Noaptea pe coclauri şi alte ruine

Două zile şi două nopţi pot părea o săptămână de concediu dacă le petreci cum se cuvine. Sfârşitul de săptămână ce tocmai a trecut l-am petrecut experimentând pentru prima oară OFFROAD-ul de noapte,  noul meu copchil Panasonic DMC-FZ38 (primul din România se pare), admirând preafrumoasele coclauri ale judeţului Buzău dar şi ruine.

Vineri seara am pornit la drum, spre Râmnicu Sărat, mai pe şosea, mai prin pădure, urmând îndeaproape acaretul echipat al lui Doru. Al meu Dark Dude nu are proiectoare şi până capăt experinţă e mai sănatos “4×4 în echipă”. “Offroad de noapte” am experimentat şi sâmbătă, însă noapte fiind nu am dovezi în imagini.

Pe timp de zi, sâmbătă, am admirat din nou, din alt unghi,  vulcanii noroioşi:

Căpriori în … habitatul lor:

De-a dreptul fascinant să le observi mişcările şi comportamentul. Abia acum înteleg pasiunea lui Doru pentru păsări:

Augustin Radu, al mei copilot (nu fratele, alt Augustin) ne-a surprins în imagini pe dealuri:

Şi pe văi:

Mai pe seară ne-am aşezat la un celebru foc viu de Buzău:

La o sedinţa de “pictat cu lumina“. Mă rog, personal mai am de învăţat multe despre cum să folosesc noul meu aparat foto:

Duminică am ţinut morţis să bifez ruine, şi singurele pe care le-am găsit în zona Râmnicu Sărat au fost cele ale capelei din Vintilă Vodă:

Capelă despre care nu am găsit prea multe informaţii, decât că ar data din secolul 18, şi despre care localnicii spun că: “o găsât nişte oase de boieri, o vrut să o ducă la Bucureşti da aşa o râmas pân la urmă”.

Mai multe fotografii … aici … Din păcate ploaia ne-a alungat şi nu am reuşit să admir prea mult ruinele.

Am pornit apoi pe alte preafrumoase coclauri şi forestiere:

De la Vintilă Vodă spre Gura Teghii:

Vălenii de Munte, Ploieşti şi târziu în noapte am ajuns în Bucureşti.

TABU despre RFB

12 21 41 51Ioana Ulmeanu m-a abordat cu ceva timp în urmă, şi am povestit despre RFB, blogul personal şi altele. Nu ştiam că din discuţia noastră virtuală o să se nască un articol serios despre moda pe bloguri şi RFB, în numărul de septembrie al revistei TABU:

Îmi creşte inima când văd cum e apreciat copilul RFB şi luat în serios, mai ales de o publicaţie  precum TABU. Mă bucur că munca voluntară nu a fost în zadar şi incidentele (cum ar fi cel cu Razvan Ciobanu în care RFB l-a sprijinit pe Alex Talkovski şi nu s-a supărat, deopotrivă Alex a fost cel care a şters celebrul articol) nu au oprit evoluţia.

Orice ai face nu poţi mulţumi pe toată lumea (sau pe Gabriela Maria Vlad) însă important este să faci ceva. RFB e la început, în primul an, toate proiectele de până acum, au necesitat muncă voluntară din partea membrilor şi nu ne poate nimeni reproşa lipsa de interes.

Sper la tot mai multe articole despre RFB, cu merite pe deplin, dacă tot începem septembrie cu TABU.

Să începem toamna în forţă şi la cât mai multe proiecte RFB. Mulţumesc sincer tuturor celor care au crezut şi cred, susţin şi muncesc voluntar la şi pentru RFB.

