Manipularea maselor?

Cred că ştiţi deja de Improv Everywhere : “Improv Everywhere causes scenes of chaos and joy in public places. Created in August of 2001 by Charlie Todd, Improv Everywhere has executed over 80 missions involving thousands of undercover agents. The group is based in New York City.”  Aşa se prezintă ultima lor misiune:

Acum vine şi clasica întrebare: Oare la noi în RO ar prinde aşa ceva? Ce reacţii ar provoca?

Saatchi & Saatchi a creat un viral pentru T-Mobile pe aceeaşi temă, deci DA, sursă de inspiraţie şi misiune serioasă:

Impresionant, nu?

un plic ALB

Când am intrat în bloc m-am împiedicat de preşul de la intrare. Primul semn că ceva avea să fie în neregulă. Am mers înainte şi am apăsat pe butonul ce cheamă liftul. Butonul nu funcţiona. Al doilea semn. De ce nu ştiu nici în ziua de azi. Înainte să aleg calea scărilor am ales să deschid uşa de la cutia poştală. Nu avea şi nu are lacăt. Al treilea semn. De ce? Pentru că nu văd rostul lacătului. În cutia poştală era un plic. Mare. Alb. Gol. Nimic scris pe el. Alb pur. Panică. Nu am mai primit vreodată şi nu am auzit pe nimeni să fi primit vreodată un plic alb, gol. Şi mai multă panică. Să fie amendă? Să fie scrisoare de dragoste? Să fie bombă? Să fie antrax? Să fie otravă pentru câinele meu? Să fie o propunere indecentă de la vreun vecin? Să fie o propunere indecentă de la vreo vecină?

Am stat ceva timp şi am analizat. Să deschid să nu deschid. Să ignor să nu ignor. Şi sunt repezită de fire. Ceva nu era în regulă.

Şi am deschis.

Era o coală de hârtie în plicul mare, alb, gol.

Pe coala de hârtie titlul începea cu: vrei să faci un împrumut la bancă ….”

Dublă risipă de hârtie şi energie. Tot la gunoi a ajuns plicul alb, mare şi gol.

M-a supărat Oana Turcu

Nu ştiam eu de ce am fost deprimată toată ziua. Vorbeam de dimineaţă cu Diana Bobar, ne-am documentat intens ieri şi azi şi hotărâsem să punem la cale o campanie anti blană. Şi pe urmă a venit un amic drag şi mi-a zis: tu crezi că interesează pe cineva în RO aşa ceva?

M-am revoltat, am întrebat în stânga şi în dreapta: vi se pare normal ca duduia Oana Turcu să se laude (sursa … aici … ) cu colecţia ei de blănuri?

Şi toată lumea mi-a răspuns pasiv (inclusiv Mircea Badea): nu mă interesează!

Şi m-am deprimat. Şi eu şi Diana, mai ales după ce am văzut cum sunt chinuite bietele animale etc

Dar da, ştiu, nu ne interesează. E mult mai interesant faptul că a dispărut Magda Ciumac, Diaconescu a fost pe aproape să fie aruncat la gunoi etc

Frumuseţea nu contează

El –  Eşti o femeie frumoasă!

Ea – Da, mi se tot spune dar crede-mă, nu contează, e trecătoare. Uite asta e adevărata frumuseţe:

Ea – Ce crezi tu că e frumos, e frumos dar nu contează
El – Păi femeia din poză e urâtă, are un prosop pe cap pentru numele lui Dumnezeu!
Ea – Păi încearcă să vezi dincolo de prosop şi de faţa ei urâtă. Nu te mai uita la fotografie. Ţi-a lăsat vreo amprentă?
El – Nu!
Ea – Atunci pentru tine frumuseţea contează

Artist – Hendrik Kerstens

Comentariul înţelept

“Pai dragii mei e mai multa filozofie intr-o geanta Prada decat in capul unui politician de-al nostru. Sa fim seriosi!”

Mariana pentru Oamenii astia din moda…niste superficiali domn`le!

Mă gândesc serios să fac o rubrică gen comentariul zilei, doar de aş avea timp să citesc zilnic multe multe bloguri. Oricum RFB mă uimeşte zilnic şi mă aduce în extaz pentru că proiectul merge, e luat în serios şi are şi comentatori întelepţi şi pe subiect.

Revenind la ideea din titlu, nu mă întind, au scris alţii mai înţelept ca mine, ar fi ruşinos să mă repet. Iar sunt în extaz pentru că R.R are comentatori înţelepţi, cărora le mulţumesc pentru că există şi mă învaţă în fiecare zi ceva nou.

Offtopic – nush ce am dar azi îmi vine să mulţumesc tuturor pentru tot … ar trebui să fac asta în fiecare zi …

Confruntarea cu o EA

Dimineaţă, în drum spre maşină, m-am confruntat din priviri cu o oarecare ea. Ea, o femeie mică de statură, cu forme rotunde plasate oarecum tridimensional, păr lung oxigenat şi negru sub rădăcini, ochi mici negri acoperiţi cu un fard mov deschis, sidefat, întins cu mândrie pe toată pleoapa şi o privire instigătoare. Nu ştiu de ce a ales să mă provoace din priviri, poate din cauza căciulii mele roz cu moţ, poate pentru că în ciuda aparenţelor de piţipoancă era defapt o femeie puternică care priveşte lucrurile direct, poate se credea superioară deşi înălţimea mea o depăşea pe a ei de doua ori. Chiar nu ştiu. Cert e că nu am renunţat şi am privit-o în ochi până când am pierdut-o din vedere.

N.B – Femeile s-ar ucide din priviri fără nici un scop.

Sufăr de o lene putred de profundă

Însă numai ieri şi azi, mâine mă întorc la birou la creativ şi la stiinţific. Am impresia că atunci când obţii ceea ce doreai foarte mult, după, eşti epuizat din toate punctele pentru că ai depus efort să te bucuri de ceea ce ai obţinut pentru că doreai foarte mult. Adică îţi doreşti ceva foarte mult, munceşti mult să obţii şi când ai obţinut, după tot munceşti mult să te bucuri că ai obţinut ceea ce îţi doreai foarte mult. Am sens? Că mie mi se pare că nu. Mă întorc la documentarele de duminică pentru că nu ştiam că prin secolul XIX un anume, oarecare vindea timpul la 200 de clienţi, timpul oficial, cel de la Greenwich.