delicat – dacă nu îţi convine fă reclamaţie.

În prima zi când m-am dus la Poştă să îmi ridic pachetele venite de la marea depărtate, o doamnă prost coafată şi cu multă lâmâie la bord, că altfel nu îmi explic greaţa cu care m-a tratat, mi-a explicat la modul cel mai lipsit de bun simţ, cum că îmi trebuie nişte foi doveditoare, pentru simplul motiv că nu am domiciliul permanent de Bucureşti. Am făcut cale întoarsă evident, nu înainte de a întreba vameşul, căci pentru a-mi ridica bunurile trebuia să trec prin vamă, cam cât am de plătit. Domnul vameş, cu nişte gesturi tragice şi epileptice, mi-a calculat TVA pe bunuri, respectiv 2 pachete mari, mai exact 19 la sută din asigurarea fiecărui pachet. Suma – undeva la 1500 RON.

A doua zi, m-am întors la prietenii mei de la Poştă – doamna prost coafată şi lămâită şi domnul vameş cu gesturi tragice şi epileptice –  cu legea tipărită pe hartie reciclată. Le-am explicat frumos, cum că în lege scrie clar, trebuie să plătesc TVA pe valoarea bunurilor şi nu pe asigurare. Asigurarea era mai mare decăt valoarea bunurilor. Evident prietenilor mei le convenea mai mult să îmi mă capsese cu TVA din suma mai mare. Le-am arătat şi facturile pentru fiecare pachet, le-am explicat frumos şi:

– Auzi donşoară, nu îmi spui tu mie cum să îmi fac meseria şi cum e cu legea. E aşa cum îţi zic eu.

– Domnule vameş, dar nu e corect, scrie în paragraful asta clar, dacă aduc chitanţă şi factura pentru bunuri trebui să o luaţi în considerare pe aceasta şi nu ce scrie pe biletul de intrare în vamă.

– Nu iau în considerare nimic, scrie pe biletul asta o sumă? Pe aia o consider. Nu mă interesează facturile tale.

– Bine atunci dacă nu ne putem înţelege sunt nevoită să îmi sun avocatul

– Sună-l da îl suni degeaba.

Şi a început războiul RamboRoxi. Domnul vameş şi-a sunat şeful de vamă, eu fratele care devenise avocatul meu. Mi-am mai sunat şi vărul şi amicii şi unchiul care se întâmplă să fie şef de vamă.După vreo jumătate de oră de certuri, telefoane şi epilepsii tragice închid cu:

– Domnule vameş dacă nu ne putem înţelege nu îmi rămâne decât să merg să vă fac reclamaţie la Autoritatea Naţională a Vămilor.

Atins în punctul asta, domnul meu vameş s-a liniştit subit şi mi-a cedat pachetele, cu TVA pe factură nu asigurare.

Toată lupta asta a durat mai mult de o oră, a avut mai multe puncte culminante dar nu te mai plictisesc cu detalii,  însă îţi mărturisesc sincer dragă cititorule, când am ieşit din Poşta nr 67, am avut o aşa satisfacţie, de parcă m-aş fi luptat şi aş fi învins un leu în junglă.

Şi uite pentru ce am făcut eu pe RamboRoxi:

blegoopr ustensile

În stânga pozează glorios Bleaga, în dreapta Mactoapa. Pentru ele merită sincer să faci pe RamboRoxi.

Sfârşit.

Botez prin munţii Buzăului

Cu emoţiile de rigoare ( Dă Doamne să mă întorc cu maşina intreagă etc) am plecat ieri, pe la 7.30 am, spre munţii Buzăului, pe un traseu necunoscut, în coloană cu câteva acarete serioase conduse de băieţi care chiar se pricep la – pe coclauri cu 4×4 – offrodeală.

bz15

Începutul a fost mai mult decât promiţător. Andy ne-a anunţat prin staţie: “Vedeţi dealul ăla? Pe acolo urcăm”.

Salutăm dealul Năienilor, sau cel puţin aşa bănuiesc că îl cheamă căci nu găsesc mai deloc informaţii utile pe Google: “dealurie Năienilor apar sub forma unei culmi inguste, format din aceleasi calcare si gresii sarmatiene care mentin si aici altitudini de circa 600m”.

bz2

Copiloata lui Gabi a surprins oaspeţii nepoftiţi:

D.D a urcat cuminte dealul, doar când a ajuns în vârf s-a gândit el că ar fi interesant să se dea puţin în spectacol şi s-a oprit la ceva centrimetri de o mini prăpastie. Sensei ne-a surprins în acţiune statică:

DSC00073-2

L-am iertat pentru abatere, nu de alta dar priveliştea de sus (satele Vîrf şi Năieni şi probabil puţin din Mizil) a meritat pe deplin:

bz9

În Năieni am admirat şi statuia Sfântului Gheorghe, surprinsă în imagini de copilotul meu George: “Inalt de 8 metri, acest monument de metal este cea mai mare efigie din tara si, probabil, din lume, a arhanghelului luptator”.

bz1

După deal a venit pădurea, unde au început adevăratele senzaţii. Prin copaci, pe langă copaci, pe după copaci. Adrenalină la maxim. Nici despre pădure nu găsesc mare lucru la capitolul informaţii dar bănuiesc din nou că face parte din celebrul deal Istriţa.

bz57

Şi în această mirifică pădure am primit botezul. Ce dintâi botez pentru că nu am reuşit să ne răsturnăm încă slavă D.D -ului:

bz55

Da, ni s-a ridicat fustiţa, cum i se zice mai popular la această poziţie deloc comodă în general şi mai ales când stai la poze.