Ce înseamnă să ai maşină adevărată

Mergeam eu agale spre casă în seara asta, decid să o iau pe Ştefan cel Mare să scutesc copchilu de gropi asfalt şi poc la semafor, galbenă lumina fiind, pun frână regulamentar, când intră cu viteză o maşină în spatele copchilului, Dark Dude. Impactul fu destul de violent, mă cam doare capul şi deja îmi vedeam maşina varză când cobor şi văd:

Nimic, dar nimic. Incredibil. Doar cârligul puţin zgâriat şi indicatorul de benzină nefuncţional. Pe când maşina lui nenea care m-a lovit arăta cam aşa:

Atât de grav încât nici nu a mai pornit săraca. M-am oferit, că m-a luat cu milă, să Continue reading Ce înseamnă să ai maşină adevărată

AGNITA FREE SPIRITS RIDE 2009

R.R şi primul concurs 4×4. Tocmai ce m-am întors de la Agnita, unde pentru 3 zile am avut parte de una dintre cele mai frumoase şi de nedescris experienţe din viaţa mea, aşa că musai trebuie să o trec în jurnal. Mii de mulţumiri domnului copilot Semaca, pentru învăţături, sfaturi şi copilotaj de excepţie. Cum scriam şi mai sus, prea frumos să încerc o descriere, prin urmare, păstrez pentru mine senzaţiile tari şi redau doar un scurt şi la obiect foto rezumat.

Joi 20 august 2009, la 02.00 AM ajuns la Sărături Băi pentru AGNITA FREE SPIRITS RIDE 2009, primul meu concurs de offroad sau 4×4. Sper că nu şi ultimul.  La 03.00 AM, cu ajutorul domnului Daniel, concurent şi el, instalam cortul  şi bifam şi “stat la cort pentru prima oară în viaţă”. Cam târziu dar asta e. Mulţumiri domnului Doru pentru împrumut cort şi staţie:

Vineri, 21 august 2009, am plecat de dimineaţă la o plimbare de încălzire, pe coclauri, în coloană. Am trecut şi de o pantă mai dificilă, dacă obţin imagini revin:

După plimbare a urmat TRIAL-lul, probă de calificare cu public. Acţiune şi adrenalină în adevăratul sens al cuvântului pentru că proba e contra timp şi pe echipe de câte 2:

Dar şi peripeţii, pentru că era să calc un fotograf poziţionat extrem (aştept cu nerăbdare imaginea doveditoare) şi înainte de linia de sosire am dărâmat un mini zid de beton:

Dark Dude nu a păţit nimic şi a rămas intact pe toată perioada concursului. Cu excepţia câtorva zgârieturi de la crengile din pădure şi ţeava de eşapament un pic îndoită. Seara am “beut de necaz” pentru că din cauza mea echipa s-a calificat printre ultimele, însă am ţopăito – dansat de bucurie pentru că luam parte la adunare aşa grozavă.

Sâmbătă 22 august 2009 am pornit tot de dimineaţă, escortaţi cum se cuvine de poliţie, spre linia de start:

Traseul pentru concurs l-am parcurs în două etape. Prima parte, traseu liber cu roadbook(un fel de instrucţiuni de folosire coclauri):

Unde copilotul are rolul principal, pentru că fără instrucţiunile lui rişti să te pierzi şi să nu termini la timp. Şi partea a doua – SPECIALA, un traseu special, evident. Traseu care mi-a creat ceva emoţii şi care după ce l-am parcurs mi s-a părut simplu. Din păcate imaginile nu oferă realitatea, însă tot la limita panglicilor, am urcat şi coborăt printre copaci:

Şi coborât şi urcat printr-o mică baltă cu noroi:

La urcat m-am înpotmolit însă şi am admirat din inclinaţie, copilotul în acţiune şi cum funcţionează troliul:

Şi glorios am scos din namol şi colegii de echipă:

Seara, după concurs, am ţopăito dansat, hilizit şi petrecut cu minunata gaşcă.

