Dacă sâmbăta care a trecut a trebuit să rămân în oraş pentru vizita la doctor a lui Dark Dude, duminică a trebuit musai să recuperez.
Am plecat de dimineaţă spre centura Bucureştiului să admir cele 36 de forturi şi baterii, construite după 1894. Am bifat însă doar bateria “9-10″ Glina:
Asta pentru că pe centura pe care sunt construite, de la ieşirea spre autostrada Soarelui până la Afumati, bateriile şi forturile fie nu mai există fie nu pot fi vizitate pentru că aparţin unor companii, firme sau au devenit unităţi militare.
Ştiu, nu pare deloc un subiect interesant însă mie chiar îmi place să admir pietre care acum au o poveste, un farmec aparte şi în urmă cu câteva sute de ani aveau un scop şi utilitate.
Le-aş fi acordat mai mult timp însă a trebuit să semnez condica la RFB 5 şi întâlnirea Club 4×4 pentru Ziua Pasiunilor.
După o zi liniştită de duminică am avut parte de o noapte furtunoasă de duminică pentru că am plecat la primul meu serios “noaptea pe coclauri cu 4×4″ sau “offroad de noapte”. O grozavo – senzaţionalo experienţă. Şi asta nu neapărat pentru că am coborât pe unde nu a mai coborât nimeni cu un 4×4, am rămas cu roţi în aer încercând să trec şanturi sau am avut senzaţia că mă răstorn de câteva ori.
Încă mai sunt fascinată de spiritul de echipă, voia bună şi pasiunea în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că am fotografiat prea multe ruine am rămas fără baterie nu am nici un vizual însă Daniel are câteva imagini. Revin şi eu când reuşesc să mai pescuiesc imagini doveditoare.
















Foarte bine, am sa vin si eu cu altele cit de cit exemplificatoare in curind.
Cu altele de care Naicule?
apropo de scop si utilitate, ruinele cetatii histria de pe malul lacului sinoe se incadreaza perfect in peisaj. in anii 600 i.C. strazile nu cred ca aveau fantezii cu semafoare si claxoane
cloud no 7 – hmm pan acolo nu am ajuns deci nu te pot contrazice