bz56

Şi să nu crezi că ne-am oprit aici dragă cititorule. Nu. Am continuat traseul prin pădure, la voia sorţii fără să ştim exact pe unde bântuim, unde ajugem şi când. A venit şi noaptea  care ne-a prins prin noroaie. Pe alţii cum ar fi un mistreţ l-a prins între copăcei. Nu am avut tupeu să mă aproprii să îi fac o poză. Andy, conducătorul nostru şi cel din vina căruia am ajuns pe acest magnific traseu, a avut mai mult tupeu însă:

mistret intre copaci

În pauze am încercat capota D.D -ului pe post de trepied. Nu merge:

bz68

Aproape că uitasem senzaţia divină cu care te încarci de la o plimbare nocturnă prin pădure. Aer curat, linişte, piedici la tot pasul. Mai multe imagini doveditoare … aici

După vreo 10 ore am reuşit să găsim un drum normal, nu înainte de a ne vedea copilaria (vorba Părăguşului) într-o vale cu cratere, şi să ieşim de pe traseu în mare alai – troliaţi de o piatră. Cam aşa se prezintă trolierea cu şi de o piatră.

Azi stau şi vegetez pe canapea cu gândul la nebuniile pe care le-am făcut ieri. Încă nu îmi vine să cred. Am scăpat teferi şi ca să citez din Goganu: “aseara ai participat la propriul botez”.

Dacă mai aveam îndoieli că m-am îndrăgostit din nou de cine, ce nu trebuie traseul de ieri mi le-a spulberat pe toate.  Da, recunosc cu mâna pe capotă, sunt îndrăgostită de offrodeală, iubesc D.D -ul şi tot ce ţine de “pe coclauri cu 4×4”.

Prin ceaţă înainte de platouri

Joi noaptea, în loc să îmi fac somnul de frumuseţe înaintea de participarea în juriu la emisiunea Euforia FB:

platourile euforia fb

Am acceptat invitaţia lui Eros şi a lui Alex de a fotografia ceaţa. Din parc. Parcul IOR:

c58

Linişte. Ceaţă. Mister. La un moment dat chiar am avut senzaţia că mă aflu într-o poveste.

c67

A fost o experienţă atât de plăcută încât a meritat cearcănele şi lipsa de energie de a doua zi.

c677

Bucureştiul arată mirific pe ceaţă şi după 12 noaptea. Parcă încep să îl privesc cu alţi ochi. De bine. Mai multe fotografii … aici

Oameni frumoşi, ploaie şi castele Cantacuzineşti

Ieri dimineaţă pe la 9 am plecat cu alai înspre ţinuturile Prahovei, motivaţi de vremea ideală pentru fotografiat ruine. De data asta din trupă singurul care nu era fotograf a fost Fido. A încercat el cumva să se revanşeze cu ceva viraje scurte şi condus la întoarcere spre Bucureşti. Doar că s-a plictisit repede.

Împreună cu iYli, Claudiu, Redecs, Eros, Zdeto, Diana, Alex, şi Adina am bifat pe rând, ruinele palatului postelnicului Cantacuzino, secolul 17: 1635-1641, din Filipeştii de Târg. Dar ca de obicei nu găsesc nicio informaţie oficială sau mai multe date despre palat.

Ruinele palatului Cantacuzino Filipestii de Targ

Mai multe fotografii … aici

În Filipeştii de Târg am descoperit şi conacul Filipescuedificiu declarat monument de arhitectură, construit în secolul al XVII-lea de Pană Filipescu, soţul Mariei Cantacuzino, fiica cea mare a postelnicului Constantin Cantacuzino.

Conacul Filipescu

Din Filipeştii de Târg, după o scurtă plimbare hai huie, prin noroaie micuţe, surpinsă tot de iYliaici … am demarat spre Floreşti şi obiectivul principal al zilei – Micul Trianon:

Micul Trianon

Adevărul: in anul 1907, Grigore Gh. Cantacuzino, unul dintre cei mai mari mosieri ai Romaniei, poreclit Nababul, incepe constructia unui palat cum nu s-a mai vazut pe la noi. La dorinta principesei Alice, fiica lui, palatul va avea 365 de dormitoare, cate unul pentru fiecare zi a anului, sapte sali de bal, multe saloane si un parc dendrologic de 150 de hectare, cu arbusti de esenta rara, apeducte, terenuri de vanatoare, golf si echitatie. Dupa moartea Nababului, mostenitorii acestuia nu au mai avut bani sa finalizeze grandioasa lucrare. Palatul a fost parasit inainte sa se fi locuit in el.

doi

Mai multe fotografii … aici

Deşi ploaia a încercat să ne alunge de lângă ruine şi castele am reuşit un cadru cu Castelul Prinţului George Bibescu sau Castelul de la Posada, construita de prinţul George Valentin Bibiescu, între anii 1842-1848.

castelul George Bibescu

Din motive necunoscute nici acesta nu poate fi vizitat. Lângă se află Muzeul Cinegetic Posada pe care îl recomand sincer. Merită mai mult decât 6 lei biletul de intrare.

Ploaia ca ploaia însă întunericul chiar a pus capăt aventurii noastre de o zi. Am cinat împreună cu oamenii mei frumoşi şi ne-am întors spre Bucureşti.

11 ore şi aproape 300 kilometri. O simplă zi de duminică.