Duminică, 23 august 2009, tot de dimineaţă, a urmat festivitatea de premiere, unde am aflat ca echipa noastră a terminat pe locul 5 şi cu extaz ascuns am primit premiu special pentru “cel mai bun debut”. Acuma nu ştiu dacă premiul mi s-a acordat pentru că am fost singura femeie pilot, sau pentru că am avut un copilot de excepţie. Cert e că pasiunea asta va rămâne cu mine mult şi bine. Abia aştept următoarea întâlnire şi noi coclauri de cucerit.

Frumos, prea frumos …

P.S – încă nu m-am trezit la realitate şi era să uit, în Dealu Frumos (unde apropo, se afla centrul tarii), aproape de tabara noastră, am admirat o biserică fortificată atestată documentar în 1321.

Revenit cu un filmuleţ obţinut prin amabilitatea domnului Daniel (mersi fain):

R.R în turul României – Estul

Ce dudă îs, am şi uitat că sunt în Moldova, în est şi nu în centru, în Ardeal. O nouă filă se cere.

Ziua 9 – 17 august 2009

11.15 – caut pe internet informaţii despre ruine din şi în judeţul Bacău, coclaurile le ştiu deja, deşi Dark Dude nu le ştie încă … Ciudat să vizitezi oraşul în care ai locuit …

22.14 – plictisitoare zi, a trebuit sa rămân pe loc cu trebi, fost la cafea cu fetele, bărfit bărbaţi şi de astea, spălat roţile lui Dark Dude, fost la cumpărături de haine şi îndrăgostit de un Panasonic Lumix. Poate mâine reiau turul, deocamdată mi-e lene.

Ziua 10 – 18 august 2009

11.42 – gata cu leneveala, deşi m-am trezit iar în miez de zi, să pornim la drum şi să ducem la bun capăt ultima bucată din turul RO.

14.21 – popas în Parcul dendrologic Hemeiuşi, la umbra unui Duglas Verde din Vest S.U.A:

Admir Castelul Roşu sau Ansamblul conacului Cantacuzino – Paşcanu – Waldenburg:

O adevărată oază de linişte şi un loc aparte, pe care culmea Continue reading R.R în turul României – Estul

R.R în turul României – Centrul ep.2

Ziua 7- 15 august 2009

In ziua a şasea am reuşit să ne rătăcim din nou şi în loc să ajungem la Timişoara pentru prezentarea de modă a Dianei Bobar a trebuit să deviem traseul şi să înnoptăm în Cluj. Din greşeală am ajuns să ne cazăm la o vilă şi dimineaţa ne-am trezit cu o astfel de vedere:

Superb, nu?

12.40 – plecăm în cercetarea Clujului şi a castelelor părăsite din zonă.

Ziua 8 – 16 august 2009

10.43 – am început să mă trezesc şi eu la prânz, dacă tot sunt în concediu. Mi-a fost lene să scriu ieri, prin urmare trec în jurnal azi, ce am văzut ieri.

Castelul Bánffy de la Bonţida, fostă reşedinţă de vară, cum era la modă prin secolul 18, a baronului Banffy:

S-a început o restaurare a lui, de către fundaţia Transilvania parcă, însă nu cum se cuvine. Păcat. Dacă eram în altă ţara …

Mi-a făcut plăcere să mă pierd printre ruine şi am descoperit (la sugestia copilotului, vara mea, arhitect de meserie) o nouă pasiune:

De la Bonţida am deviat prin Luna de Sus şi la Dăbâca am făcut plajă pe zidurile restaurate ale cetăţii lui Gelou:

Alţii cultivă porumb pe astfel de meleaguri cu o aşa însemnătate istorică, deci nu, nu mi-a fost jenă să mă întind la soare pe ziduri din secolul 9:

Ne-am întors apoi prin municipiul Gherla şi am oprit în comuna Mica, satul Mănăstirea, unde am căutat în zadar urme ale unui castru roman, însă am admirat o biserică gotică din secolul 16 şi una ortodoxă, din piatră din secolul 13:

Tot la Mănăstirea se află şi ruinele castelului Kornis:

Clădirea principală a castelului a fost construită de către Kristóf Keresztúri intre anii 1573-1593, în stilul renascentist:

Din păcate castelul se află în deplină paragină, unii îşi depozitează deşeurile, alţii joacă fotbal în curte, porţile originale sunt abandonate incoştient de valoarea şi însemnătatea lor istorică:

Iar inorogii, simbolul familiei, fac concurenţa căpiţelor de fân:

Doar suntem în România, de ce naiba ne-ar păsa …

Ce au în comun ruinele pe care le-am văzut în zonă – piatră verde – interesant de aflat de unde provine şi dacă original era verde:

Şi aşa am dezvoltat o nouă pasiune – ruinele, care se îmbină de minune cu cealaltă – coclaurile.

11.16 – plecăm în cercetarea oraşului Cluj şi apoi, după ce mă despart de copilot, înspre Moldova. Sper.

Ziua 9 – 17 august 2009

10.00 – târziu în noapte am ajuns în Moldova şi la mine acasă în Bacău. Iar mi-o fost lene să scriu aşa că reiau azi.

Admirat ieri preafrumosul oraş Cluj, greu de ales o imagine reprezentativă sau un “cel mai frumos”. Totul e prea frumos. Însă, pe lângă catedrala gotică din centru:

Ce ar mai surprinde esenţa oraşului, în umila mea părere, sunt aleile precum aceasta:

Oraşul merită mai mult decât două zile cât i-am acordat eu, însă timpul e mereu marea mea problemă.

De la Cluj trebuia să ajung la Bacău şi am ales un alt traseu decât cel clasic prin Braşov.

Cluj, Turda, Ungheni, Bălăuşeri, Sângeorgiu de Pădure, Cristuru Secuiesc. Şi între Sângeorgiu de Pădure şi Cristuru Secuiesc – din nou aventură. Deşi drumul e trecut pe hartă şi atlas ca drum judeţean 136, adică drum asfaltat şi în siguranţă, pe porţiunea Sângeorgiu de Pădure – Goagiu, e mai întâi drum comunal, până după coada lacului Bezid:

Peisajele din jur merită gropile drumului comunal. Iar între satul Bezid şi Goagiu, judeţeanul 136 devine potecă şi forestier în toată regula:

Asta nu ar fi problema, doar că în zonă nu se prea vorbeşte româneşte, sau am avut eu ghinion să întreb pe cine nu trebuie, şi prin pădure, judeţeanul se intersectează cu câteva forestiere şi rişti să te pierzi serios. Personal am avut noroc cu busola de pe bordul maşinii. Dar nu e de glumit cu astfel de drumuri, mai ales la 7 seara.

E a treia oară cand harta şi atlasul îmi indică judeţean, dar drumul e defapt forestier sau comunal. Şi culmea, de la Goagiu la Cristuru Secuiesc, acelaşi drum, 136, arată excelent şi cum trebuie:

Nu mai înţeleg nimic, dar fie.

De la Cristuru Secuiesc am continuat spre Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Comaneşti, Bacău. Între Odorheiu Secuiesc şi Luna de Sus am descoperit unul dintre cele mai frumoase trasee prin munţi, din ţară. E prea frumos şi inutil de descris un astfel de traseu, la 1000 şi ceva metri altitudine:

11.01 – acu dacă tot am ajuns în Bacău, , să ne rezolvăm problemele şi să descoperim ce nu am descoperit încă în oraşul natal. Eventual ruine.

R.R în turul României – Nordul

În a doua jumătate a celei de a cincea zi din turul României am ajuns şi în Maramureş. Am rămas mai puţin impresionată. Maramureşul nu e ce am crezut ca va fi. Prea modern. Slavă bisericilor din patrimoniul Unesco. De la Săcel am continuat înspre Bogdan Vodă unde am admirat:

Tot în comuna Bogdan Vodă, în Ieud, am vizitat o a doua biserică din lemn, cea mai veche din România, ridicată în 1364 din lemn de brad:

00.31 – în Sighetu Marmaţiei, merg la somn cu geamul deschis şi accent de Continue reading R.R în turul României – Nordul

R.R în turul României – Centrul

Am admirat sudul patriei, în episodul de mai jos şi încep o nouă filă de jurnal cu centrul, centrul ţării. Cel mai frumos frumos pe care îl are sudul – Dunărea şi mai ales Delta Dunării, pe care am admirat-o de la distanţă doar. Dar să ne întoarcem la inima patriei.

Ziua 4 – 12 august 2009

10.00 – am făcut ochi, şi eu şi Fido, într-un hotel din Sibiu. În aşteptarea copilotului pentru traseul zilelor următoare am savurat “scrambled eggs” (nu ştiu cum le zice în română) unul din motivele pentru care ador să stau la hotel. Cum ar veni, orice hotel care se respectă, serveşte clienţilor, la mic dejun – “scrambled eggs”.

11.11 – avem copilot, plecăm în cercetarea oraşului Sibiu şi apoi spre Maramureş. Sper

00.06 – mulţumesc şi slavă că sunt întreagă, am ajuns doar la Sighişoara şi înoptăm într-o casă veche de 400 de ani. Dar să începem cu începutul:

Am pornit cu voie să cercetăm Sibiul, am oprit la o cafea în Piaţa Mică din centrul Sibiului, pentru a stabili punctele de interes, însă a venit ploaia şi ne-a dat toate planurile peste cap. Am hotărât să continuăm traseul spre Maramureş, cu speranţa că ne vom reîntoarce în Sibiu. Am avut timp însă să admir Podul Mincinoşilor:

Şi ochii Sibiului

Am pornit apoi agale înspre Bistriţa. Numai că am nu am ajuns acolo. Continue reading R.R în turul României – Centrul

R.R în turul României – Sudul

Îmi ziceam şi mie şi prietenilor,  în glumă, acum câteva luni, că vara asta o sa vreau să văd toată România. Din seria – ai grijă ce îţi doreşti – concediul pe 2009 o să încerc să îl consum cu acest tur al României:

Punctele roşii sunt de plecare şi sosire. Amuzant de văzut unde prind internet cu modemul Orange şi unde nu. Să facem o matană şi să purcedem la drum.

Ziua 1 – 9 august 2009

04.00 – trezirea. Asta aşa, pentru că tata are un fetiş cu trezirea la ore de astea. Plecarea după trezire, evident.

Bucureşti – A2 – Cernavodă. Fido a avut chef să ajute ca pilot:

Pe podul Anghel Saligny am admirat şi Continue reading R.R în turul României – Sudul

9 frumuseţi

Cum azi servesc a doua zi de concediu mi-am propus să duc la capăt o chestiune pe care o amân de ceva timp – ordine şi disciplină în fotografii. Nu de alta dar îmi ocupă pe laptop 84GB. Şi aşa am ajuns la vizuale din 2003 – 2006, perioadă în care nu aveam blog. Îmi pare rău, aş fi vrut să recitesc ce prostii aş fi putut debita pe atunci. Şi la fel de rău îmi pare că am uitat prin ce locuri frumoase am fost. Frumos puţin spus, dumnezeiesc mai degrabă. Cum vara asta am o MARE obsesie cu România, ţin să notez aici pe blogu-mi, pentru mine (ca să îmi pot reciti prostiile la bătrâneţe) şi pentru cine mai pofteşte, cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat. Un fel de top 9 ţări vizitate de R.R. Exceptând Romania care încă mi se pare cea mai frumoasă din univers. Excepţie mai fac şi Anglia, Irlanda, Franţa, Caraibe şi America de Nord, pentru că fie am pierdut fotografiile, fie pe vremea aceea nu foloseam digital sau mă interesa mai mult distracţia, petrecerile şi mai puţin frumuseţile. Trist. Revenind serios, topul arată cam aşa:

1. Elveţia în 2006

Şi staţiunea Saint Moritz

2. Italia în 2006

Şi Veneţia

3. Turcia în 2007

Şi Bodrum

4. Gibraltar în 2008

5. Budapesta în 2007

6. Salzburg în 2007

7. Dubai în 2004

8. Wurzburg în 2009

9. Lanzarote în 2003

Ce ţi-e şi cu amintirile astea …

Pecineagu, platoul Bucegi şi altele

Cum nu iubesc deloc Bucureştiul vara, abia aştept să evadez la sfârşit de săptămână. Anul trecut aveam o obsesie cu marea, anul asta cu muntele. Sâmbătă am plecat iniţial cu destinaţia Rucăr, pentru Rokolectiv Soundcamp @ Star Dome. Până să ajung acolo, am ratat ieşirea spre Târgovişte şi m-am trezit în drum spre Ploieşti. Am deviat imediat însă (mulţumită preaiubitului AutoAtlas 200) de la Butimanu, pe comunala 157 spre Ghimpaţi, Răcari şi apoi în sus pe E71 spre Târgovişte. Traseul s-a dovedit chiar mai interesant decât mă aşteptam. Îl prefer drumurilor naţionale aglomerate etc.

De la Târgovişte am luat-o pe E72A şi înainte de Câmpulung, la Stoieneşti, am deviat spre Dragoslovele pe o scurtătură prin pădure. Cum ocazia asta am admirat cum se fabrică cărbuni, în stil lucru manual:

Mai repede decât mă aşteptam, am ajuns la Rucăr şi la destinaţia “scuză de ieşit din Bucureşti”. Abia acolo am aflat că Star Dome, e o construcţie unică în lume şi e doar gazda taberei Rokolectiv Soundcamp. O clădire interesantă şi cam atât.

Am luat-o apoi pe coclauri, din Podu Dâmboviţei spre Sătic, şi am ajuns să iau prânzul admirând un astfel de peisaj:

Lacul şi barajul Pecineagu mai exact. 1080 altitudine, izolat şi sălbatic. Cu excepţia camioanelor care transportă lemnul din pădurile defrişate din zonă.

Traseul până la Pecineagu e ideal pentru 4×4 şi zona e bogată în forestiere. Pentru a doua sâmbătă consecutiv, am dormit în Bran şi mi-am băut cafeaua la graniţa Bran – Moeciu de Jos.

A doua zi duminică, copilotul meu a avut geniala idee să urcăm la Babele. Şi aici a început distracţia. Cu greu am găsit misterioasa cale spre platoul Bucegi. De la Sinaia, am luat-o spre Târgovişte şi am făcut dreapta spre cabana Cuibul Dorului, înainte de hotelul Cota 1000.

Drumul spre platoul Bucegi e atât de frumos, sălbatic şi din altă lume, încât mi-e greu să îl descriu şi las imaginile să vorbească de la sine.

O adevărată plăcere să conduci un 4×4 pe astfel de meleaguri mioritice.

Transfăgărăşanul e o nimica toată pe lângă traseul ( 713) spre platoul Bucegi sau Peştera.

Ai impresia că urci la ceruri …

Puţini ajung cu maşina până sus, nu există grătare, manele şi chiar ai parte de linişte şi sălbăticie pură.

Platoul Bucegi

Sau platoul Babele, cum i se mai zice.

Din nou, peisaje din altă lume …

Şi nu, nu am urcat cu maşina şi nici nu m-am aşezat la plajă pe aceste minunăţii ale naturii: Babele sau Sfinxul.

Un traseu obositor dar provocator pentru senzaţii 4×4 şi pe care îl recomand sincer.

La întoarcere spre Bucureşti am ales – Sinaia, Comarnic, Secaria:

Valea Doftanei, Barajul Paltinu, Câmpina, centura Ploieşti, Ploieşti Vest, pe 1A, înspre Buftea, Chitila şi într-un final, Bucureşti.